Spuneam inainte ca engleza este una dintre limbile oficiale aici. Ei, de fapt limba vorbita aici pe post de engleza nu e English, ci Singlish (Singapore English). Au un accent atat de diferit si amuzant, incat uneori trebuie sa fac eforturi mari sa-i inteleg atunci cand ii aud vorbind intre ei pe strada. Din comoditate si din traducerea literala din limbile lor native, ei nu folosesc toate cuvintele cand formuleaza o propozitie, ci folosesc doar strictul necesar. De exemplu auzi mereu “can, can” ca raspuns la “ne intalnim la 7 la metrou?” sau “pot sa cobor aici?” sau “putem sa rezolvam chestia asta…”. Lasa pronumele afara si mereu e “can”, fie ca e “you can” sau “i can” sau “we can”. Si asa mananca tot felul de cuvinte. Dar au unul preferat pe care il adauga la fiecare propozitie. E o interjectie specific singaporeza, se zice ca se trage de la malay dar malay spun ca nu e adevarat. Cuvantul asta e “lah”. Si se gaseste mereu la sfarsit de propozitie: “What took you so long to get here?” “I came by bus, lah! Traffic jam!” sau “Do I charge them full price?” “No laaah!!! 5%!” sau “Hurry up lah! I want to go home lah!”
O alta expresie ce o folosesc mult e “is it?”. Inseamna multe lucruri si totul depinde de inonatie si context, dar in general se foloseste in loc de “do you?”, “have you?”, “is that so?” – de exemplu:
Going on a holiday to Europe, is it?
Oh, just recently got married, is it?
Like to eat spicy food, is it?
Trying out for Olympic swimming team, is it?
Iunia, is it?

Reguli gramaticale nu prea exista, adica timpurile verbelor, acord subiect – predicat (atunci cand exista macar subiect), ordinea cuvintelor in propozitie, toate astea sunt concepte abstracte. Vine  din nou din gramatica limbilor lor native, in care multe dintre aceste concepte nu exista.

Asa arata de obicei propozitiile lor:
What happen yesterday? (= What happened yesterday?)
You go where? ( = Where are you going?)
Got problem? ( = Do you have a problem?)
Got so many car! (= There are so many cars around!)
Then bicycle go first ah. (=So the bicycle went first)
I just sit and everything do for me. (= It does everything)
You know what happen lah. Fine. (=You know what happened? I got fined.)

Pe langa asta, chinezii au un fel de accent si indienii altul. De exemplu, la inceput imi era tare greu sa ii inteleg pe parintii lui Tristan – vorbeau engleza, dar nu reuseam sa inteleg mai nimic. Vorbeau foarte repede, lungeau unele cuvinte la sfarsit de propozitie si adaugau un “a” la sfarsit de cuvant. De ex: “Give me the pphooooonnaaaa. I need the phoooonnnnaaaa” sau “He has to shaaaaavaaaaa” sau “No, Tristaaaaaaannnn”. Dupa vreo luna am observat ca incepusem sa folosesc si eu intonatia asta uneori, si repede m-am cenzurat.

Indienii au si ei accentul lor, dar foarte diferit. Ei vorbesc repede si cuvintele sunt foarte scurte, taie din ele si trebuie sa ghicesti ce au spus. Au niste cuvinte pe care le pocesc tare rau in engleza, cum ar fi “sagest (suggest) me a place to go” sau “sapose (suppose) “x” is equal to 3”. In loc de “film” spun “flim” si orasele europene le nenorocesc in ultimul hal. Cannes nu va fi nicodata “Can” in singapore, ci “Canes”. Si multe altele care ma amuza mereu.

E dragut ca ei sunt contienti ca vorbesc Singlish si ca nu e engleza pura si corecta, asa ca fac tot felul de glume pe seama asta. Au chiar carticele scrise pentru amuzamentul strainilor in principal. Si chiar sunt super amuzante, pentru ca recunosti ca sunt pe bune frazele de acolo. Guvernul insa e foarte suparat pe cei care incurajeaza Singlish, pentru ca spun ca oamenii ar trebui sa vorbeasca engleza pura, nu cea “pocita” de localnici.

Frazele mele preferate din carticica de Singlish sunt:
action = to show off
“See that girl always like to action. Always dancing on top of the bar at Carnegie’s bar so everyone looking”
accuse me = excuse me
“Accuse me, you have time? Two o’clock, is it?”
ah pui = overwight
“My car too small to take so many people home, especially ah pui cannot”
ang moh = caucasian – traducerea e de fapt “red hair”
“Very hot weather ang moh cannot take. Look his shirt soaking wet”
Un obicei pe care l-am observat aici e ca atunci cand sunt cu cineva pe care il cunosc si ne intalnim cu o alta persoana, prieten de-al persoanei cu care sunt, la inceput se vorbeste despre mine la persoana a treia. “Where is she from?” “She can’t take meat?” “How long has she been in Singapore?” “Can she take spicy?”. Asta cu mine de fata! Eu sunt acolo, dar ei nu ma intreaba pe mine direct lucrurile astea, ci pe persoana cu care sunt. Asta tine pana cand se “sparge gheata”, si pana la sfarsitul intalnirii de obicei incep sa mi se adreseze direct:).