Copil fiind, de fiecare data cand dna invatatoare facea aranjarea elevilor in functie de inaltime, eu ma aflam invariabil printre primele trei pozitii de la mic la mare. Apoi am mai crescut putin, dar nu indeajuns incat sa nu mai fiu impinsa in primul rand la pozele de grup. M-am obisnuit repede sa nu fiu printre cei inalti si am ajuns sa ma bucur de avantaje.
Apoi am venit in Asia. Si pentru prima data a trebuit sa cedez locul din primul rand la un concert pentru ca… oamenii nu vedeau de mine.
E destul de zguduitor ca dupa mai bine de 20 de ani de Tom Degetel sa te transformi peste noapte in Guliver.
Acolo ar fi bine si pt mine. As putea sa ma fac manechina.:p
fara nici o problema 😉