In a doua zi in Ubud a venit un oaspete nou la “pensiunea” la care stateam eu, Flora, o olandeza ce calatorea si ea singura, dar pentru 3 luni. Astfel ca urmatoarele 2 zile jumate le-am petrecut impreuna, pe la temple si campuri de orez.
Am hotarat ca nu vrem sa apelam la excursii special organizate pentru turisti, ci am ales sa vedem imprejurimile Ubud-ului pe motociclete, in spatele ghizilor nostri Wayan si Wayan.
Primul loc unde ne-am oprit au fost terasele de orez de la Tegalalang, din cate se pare cele mai aspectuase terase din zona.
In momentul cand am coborat de pe motocicleta a inceput sa ploua torential, asa ca urmatoarea ora am petrecut-o savurand ceai javanez si alune balineze, contempland peisaje de poveste.
Restul zilei s-a scurs intre povesti cu localnicii din diferitele sate printre care am trecut si apoi temple, temple si temple. Cand am plecat de acasa de dimineata stiam ca vom merge la Templele X si Y, Pestera Elefantului, Pestera Gunang, apoi ceva sculpturi in stanca… toate acestea s-au dovedit in final a fi temple! Toate! Temple! Toate pesterile si sculpturile erau de fapt… temple!!
Inca o dovada a cat de puternica le e religia si credinta.
Seara am mers la un spectacol de dans – Kecak, ilustrarea povestei Ramayana, e un dans dramatic si deosebit in sensul ca nu e acompaniat de nici un fel de muzica instrumentala. E practic un dans al barbatilor si i se mai spune si „Dansul maimutelor”, pentru ca cei peste 100 de barbati implicati in dans simbolizeaza armata de maimute ce l-au ajutat pe printul Rama sa o salveze pe printesa Sita, cand aceasta a fost rapita de meschinul rege Rahwana.
Singura muzica prezenta in dans e cea a palmelor ce lovesc palme, piepturi, solduri, si cea a strigatelor si incantatiilor facute de barbati (Kecak a fost la origini un ritual de inducere in transa, performat in situatii de exorcism).
“chak-achak-achak, chak-achak-achak, chak-achak-achak, chak-achak-achak….”
