China: UN PRANZ NEOBISNUIT

A doua zi a plouat cu galeata de dimineata pana seara, asa ca am petrecut vreo 4-5 ore in Shanghai Museum. Dupa muzeu m-am oprit sa mananc ceva la un “restaurant” traditional, desigur nu foarte fancy. Personalul era format din trei barbati – un bucatar si doi chelneri. Mi-a fost relativ usor sa comand pentru ca totul era expus la vedere, asa ca mi-au facut pe loc o supa din ingredientele alese de mine.

Partea dificila a venit o data cu supa. In Singapore cand comanzi supa de taitei primesti chopsticks, dar si o lingura speciala pentru lichid – ei bine, aici nu este nici o lingura, ci oamenii sorb lichidul direct din bolul imens. Asta nu ar fi deloc o problema, doar ca eu am nevoie de lingura respectiva sa adun taiteii ca sa pot sa-i mananc. Chinezii sunt obisnuiti si doar prind cu betele taiteii, ii baga in gura si apoi sorb (cu zgomot) tot ce atarna (cum faceam noi cand eram mici ca sa ne prostim). Din pacate/fericire acum nu-mi mai arde de prostit, asa ca la momentul respectiv ma chinuiam din rasputeri sa infasor taiteii pe bete ca sa pot sa mananc semi-decent.

La un moment dat am simtit niste ochi asupra mea, asa ca m-am uitat in sus si l-am vazut pe unul dintre chelneri uitandu-se insistent la mine din cadrul unei usi. Se uita si zambea, cu o expresie ce spunea “Pfff turistii astia, nici sa manance singuri nu sunt in stare”. Asa ca m-am uitat la el, am dat din umeri “Ei, ce sa faci, numa asa stiu!” si mi-am continuat strofocarile. Stateam cumva cu cotul stang sprijit pe masa si palma deschisa in sus si ma concentram intens asupra bolului, cand am simtit ceva in palma. Mi-am ridicat ochii si am vazut cum chelnerul imi pusese 2 servetele de hartie in mana – cred ca era evident ca aveam nevoie. Imediat dupa, individul si-a reluat pozitita in cadrul usii si a continuat sa se uite la mine. Desigur ca am inceput sa ma simt ca sub lupa, dar mi-am vazut in continuare de treaba. Dupa inca 5 minute l-am vazut cum a plecat, s-a intors cu un scaun, l-a pus la masa la care stateam si s-a postat in fata mea. Si a continuat sa se uite la mine fascinat.

Ooooook, deja treaba devenea serioasa, asa ca m-am oprit din mancat (sau incercat) si m-am uitat la el. In acel moment tipul a inceput sa vorbeasca cu mine in chineza. Si sa vorbeasca. Si sa vorbeasca. Si mi-am dat seama din tonul vocii ca ma intreba ceva, asa ca am raspuns in chineza mea rudimentara “Nu inteleg”. Drept raspuns omul nostru s-a pus sa vorbeasca cu si mai mult duh, a luat bautura mea si un recipient cu bete si a inceput sa le mute pe masa ca sa imi explice ce stiu eu ce vroia sa ma intrebe. Si mai confuza am repetat ca nu inteleg, iar el s-a aprins atunci si mai tare si a inceput sa gesticuleze, sa mute betele si sticla dintr-o parte in alta si sa vorbeasca din ce in ce mai tare, de parca as fi fost de fapt surda, nu nevorbitoare de limba chineza.

Eu am continuat sa dau din umeri, asa ca de la o vreme, cand a obosit, a suspinat, s-a uitat la mine, si-a prins cu o mana parul si cu o mana a aratat spre mine si a apoi “thumbs up”, cu un zambet super larg. Moment in care tipul de la masa vecina a intrat in vorba si a zis intr-o engleza aproximativa “Zice ca ai par frumos”. Mda, multumesc frumos m-am gandit, asta a fost singura chestie din tot monologul pe care am reusit si eu sa o inteleg. Din pacate se pare ca tipul de la masa vecina nu stia nici el mai multa engleza de-atat. Intre timp a venit si celalalt chelner si s-a asezat la masa cu noi, iar apoi amandoi i-au strigat ceva bucatarului. Bucatarul a disparut si peste 1 minut s-a intors cu o tipa de vreo 17-18 ani, i-au tras un scaun si s-au asezat toti 4 la masa cu mine, dupa care i-au facut semn: na, spune-i! Si dragutza de ea, din nou cu o engleza foooooarte de baza, mi-a spus ca am par frumos si ochii mari, m-a intrebat de unde sunt (si desigur ca n-au auzit niciodata de Romania), cati ani am, cat stau in China, ce fac acolo si altele asemenea. Si desigur nelipsita intrebare “Esti casatorita?”. Se facusera super comozi, si-au aprins cate o tigara, mi-au oferit si mie una, ceea ce m-a mirat extrem de tare pentru ca aici femeile nu fumeaza. In decurs de 6 saptamani am vazut cred 3 femei fumand, si din cate am inteles acesta e un obicei foarte foarte recent pe care l-au adoptat tinerele pentru ca li se pare ca e cool. Dar traditional barbatii au fost mereu cei cu bautul si fumatul opiumului, iar femeile cu… legatul picioarelor (foot binding) – “egalitate” cat curpinde :).

Treaba cea mai amuzanta era ca cei trei erau singurii ce se ocupau cu servitul, asa ca in tot acest timp noii clienti stateau uimiti in fata standului cu mancare nestiind de ce nu e nimeni acolo sa-i serveasca. Dupa vreo 20 de minute de vorbit cu mainile si zambit pana la urechi m-am gandit ca e cazul sa plec, asa ca m-am scuzat frumos si am parasit localul sub privirile inca insistente ale noilor mele cunostinte.