Când am plecat din Singapore planuisem sa ne indreptam Nord din Puno (unde se incheia drumul nostru cu Hermano Tahuiro), sa petrecem câteva săptămâni prin Peru, şi apoi sa trecem granita in Brazilia. Stiam ca planul e flexibil, dar nu ne aşteptăm să-l schimbam atât de radical de la bun început. A doua zi după ce i-am spus ‘La revedere’ lui Hermano Tahuiro, am decis sa ne intoarcem 180 de grade şi sa plecam din Puno in Chile, in loc de a merge Nord spre Brazilia. Am decis astfel deoarece initial crezusem ca va fi prea frig in perioada asta sa mergem in Patagonia, dar apoi ne-am dat seama ca e de-abia inceput de toamna, deci daca plecam cat de curand s-ar putea sa ajungem macar prin partile ei nordice inainte sa vina iarna. Asa ca am decis sa coboram de urgenta, si am zis ca vom merge atat de mult Sud pana se face prea frig sa mai inaintam.
Multumiti cu noul plan, am petrecut o noapte în Puno, iar a doua zi am facut o mica excursie la poarta Amara Muru, ce se spune ca are rolul de a conecta lumea fizica cu cea spirituala. E un loc unde turistii in general nu merg, asa ca am savurat fericiti liniştea şi pacea din jur. Seara ne-am luat ramas bun de la draga noastra DJ (ce se intorcea in Singapore), şi ne-am pregătit sufleteste pentru o schimbare de ţări şi peisaje.
Cele mai multe agenţii turistice vand bilete de autobuz la Tacna, oraşul peruan cel mai apropiat de granita cu Chile, de unde se poate lua un alt autobuz sau un colectivo (taxiurile comune frecvente de pe aici) pentru Arica, cel mai apropiat oraş chilen.
In plimbarile noastre am gasit un agent ce vindea bilete direct pana in Arica, astfel ca dupa negocieri puternice am cumparat biletele promise de la individ. Calatoria pana la Tacna dura 9 ore peste noapte, şi ni s-a spus că locurile sunt cama (pat) şi autobuzul e încălzit.
După cum s-a dovedit, scaunele cama erau incomode chiar şi pentru un autobuz cu scaune normale, ca să nu mai vorbim de pat, şi încălzirea a venit sub forma unei paturi minuscule ce abia ne acoperea picioarele congelate. A fost o calatorie din iad, cu frig extrem în oase şi cu coborare pe drumuri ondulate de la 3800m pana la nivelul mării. In plus de toate, presiunea din urechi ne era atât de mare incat ne-au durut urechile ore in sir, chiar după ce am ajuns in Chile.
Am mulţumit lui Dumnezeu când am ajuns in Tacna de dimineaţa, şi cu nerăbdare am cautat drumul spre Arica, unde auzisem ca sunt 25 de grade… şi o plajă! Nu mica ne-a fost dezamăgirea când am realizat ca biletul cumparat pentru Arica ne ducea de fapt doar pana la Tacna, cu toate ca individul de la care il cumparasem ni-l vanduse la pret de Arica. Si iata, primul noastru incident de acest gen! Am fost fericiti totusi că lecţia învăţată nu a fost prea scumpa, şi am găsit un colectivo pentru Arica pe care l-am împărtit cu alti doi indivizi. La granita am trecut cu totii pe la imigrari, cu bagaje si tot, iar pe partea cealalta a mai iesit doar unul dintre cei doi indivizi. După o jumătate de oră de asteptat, şoferul nostru (parand cu totul nepreocupat de individ, de altfel) a renuntat si am plecat, nestiind nimic despre al 5lea individ … Deloc ciudat, am decis noi, deloc ciudat.
