Pe cand am ajuns in Arica galopam deja nu doar de doua saptamani de cand plecasem din Singapore, ci practic de sase luni, de cand incepusem pregătirile de călătorie (fie ele si doar mentale si emotionale, pentru ca cele practice fusesera destul de sumare). Aşa că am decis că a venit timpul sa încetinim undeva si sa ne oferim o pauza, cu alte cuvinte sa nu facem nimic pentru câteva zile. Am gasit locul perfect: Arica Unite (http://www.arica-unite-hotel.com/), un hostel de backpackeri pe marginea marii, unde cele două frantuzoaice dragute Jenny şi Fanny ne-au facut sa ne simtim ca acasa!

In prima zi am mers la plaja pentru câteva ore, dar apa era atât de rece încât numai Silviu a îndrăznit să se aventureze pentru o tura scurta de înot. Apoi, in timp ce eram toti 3 lungiti pe sarong citind, Pacificul a devenit jucaus şi a decis să ne deranjeze ‘putin’ trimitand un val imens ce nu numai ce a ajuns pana la noi, dar ne-a maturat efectiv de pe sarong, înnecandu-ne hainele, cărţile şi tot ce altceva mai aveam cu noi. O altă lecţie invatata  .

Seara am facut cu totii un gratar si am petrecut o mare parte din timp povestind cu Camila, una dintre prietenele chilene a lui Jenny, încercând să ne dam seama ce să facem după Arica si pe ce drum sa apucam in continuare. Conversaţia a ajutat foarte mult, si am decis ca din Arica vom merge in Humberstone şi apoi San Pedro de Atacama, sarind peste toate locurile între ele. Nu am ajuns nici macar pana la Santiago cu planificarea, dar eh, fiecare pas la timpul lui, ne-am gândit  .

A doua zi am decis sa mergem pentru masa de prânz la un restaurant indian vegetarian despre care citisem în LP – Govinda. Mancarea a fost cea mai departe de ‘indiana’ pe care am mâncat-o vreodată, dar ne-am simtit totusi foarte bine. Am fost şocati de cat de expresivi sunt bărbaţii chileni cu sentimentele – am auzit în mod constant fluiere, comentarii şi claxoane tot drumul pana acolo.

La intoarcere am trecut pe langa un parc şi nu am putut rezista chemarii unui palmier de a ne intinde la umbra lui. Dupa un somn excelent am deschis ochii, ne-am uitat unul la altul, la ceasurile noastre, şi am exclamat: ‘Hmmm … ce ziceti despe cină?. Viata … poate fi atât de grea uneori …

Dimineata de dupa ne-am trezit si noi pe la zece, fara mare stres, si prima propozitie cu care am fost intampinati de cei ce ne-au vazut a fost: “Ati simtit cutremurul de dimineata??” Aparent avusese loc un cutremur de intensitate 4 in dimineata aceea, pe la 9, ce pe noi probabil ne facuse sa ne intoarcem pe partea cealalta cu incantare, dar nici vorba sa ne trezeasca din somn.  A fost o dovada buna ca suntem pregatiti pentru lunile de backpacking ce urmeaza – daca poti dormi in timpul unui cutremur, inseamna ca poti domi in orice conditii. O calitate absolut indispensabila calatorului de distanta lunga.

După a treia zi petrecuta in Arica ne-am dat seama cât de obosit poti deveni nefacand nimic, asa ca am decis ca trebuie să plecam de urgenta, si anume a doua zi. Am pornit inspre San Pedro de Atacama, cu oprire in Humberstone cateva ore şi apoi Iquique, orasul de unde trebuia sa luam autobuzul de noapte inspre San Pedro.