Când spaniolii au venit pentru prima oara pe aceste meleaguri, viaţa oamenilor indigeni a devenit orice numai uşoara nu. Acum, sute de ani mai târziu, încă nu este. Mulţi oameni indigeni au trebuit să urce în munţi pentru a scăpa de spanioli, si acolo au luptat sa-si contruiasca o viaţă decenta. Au supravieţuit in principal cu cartofi (deoarece nimic altceva nu creste acolo) şi carne de lamă.

Am vizitat şcoala unei astfel de comunităţi ce locuieşte în Valea Sacra, la mai mult de 4000 km altitudine. Copiii trebuie să călătorească distanta mare pentru a ajunge acolo, şi din cauza alimentaţiei deficiente oamenii din comunitate au o constructie a corpului foarte mica – deloc aceiaşi oameni pe care ti-i imaginezi punand piatra pe piatra in Machu Picchu sau in altele dintre constructiile impresionante realizate de strămoşii lor.

Carlos şi Giselle au decis să ajute comunitatea si au strans fonduri cu care au construit o bucătărie şi o seră, astfel încât copiii să primească o masă caldă si indestulatoare cel puţin o dată pe zi. Sera e funcţionala de cativa ani acum, şi toată lumea se mândreşte mult cu ea.

Am împărtit o masă cu copiii şi i-am ascultat cântând, râzând, jucându-se. Condiţii cei mai multi dintre noi ar considera dure, dar atât de mult entuziasm în vocile lor, si atata bucurie în ochii lor …