Draga emigrantule, te rog sa stai acolo!

M-am intors ieri acasa de la Madrid. 

O experienta interesanta, ce-i drept. N-am mai fost niciodata intr-un avion in care sa fie atatia copii, oamenii sa calatoreasca impreuna cu familiile extinse… era amuzant, atmosfera de autobuz comunal. Multe lucruri pe care nu le-am inteles, cum ar fi coada enorma ce s-a format la check-in cu jumatate de ora inainte de a se deschide (si pentru ca s-a deschis cu intarziere, au fost oameni care au stat in picioare la coada o ora si jumatate, pentru un zbor ce dureaza trei). Nu am inteles nici graba exagerata de a cobora atunci cand avionul s-a oprit, mai ales ca pentru bagaj tot trebuie sa astepti. In orice caz, n-as avea nici o treaba cu graba oamenilor daca nu s-ar face cu deranjarea altora – cand oamenii din randul 6 si-au pus in gand sa iasa din avion inaintea celor de pe randul 4, care sunt evident pregatiti de a iesi la randul lor, imi pare ca ceva nu prea functioneaza in mintea si educatia oamenilor de pe randul 6.

In fine, trecem peste toate acestea, caci nu ele fac subiectul principal al acestui mesaj. Subiectul principal il fac replicile auzite de indata ce am coborat din avion. Cand ajungem in fata ghiseului de control, evident e coada. ‘Baaaaa, ia uita-te ce coada e aici, vaaaaai de capul meu… Na Gigele, trebuie sa mai stai si-aici la coada” (de parca ii pusese cineva sa stea la coada aceea in Madrid). Au fost acolo si vreo 3 oameni ca mine care ne-am bucurat de un moment frumos cu o carte in fata, asezati desigur pe scaune. Si da, am urcat penultima in avion. Si ce?

Revenind, replica ucigatoare a lui Gigel (ma rog, nu-i mai stiu numele) a venit pe nerasuflate: “Pai ce vrei, ma, doar e Romania”. Bang, m-am clatinat putin de durere. Am inteles, coada de o ora jumate fusese spaniola, de aia nu se plansese nimeni. Am stat de aceasta data la coada maxim zece minute. De unde indivizii cu aceste comentarii erau in spatele meu la momentul comentariului, de asa natura au respectat coada si pe cei din jur, incat au ajuns la ghiseu inaintea mea. Nu i-am mai vazut mai apoi ca sa le spun ca in Dubai am stat la coada la control cel putin o ora, cel putin o data, ca in Londra am stat la control aproape o ora, nu doar o data, ca in multe alte tari am stat la control cel putin multe alte minute in plus decat coada formata pentru ca “aici e Romania”.

As fi trecut usor peste, si nici n-as fi scris aceste randuri, daca nu venea episodul doi, la ridicarea bagajului. Trec peste faptul ca nu inteleg de ce toata lumea se lipeste de banda aceea miscatoare, in conditiile in care ea nu poate sa-i cuprinda pe toti cei ce au nevoie sa-si gaseasca bagajul. Te-ai gandit vreodata ca daca tu esti lipit de ea, si bagajul tau vine ultimul, tu blochezi acel spatiu pentru toti cei al caror bagaj vine inaintea ta? Te-ai gandit ca ne dorim cu totii sa ne gasim bagajul, chiar daca nu ne impingem? Te-ai gandit ca nu deranjezi doar fizic, atunci cand cei ce nu sunt in primul rand trebuie sa se impinga si sa-ti dea coate ca sa ajunga sa-l ridice, dar blochezi si vizual pe toti cei ce nu sunt atat de mari ca tine? Stiu ca tie nu-ti pasa, dar te intreb, cum ar fi daca ti-ar pasa si de ceilalti din cand in cand? Sau macar o data in viata, oare cum ar fi? Daca ai sta putin in spate, si ai urmari gura de iesire a bagajelor, si ai inainta doar daca iti vezi bagajul… Oare ce experienta am avea cu totii in aeroport?

In fine, iar am deviat. Momentul cu numarul doi a fost o conversatie intre un el si o ea, cand si-au ridicat geanta de pe banda rulanta. “Vaaai, nesimitii” s-a slobozit dragonul din gura dumneai. “Vaaai, uita-te si tu, cum sa traga asa de el ca nesimtitii, si era un bagaj nou”. “Pai da, numai romanii fac asa ceva”, se aude vocea “inteleapta” a sotului. “Pai da, clar, numai romanii sunt atat de nesimtiti, vaaai…” continua dumneaei circoteca. De data aceasta ma intorc inspre ei: “Hmmm, ma scuzati dar nu, chiar nu aveti dreptate aici. Chiar nu doar la noi se intampla asta, ci si la… “tari mai mari”, ii spun zambind “Da, dar nu ca aici, niste nesimiti, asa ca la noi… niste nesimtiti…”. Pentru ca prea e pornita, si deja se si pornise inspre iesire, nu apuc sa-i spun cum am aterizat din Germania in Budapesta cu rucsacul intr-un sac de nailon (si nu stiu cati romani lucrau la manevrarea bagajelor in cele doua tari), cu rotile de la geamantane rupte in repetate randuri, tot pe teritorii ne-romanesti, si mai ales la zboruri ne-low-cost, si alte cateva povesti cu bagaje accidentate in “tarile civilizate”.

N-am mai apucat sa le spun acelor oameni aceste lucruri, dar mai ales nu am apucat sa ii intreb cea mai mare nelamurire a mea: MAI FRATE, DAR DE CE TE TOT INTORCI AICI??? Daca in mod evident tara asta e de cocos, de ce te mai intorci ca sa-ti faci sange rau? De ce te mai intorci ca sa arunci cu scuipat si venin? De ce te mai intorci ca sa trebuiasca sa ai de-a face cu toti nesimtitii si cu toate lucrurile care nu merg snur? De ce, draga emigrantule absolut superior acestei tari bananiere, nu ramai acolo unde esti, unde evident viata e mult mai dulce si civilizata, si ne lasi pe noi aici, cu viata noastra asa stramba cum e?

Draga emigrantule „civilizat”, poate nu stiai, dar oamenii azi ies in strada si striga cu acelasi glas. Poate nu stiai, dar azi pe strazi oamenii isi cer scuze cand se inghiontesc din lipsa de spatiu (si asta pentru ca sunt cu miile), ca azi in strada oamenii isi aduna chistoacele si pet-urile de pe jos, ca azi oamenii din strada nu injura ca birjarii, asa cum tocmai ai facut tu, si nu arunca unii in altii cu venin. Poate tu nu ai simtit asta niciodata, cum de altfel nici eu nu am simtit asta pana acum doua saptamani. Te invit alaturi de noi in strada, sa intelegi, sa simti, sa-ti afli sufletul transformat.

Cum ar fi fost daca in loc sa-ti exprimi frustrarile intr-un astfel de mod, ai fi salutat si tu ofiterul acela ce statea la poarta, si pe care nimeni nu a catadicsit macar sa-l bage in seama? (Cand l-am salutat, a fost asa de socat incat nici nu mi-a putut raspunde). Cum ar fi fost daca ai fi spus si tu „Buna ziua” individei care ti-a luat actul la control? Ca doar te intorceai dintr-o tara civilizata, ar fi fost de bun augur sa te si comporti ca atare, nu-i asa? Si poate atunci ar fi invatat si ei ceva de la tine. Si poate te-ar fi auzit si carausul de bagaje de dupa cortina, si s-ar fi schimbat ceva in el, poate o farama din bunatatea ta i-ar fi atins si lui sufletul negru de nesimtit. Cum ar fi ca in loc de a te intoarce in Romania cu sacul plin de frustrari acumulate si de venin gata de a fi varsat, ai aduce cu tine in schimb putin din civilizatia pe care ai gasit-o acolo, ca sa-i inveti si pe bananieri cate ceva?

Oare cum ar fi?

Vreau sa stii ca de fiecare data cand arunci din varful buzelor un comentariu de genul „Normal, doar aici e Romania”, infigi un cutit in carnea mamei tale. Asa ca te rog respectuos, si te rog din suflet, daca nu poti sa aduci flori, macar te rog, ba nu, te implor, sa taci!

Sau poate, draga emigrantule cu atitudinea aceasta dureroasa, poate ne-ar fi tuturor mai bine daca nu ti-ai mai face sange rau intorcandu-te aici. In Romania azi, oamenii din strada se tin de mana si se privesc in ochi cu bucurie. Azi asa e. Maine nu stiu cum va fi. Dar stiu ca inca suntem fragili. Si nu suntem pregatiti pentru intoarcerea ta. 

Iti multumesc pentru ca de-acum te vei gandi de doua ori!

(Disclaimer: in mod evident, aceasta scrisoare nu este adresata TUTUROR emigrantilor, ci specific celor cu atitudinea descrisa mai sus. Am un respect deosebit pentru emigrantii romani care sunt OAMENI, si slava Donului cunosc destui. Va rog sa nu ezitati sa transmiteti acest mesaj inspre cei pe care ii identificati drept destinatarii reali ai mesajului. Va multumesc!)

(Disclaimer 2 (adaugat ulterior, in urma unor critici pe FB): Mi-am dat seama ca probabil in urma acestui mesaj voi fi criticata pentru ca ii critic pe cei care critica, dar am hotarat totusi sa il public. In final, ce e critica? E o observatie pe care o facem si o judecata bazata pe propriile noastre credinte si viziuni asupra lumii – cand observam ceva ce e diferit decat ce avem noi in minte, judecam acel ceva drept “negativ”. Apoi exprimam acest lucru, ceea ce de regula se catalogheaza drept critica. Ceea ce face pentru mine insa diferenta este intentia din spatele “observatiilor”, sau “criticii”. Critic doar de dragul de a-mi varsa amarul si de a arata cu degetul, sau critic cu ceva scop in minte? In cazul meu, cea mai mare parte a articolului il constituie observatii. Apoi sugestii, recomandari si rugaminti. De aceea a fost exprimat sub forma unei scrisori deschise, in care ma adresam direct celor carora le faceam anumite rugaminti, si nu scriam doar despre unii necoresponzatori, ca sa “ne radem” noi astia mai destepti. Nu sunt Iisus sau Buddha, si as fi ipocrita sa pretind asta. Da, ma deranjeaza unele lucruri uneori, si asta mi se pare un lucru bun, pentru ca exprimandu-mi parerea despre ele (si sincer, as fi putut-o face intr-un mod ce chiar era ofensiv si agresiv), poate sa duca la un minuscul semn de inrebare in mintea destinatarului. Si acel semn de intrebare poate sa duca la altele. Si tot asa. In ceea ce priveste tonul meu, nu e cel mai “zen” posiil, e adevarat, dar asta din cauza ca am invatat in ultima vreme ca nu toata lumea pricepe “zen”, si unele persoane au nevoie de mesaje spuse mai “pe sleau”. In ultimul rand, dori ca cei care nu sunt destinatarii acestui mesaj SA NU IL MAI IA PERSONAL! Multumesc!)