De ce Tudor Chirila mi-a schimbat viata

Pentru ca mi-a placut. Pentru ca l-am crezut. Pentru ca m-a mintit. Pentru ca am descoperit.

Pe vremea cand eram studenta, Vama Veche era una dintre singurele formatii pentru concertele carora cumparam bilet. Si cantam de mi se rupea inima despre Ana si despre Vama si despre hoteluri, copii, duerere si geci de blugi. Si, mai ales, cantam cu suspine despre cum “Fericirea e ceva ce nu se atinge niciodata, dar in cautarea careia merita sa alergi toata viata”.

Cantam si credeam, si imi traiam viata in consecinta. (Ma intreb cateodata daca artistii si cantaretii sunt constienti de impactul pe care il au asupra mintii celor care ii asculta si admira. Daca sunt constienti ca atunci cand ei canta despre viata care e grea si iubirea care doare, masa de oameni care fredoneaza impreuna cu ei cred asta pana la ultima celula, internalizeaza asta si isi traiesc viata in acea stare).

Revenind, cantam cum fericirea nu se atinge niciodata, si credeam cu tarie in asta, pentru ca-mi placea de Tudor si-mi placea de Vama Veche. Multi ani am cantat asa, pana cand, printr-o intamplare deloc intamplatoare, am ajuns in compania unui om fericit, undeva pe un taram indepartat. Un om fericit care mi-a spus privindu-ma in ochi ca si eu pot sa fiu fericita. Si mi-a spus si cum.

Atunci, la douazeci si putini ani, mi-am dat seama ca Tudor ma mintise. Si-atunci, la douazeci si putini ani, i-am multumit. Pentru ca in momentul in care am pus sub semnul intrebarii versurile si afirmatiile lui, am inceput sa pun sub semnul intrebarii versurile si afirmatiile tututor compozitorilor, cantaretilor si in principiu tuturor oamenilor din jurul meu. Nu la modul de a le respinge din start, ci la modul de a le trece prin propriul meu filtru, pentru a decide apoi daca a crede acel lucru imi face bine sau nu, daca ma ajuta sau nu, daca ma face o persoana mai buna sau nu.

Atunci si asa viata mea s-a schimbat. Mi-am luat trei prieteni buni la brat, si de atunci ii port cu mine fara incetare. Ei sunt:

1.„Nu te cred”

2.” Cine-a zis?”

3. „Ce anume e spre binele meu sa cred in acest moment?”.

De atunci selectez foarte bine informatia pe care o primesc, si accept numai ceea ce ma face o persoana mai buna in fiecare moment.

In continuare imi plac mult si Tudor si Vama si Veche si tot (si ma intreb oare in ce masura el/ei mai cred in versurile de pe vremuri?), in continuare ascult, e adevarat ca mai mult anumite melodii decat altele, in continuare fredonez, e adevarat ca doar anumite refrene.

Iti multumesc, Tudor, pentru acea propozitie. Datorita ei am invatat sa discern, si datorita acestui discernamant viata mea s-a schimbat. In bine. In foarte bine!!:)

Ceea ce nu pot decat sa va doresc si voua. Din inima!