Cum am ajuns aici? Am fost doua zile pe o insula a Indoneziei si acum incerc sa supravietuiesc celei mai nasoale arsuri de soare pe care am trait-o vreodata.

Totul a inceput in dimineata zilei de joi, cand la ora 9 am plecat cu feribotul din Singapore inspre insula Bintan impreuna cu Tristan si Yulia. Era o furtuna de zile mari si valurile clatinau barca de s-o rastoarne, dar am rezistat cu stoicism sa nu arat tuturor ce am mancat la micul dejun. Faptul ca tipa din fata mea saraca nu a rezistat nu m-a ajutat deloc… asa ca atunci cand am ajuns, Yulia mi-a spus foarte serioasa: “Credeam ca green from sea sick e doar o figura de still. Dar tu azi erai cu adevarat VERDE cand am coborat din feribot”.

Ne-am cazat si am zis ca ne intindem o ora, si-asa ploua afara cu galeata. Ne-am trezit dupa trei ore, si ploaia se oprise deja. Era noros, dar cald, vremea numai buna! Asa ca am luat pranzul si am sarit in costumele de baie si apoi in ocean. Ne-am luptat cu niste tsunami minusculi pana am obosit, dupa care ne-am plimbat pe plaja, am vazut niste maimute dar doar de la departare pentru ca s-au speriat de noi, si apoi am citit in sezlong pana a cazut seara. Dupa cina ne-am mai plimbat putin si am adormit intr-un hamac intre doi palmieri, in zumzetul oceanului. De vis.

A doua zi am deschis ochii si afara era soare! Incredibil, dar totusi adevarat. Desigur ca a tinut cam douazeci de minute, dar macar nu a inceput din nou ploaia, asa ca dupa micul dejun am fugit repede pe plaja sa profitam de vremea buna. Repet, nori, dar cald. Ne-am balacit iar o tura in ocean, am admirat niste proaspat casatoriti ce faceau poze pe plaja, si la un moment dat i-am zis lui Tristan: “Hey, uite, cred ca incep sa ma bronzez!”, iar el foarte fericit pentru mine “Oh, good for you!”. La un moment dat a aparut soarele si ne-a bucurat cu prezenta lui cam o ora, poate mai putin, dupa care a inceput iar sa ploua cu galeata – pe la 3 jumate. Asa ca am atarnat pe acolo pana a venit vremea sa luam ultimul feribot inapoi spre Singapore. In timpul asta de atarnat eu am inceput sa-mi simt pielea cam stramta si dureroasa, si le tot spuneam celorlalti doi “Cred ca m-am prajit”, iar ei radeau in hohote. Asa ca i-am lasat in pace. In timpul cinei insa, Yulia a incepu sa se planga si ea de dureri si frisoane, iar pe cand am ajuns in feribot la ora opt deja aratam amandoua ca niste raci si tremuram din toate incheieturile de la frisoanele ce ne scuturau. In metrou in drum spre casa stateam pe scaun una langa cealalta, si cand ne-am vazut in geamul de vis-a-vis am inceput sa radem isteric de priveliste – eram doua pete rosii in mijlocul oamenilor din jurul nostru, care se uitau oricum foarte ciudat la noi.

In drumul spre casa m-am oprit la un supermarket si mi-am cumparat lotiune pentru dupa soare cu aloe vera, nu stiu ce ma faceam fara ea. Noaptea respectiva m-am trezit din doua in doua ore sa beau apa si sa ma mai ung o tura cu aloe pentru ca pana si patura imi provoca dureri grozave la contactul cu pielea. Vestea buna era ca sambata aveam doua cursuri, primul de la 9.30 dimineata. Asa ca m-am trezit cu greu dupa “somnul bun” din noaptea respectiva si am ajuns la lucru de dimineata, cu o stare profunda de greata si dureri la fiecare pas. Cand m-au vazut colegele au avut o reactie cu totul potrivita: “Vaaaaiii ce bronzata esti!!!”, si studentii la fel. O singura persoana s-a prins ca acel roz aprins nesanatos e de fapt semn de arsura. Pe aici lumea nu se prajeste la soare…si daca se intampla cu siguranta nu devin raci, ci se innegresc. Asa ca unii chiar mi-au spus ca li se pare adorabila culoarea rozalie inspre rosie, si chiar nu-si puteau inchipui durerile prin care treceam la momentul respectiv.

Am supravietuit zilei de sambata, seara mi-am cumparat aloe vera – planta de data asta – si duminica am fost din nou la lucru. Am simtit in timpul zilei ca ard si ca am febra, dar m-am gandit ca trece. Am avut o noapte bizara din nou, m-am trezit de nu stiu cate ori sa beau apa pentru ca eram uscata de sete. Dimineata urmatoare cand m-am trezit si m-am uitat in oglinda am fost aproape de un mic atac de cord. Intreaga fata imi era desfigurata – pe langa faptul ca incepuse sa mi se duca pielea de pe fata, buza de jos imi era dubla ca dimensiune si imi aparusera tot felul de besici in jurul gurii. Nu mai vorbesc de durerea absolut sfasietoare. Asa ca am sunat la birou sa reprogramez cursurile din ziua respectiva si am mers la doctor. Cand m-a vazut doctorita s-a speriat saraca de mine, la fel ca toti oameni care ma vedeau pe strada. Mi-a spus lucruri “noi”, cum ar fi : “You have a very fair skin, lah. You have to be veeeery careful, because the sun here is veeeery strong”. Mi-a dat niste pilule si unsori care de-abia acum observ ca incep sa-si faca efectul…

Asa ca pe cat de incantatoare au fost cele doua zile, pe atat de ingrozitoare au fost urmatoarele patru. Clar a fost invatatura de minte, dar as fi vrut sa nu fie intr-un mod atat de violent. Pe drumul inapoi Yulia mi-a spus “Hmm, stii, soarele sub Ecuator e foarte diferit de cel de deasupra Ecuatorul”. Si acuma imi spui??? Astfel ca mi-am notat cu litere de tipar in lista de “lucruri pe care sa nu le uiti niciodata” aceasta informatie extrem de pretioasa – SOARELE NOSTRU DE ACASA E FOARTE DIFERIT DE CEL DE AICI!! Sau mai bine zis pielea noastra e pregatita pentru un altfel de soare. Asa ca sub ecuator lotiunea de plaja cu factor foaaaarte mare e absolut obligatorie si, mai important, nu e deloc de neglijat faptul ca razele UV trec prin nori (chiar daca in teorie stiam si noi chestia asta, spre nenorocirea noastra am ales sa neglijam).

Acum stim cu adevarat sa nu subestimam niciodata seriozitatea unei arsuri de soare!