Miercurea trecuta unul dintre studentii mei mi-a trimis un mail ca nu poate sa ajung duminica la curs pentru ca va fi ocupat cu nunta prietenului lui. Vineri seara am intrat in sala cu petrecerea si oamenii erau asezati pe scaune, atenti la un filmulet proiectat pe unul dintre pereti. Si langa perete, in spatele unui laptop… nimeni altcineva decat studentul meu, Parth!! Nu mi-a venit sa cred! Dupa vreo 30 min lumea a fost invitata sa se infrupte din mancare si Parth a fugit repede sa ajute la distribuit mancarea. Ne-am pus si noi la coada si la un moment dat am ajuns in dreptul lui. M-am aplecat si am zis “Hi”. El s-a uitat la mine, a zis “Hi”, dupa care s-a schimbat la fata si aproape a urlat “Oh my God, what are YOU doing here??? This is MY friend’s wedding!!!!” Apoi am inceput amandoi sa radem isteric si nu ne-am putut opri din ras vreo 5 minute…

Petrecerea a fost fainuta de tot si m-am simtit foarte bine, cu toate ca nu stiam mai pe nimeni pe acolo. In ziua nuntii eu aveam cursuri pana la 7, asa ca initial nici nu s-a pus problema sa merg. Cu o zi inainte insa am vb cu Karthik si mi-a spus ca nunta incepe la 6 dimineata (asta a fost hotarat de catre preot, ora indicata de stele ca favorabila pentru cei doi miri). Eram impreuna cu Yulia la momentul la care a venit telefonul, si intr-un final am hotarat sa mergem amandoua la nunta si de acolo direct la birou. Zis si facut, dimineata respectiva la ora 5.15 a sunat alarma, cu ochii pe jumatate inchisi am ajuns la Karthik acasa unde mama si sora lui erau deja treze, ne asteptau cu o duzina de saree-uri si o cutie mare cu bijuterii. Sora lui ne-a legat sarree-urile si ne-a ajutat sa alegem bijuteriile, iar putin dupa ora 7 eram in templu, multe perechi de ochi atintite asupra noastra. Nunta nu a fost foarte diferita de prima la care am fost, aceleasi ritualuri, aceleasi semnificatii. A fost mult mai lunga insa si noi am beneficiat de mai multa atentie – poate pentru ca eram doua blonde de data asta, in loc de una. Pana si fotograful a venit la noi sa ne intrebe daca ii dam voie sa ne pozeze. Am primit complimente peste complimente de cat de bine ne sta in saree, iar eu ma simteam deja atat de confortabil incat imi parea ca ma nascusem imbracata in asa ceva (spre deosebire de prima data cand am purtat vesmantul indian, cand am umblat ca o geisha tot timpul).

La 11 trebuia sa fiu inapoi la birou, asa ca ne-am intors la vreme acasa la Karthik sa ne schimbam si sa pornim apoi inspre birou. De dimineata imi lasasem hainele pe patul din holul lor, iar mama lui s-a asezat din greseala pe ele. Cand sa le recuperez mi-am dat seama ca erau atat de sifonate incat nu puteam sa le port in halul acela la cursuri, dar nu aveam deloc timp sa stam sa le calcam. M-am panicat nevoie mare, si Yulia m-a convins sa raman imbracata in saree. Am acceptat intr-un final cu strangere de inima, pentru ca mi se parea foooooarte bizar sa predau imbracata in saree… dar s-a dovedit o decizie grozava! Studentii au venit rand pe rand, si de la o vreme am inceput sa savurez reactia lor in momentul in care intrau pe usa si ma vedeau: socati la inceput, cu zambetul pana la urechi in secunda urmatoare. Le-am explicat ce e cu tinuta, iar ei atat de entuziasmati mi-au spus ca e superb, ca imi sta foarte bine, si chiar ca ar trebui sa ma imbrac asa in fiecare zi. Pana la urma s-a dovedit ca Yulia a avut dreptate, ziua respectiva chiar va fi memorabila pentru ei, “ziua in care profesoara noastra ang moh a venit imbracata la curs in costumatie traditionala indiana”. Am savurat fiecare secunda din acea zi de Mai :).