In ziua cu Thaipusam, dupa ce s-a incheiat parada, am mers la un ceai cu noile mele cunostinte. Din voba in vorba i-am intrebat pe cei prezenti daca stiu pe cineva care se casatoreste anul acesta – unul dintre lucrurile pe care vroiam neaparat sa le experimentez aici era sa particip la o nunta locala (fie ea chinese, malay sau indian), asa ca imi faceam temele in sensul acesta. Reactia lui Raj a fost imediata – “Ha!! auzi la ea, o nunta anul asta?? Una dintre prietenele mele foarte bune se marita peste DOUA  ZILE!”.
Va inchipuiti reactia mea.

A doua zi am fost la cumparaturi cu Raj si Mumtaz, care m-a si ajutat sa imbrac saree-ul inainte de nunta. Eu mi-am cumparat bijuteriile si ce mai era nevoie, ei mi-au facut rost de un saree de pe la mamele lor, si totul a fost aranjat intr-o clipita! Saree-ul e de fapt o bucata mare de material, sub forma unei paturi, iar secretul sta in legat – si clar ai nevoie de cineva care stie sa faca legatura. 🙂

Dupa cumparaturi am mers sa pranzim, si la recomandarea lui Mumtaz am luat o chestie care arata ca un cort rotund in miniatura, gol pe dinautru, pe care trebuie sa-l intepi ca sa iasa aerul din el. Apoi devine un fel de clatita pe care o mananci cu un sos ce vine intr-un mic bol. O mentiune ce merita facuta e ca aici nu se folosesc cutite, ci se foloseste lingura pentru taiat. Asa ca am luat lingura si furculita si am inceput sa ma lupt cu bestia, dar Mumtaz mi-a spus sa folosesc linistita mainile (cum ei mananca de fapt de obicei). Am purces la ruperea clatitei, si la un momentat l-am auzit pe Raj urland: “What the hell are you doing? You can’t use both hands!!”. Am aflat doar apoi ca e nepoliticos sa mananci cu amandoua mainile din cel putin doua motive (importante!!): primul motiv e ca indienii (si o mare parte dintre musulmanii de alte rase) nu folosesc deloc hartie igienica, de aceea fiecare baie este echipata cu un furtun special sau cu un lighean cu apa. Cand ei merg la toaleta folosesc mana stanga pentru …. you know…. asa ca pe mancare poti sa pui doar mana dreapta cu care nu… you know.

Al doilea motiv e ca daca cineva iti ofera ceva sau trebuie sa pui mana pe un pahar sau o farfurie, ai nevoie de o mana curata. Ceea ce e perfect logic si adevarat, doar ca e grozav de dificil sa rupi dintr-o bucata de aluat cu o singura mana. Mi-a luat mai mult de jumatate de ora sa manac o clatita… Raj s-a luat cu mainile de cap si a inceput sa indruge deznadajduit “I’m a dead man, I’m a dead man, tomorrow at the wedding I’ll be doomed”. Asa cum am spus, nuntile se tin in templu iar mancarea se mananca cu mana de pe o frunza de banana. Si fiind nunta sud-indiana e mult orez, asa ca Raj isi inchipuia o blonda imbracata intr-o patura superba mancand orez cu o singura mana de pe o frunza de banana, si i s-a facut rau cand si-a dat seama ca el e insotitorul acestei blonde. Mumtaz mi-a mai dat niste sfaturi de supravietuire, printre care”Dupa ce termini de mancat impaturesti frunza de banana inspre in afara, pentru ca invers se face doar la inmormantari”, si altele asemenea.

Nunta s-a dovedit a nu fi nici pe departe la fel de dezastruasa precum ne imaginasem. S-a tinut intr-o joi pentru ca la ei nu exista chestii de genul “nuntile se tin doar in weekend”. Data nuntii este fixata de preot in functie de ce spun astrele – si se alege ziua cea mai favorabila pentru cei doi, auspicious day, cum spun ei. Nunta in sine tine vreo 7 zile si sunt o gramada de vizite si pregatiri pe care trebuie sa le faca mirii – au zi de sarbatorit cu prietenii si pictat mainile cu henna, zi de ales bijuteriile, zi de vizita la socrii mici, zi de vizita la socrii mari etc etc. Nunta cu invitati in templu e doar o mica parte. Si fiind intr-o joi, zi de lucru, urmata de o alta zi de lucru, a fost mai scurta decat de obicei si oamenii nu au fost la fel de aranjati si super imbracati cum se intampla de obicei.

Cu toate acestea, deoarece pentru mine era desigur o super noutate, eram in permanenta cu gura cascata si ochii imi fugeau cu curiozitate si incantare in toate directiile. Am intrat in sala “de casatorii” si mirii erau asezati pe jos pe un fel de scena in fata, cu preotul langa ei si inconjurati de membrii familiei ce stateau in picioare in spatele lor. Sunt tot felul de proceduri ce trebuie facute, dintre care: au ghirlande de flori la gat ce trebuie innodate de 7 ori, de fiecare data de o alta persoana; trebuie sa inconjoare “altarul” de 7 ori, apoi lumea trebuie sa arunce cu orez colorat (pe care noi am ajuns de fapt sa-l mancam pentru ca avea un gust tare interesant) inspre ei; mirele trebuie sa-i puna miresei un “colier” special la gat si un inel pe degetul de la picior; fiecare invitat trebuie sa mearga pe scena sa faca poze cu mirii, apoi la sfarsit mireasa trebuie sa planteze un copacel in curtea templului in care s-au casatorit. Pe toata perioada ceremoniei preotul face tot felul de incantatii in sanscrita si latina, iar “formatia” continua mereu sa cnate si sa bata la tobe.

Apoi lumea merge la masa (si ca regula generala mancarea la nunti e foarte buna), iar apoi daca nu e zi de lucru lumea sta mult si povesteste, pentru ca acestea sunt practic ocazii pentru ei de a se intalni si a povesti. Uneori se mai joaca diferite jocuri sau poate se canta. De dansat nici nu poate fi vorba, in special la nuntile traditionale. Din cate am inteles la nuntile moderne a inceput sa se practice dansatul, dar multi parinti nu sunt de acord cu acest obicei.

Dupa cele cateva ore in templu, am declarat la sfasitul zilei prima mea experienta la o nunta indiana un succes! In principal pentru ca supravietuisem in sari-ul greu, calduros si stramt, pe care Raj si Mumtaz mi-l legasera putin cam strans si umblam ca o gheisa, dar si pentru alte motive la fel de importante:).

Si ca tot veni vorba de cantec si dans, treceam in ziua cu nunta prin Little India si la un moment dat aud dintr-un magazinas, la volum maxim: “We are the cheeky girls, you are the cheeky boys”, asta printre diverse fragmente de muzica Bollywood si alte “manele” indiene. No comment!