Scriu aceste vorbe intr-o cafenea in Nairobi, capitala Kenyei.
Maine implinesc o luna de cand ma aflu pe coasta estica a Africii, o luna in care nu a trecut o zi fara sa ma surprind gandind “Multumesc, multumesc, multumesc! Sunt atat de recunoscatoare ca m-am nascut in Romania!”
E prima mea intalnire cu Africa, si e o intalnire ce m-a invatat multe. Trec peste lectiile despre diferenta dintre a sti ceva din carti sau filme, si a experimenta acel ceva “pe viu”. Peste puterea judecatilor. Peste a crede un lucru doar pentru ca altcineva l-a spus, fara a-l trece prin judecata si experienta proprie. Peste a darui neconditionat. Peste a aprecia. Peste a…
Trec peste toate acestea, si ajung la lectia cea mai importanta, si anume RECUNOSTINTA.
Cu cateva luni in urma, aveam o conversatie cu un domn deosebit despre pasiunea cu care noi ca romani ne comparam cu alte natii, nu cu oricare, ci mereu cu cele mai “evoluate”, “civilizate”, “superioare”. Nu e nimic rau in a ne uita la altii mai buni, ci din contra, este chiar lucrul de facut. Pentru ca asa crestem, ne dezvoltam, invatam. Ceea ce face insa diferenta este scopul comparatiei. Intentia din spatele ei. Atata vreme cat intentia este de a invata de la ei, atunci comparatia va avea rezultate bune. Cand insa comparatia se transforma intr-o unealta de a ne arata pe noi cu degetul si a inclina din cap a deznadejde, de a ne injosi pe noi insine si pe semenii nostri, de a cauta vinovati pentru faptul ca nu suntem si noi la acel nivel, atunci acea comparatie nu mai e benefica. Nu mie, nu tie, nu noua.
Ne comparam in permanenta cu tari precum Germania, Franta, Anglia si America si gasim usor domeniile in care nu suntem nici macar la jumatate din inaltimea lor. Apoi facem lucrul cel mai usor de facut – ridicam aratatorul si incepem discursul: “Da, suntem unde suntem din cauza politicienilor, a manelistilor, a tiganilor, a jurnalistilor, a cainilor vagabonzi, a generatiilor de tineri salbatici si indisciplinati”. Am ajuns sa dam vina pe singurii cei care nu au nici o vina, cei care s-au nascut intr-o tara unde din prima zi de viata au fost bombardati cu negativism si cu nemultumiri, unde tot ce au auzit de cand s-au nascut este “Ce tara necorespunzatoare avem, si ce pacat ca nu suntem ca altii”. Apoi mai e replica aceea criminala, „Avem o tara frumoasa, dar pacat ca e locuita”. Aud cuvintele acestea rostite de cetateni romani, si ei locuiori ai tarii in care arunca cu gunoi, si imi simt lacrimile in coltul ochiului. Ce ar trebui atunci noile generatii sa invete de la noi? Cum sa ne asteptam ca ei sa fie „oameni deosebiti” si „romani adevarati”, sa isi respecte tara si semenii, daca acesta este exemplul pe care noi il oferim?
Ne uitam la aceste tari mai dezvoltate si ne dorim sa ajungem si noi acolo (din pacate nu neaparat la nivel de tara, ci macar individual, prin emigrare), dar nu petrecem nici macar o secunda sa ne intrebam de ce acele tari sunt unde sunt astazi, iar noi suntem unde suntem. Nu cugetam deloc la istorie, la factorii implicati in cresterea si declinul unei tari sau imperiu. De asemenea nu cugetam la ceea ce putem noi sa facem AZI pentru ca MAINE sa arate altfel.
Nu cugetam la faptul ca modul in care ne croim viata si tara depinde de noi, nu de nemti si americani. Ca atunci cand spunem “romanii sunt asa”, uitam ca in acel grup ne includem si pe noi. Ca noi de fapt suntem acel “romanii”. Ca fiecare dintre noi avem puterea de a influenta modul in care romanii „sunt”. Cand spunem “politicienii sunt asa”, uitam ca noi suntem cei care i-au ales. Uitam ca ei sunt asa cum sunt astazi datorita societatii in care au trait pana acum, societate pe care si noi avem puterea de a o influenta. Uitam ca si ei au avut profesori, colegi si prieteni care le-au influentat viata. Uitam ca acesti profesori si invatatori se uita acum la acesti politicieni si spun “Javrele de la guvernare”. Uitam. Uitam ca noi insine avem puterea de a influenta viata celui de langa noi. Si ca acela de langa noi ne va influenta mai tarziu noua viata.
Uitam de asemenea ca in lumea aceasta deopotriva imensa si minuscula nu exista doar 5-6 tari, ci aproape 200, si atunci cand ne comparam cu alte natii noi privim doar deasupra noastra, nu si dedesubt. Ne uitam la Germania, Franta, Anglia si America si ne simtim inferiori. Economic in principal, apoi si din alte privinte. Luand exclusiv aspectul economic, e interesant de observat ca tarile Uniunii Europene, SUA, Canada, Australia, Noua Zeelanda si cele cateva tari asiatice si din Orientul Mijlociu care o duc economic mai bine decat Romania, toate aceste tari constituie maxim 20% din populatia lumii. Uitandu-ne la cele peste 7 miliarde de oameni astazi, mai mult de 80% dintre ei sunt intr-o stare mult mai precara decat cetatenii Romaniei. Cum alegem sa ne privim: la fundul celor 20%, sau in fruntea celor 80%? E o schimbare de perspectiva interesanta
Mai mult decat atat, dintre tarile care o duc bine din punct de vedere economic, multe dintre ele nu se pot lauda cu cetateni fericiti, si asta se datoreaza limitarilor politice, religioase sau culturale.
In Singapore, a patra cea mai dezvoltata tara din lume, libertatea presei este inexistenta si cetatenii nu au dreptul de a alege liber unde si cand sa-si cumpere sau construiasca o casa.
Patru dintre primele zece cele mai dezvoltate tari ale lumii, potrivit Bancii Mondiale, sunt tari musulmane unde libertatea cetateanului este supusa legii islamice. Cu ale cuvinte, ingradita de legea islamica. Prezentat cu optiunea de a avea o viata implinita economic, dar ingradita din toate celelalte puncte de vedere, ce varianta crezi ca ai alege?
O tara in care exista o autoritate ce se numeste „Politia pentru Afisarea Publica a Afectiunii”, si unde a atinge o persoana de sex opus care nu iti e ruda sau sot/sotie este o incalcare a legii si se pedepseste in consecinta. O tara in care guvernul are dreptul de a controla cum te imbraci, ce mananci, ce bei si cum iti petreci timpul liber. O tara in care daca vorbesti impotriva cui nu trebuie, consecintele sunt crunte. O tara in care femeile au primit drept de vot acum mai putin de zece ani.
Am petrecut de curand doua luni in Emiratele Arabe Unite, si a fost o experienta deschizatoare de ochi si minte din multe puncte de vedere. In urma conversatiilor avute cu cetatenii diverselor tari din jur, m-am aflat de multe ori gandind “Doamne, cat sunt de recunoscatoare ca m-am nascut in Romania!”.
Sirianul care imi spune povesti aproape neverosimile despre familia ramasa acasa, in plin razboi. Iranianca ce a trait in Malaezia timp de cinci ani, si acum nu concepe sa se intoarca acasa. “Nu avem nici un drept, nici o putere. Guvernul dicteaza tot, de la cu ce sa ne imbracam pana la ce sa bem, ce sa privim la televizor si cum sa ne petrecem timpul liber. Avem foarte mult potential. Daca am avea libertatea sa facem ce dorim, daca am avea acces la lumea de afara, am fi o tara grozava!” imi spune ea in timp ce povestim la marginea unei narghilele. Are o sclipire in priviri ce ma infioara vag, si pare a fi cu totul increzatoare in semenii ei. Nu are nici o indoiala ca ei sunt capabili de a transforma tara intr-o „tara grozava”, dar i se pare imposibil de atins la acest moment pentru ca guvernul controleaza tot, si nimeni nu controleaza guvernul. Nu pot sa nu ma gandesc la noi, la romani, si la guvernul nostru in care aruncam in continuu cu pietre, fara sa realizam cat suntem de „norocosi” ca macar avem puterea de a schimba si influenta acest guvern, ca macar avem puterea si libertatea de a-l sustine sau cobora. Parca am uitat de vremea cand nici noi nu aveam nici o putere. Sau poate exact aceasta e problema: nu ne-am trezit inca sa realizam ca avem in sfarsit puterea. In loc sa o folosim, noi inca ne comportam precum papusile legate cu sfoara de sus.
In acelasi timp, desigur, pentru a influenta un guvern e nevoie de unitate in randul populatiei. Aici avem de lucrat – la a incepe sa tragem la aceeasi caruta, si in aceeasi directie. Doar asa o putem urni inspre inainte.
Tarile islamice nu sunt singurele lipsite de binecuvantarea libertatii. China, unde guvernul determina cati copii sa faci si sa cresti. Unde drepturile omului sunt incalcate in mod abuziv sub ochii si incurajarea celor ce au puterea de a spune stop. India, unde tragediile personale nu se gasesc doar in telenovele, ci se manifesta in viata de zi cu zi a cetateanului. Unde casta si religia dicteaza cu cine ai voie sa-ti impreunezi destinul, si in cazul in care alegi sa te casatoriesti in afara religiei sau castei tale esti in cel mai bun caz dezmostenit, si in cel mai rau caz omorat cu sange rece de membrii familiei sub justificarea “crima de onoare”. Africa, intreg continent ce a fost impartit aleatoriu cu rigla de catre marile puteri, si s-a pus stampila de „tara” pe impreunari de jumatati de triburi. Apoi ne asteptam de la ei nu numai sa se inteleaga, ci chiar sa construiasca ceva impreuna si sa prospere.
In primele mele zile in Kenya, tara constituita din 42 de triburi diferite, cineva m-a intrebat “Si, in Romania, cate triburi aveti?”. Am ramas cu gura cascata pentru cateva momente, nefiind sigura cum sa raspund. Sunt moldovenii un trib? Ardelenii un alt trib? Oltenii? Banatenii un alt trib? „Pai… hmmm… presupun ca suntem un singur trib. Vorbim cu totii aceeasi limba, avem cu totii mai mult sau mai putin aceleasi obiceiuri. Presupun ca suntem un singur trib…” a fost raspunsul pe care l-am baiguit. Replica omului mi-a adus lacrimi in ochi “Ah, ce bine! Inseamna ca va intelegeti foarte bine intre voi!”.
Mi-au dat lacrimile pentru ca mi-am dat seama ca da, astfel ar trebuie sa fie, nu-i asa? Suntem o tara, un popor, un neam, vorbim aceeasi limba, avem aceeasi cultura, istorie, aceleasi nevoi si suferinte, aceleasi aspiratii si bucurii. Si atunci, atunci de ce nu ne intelegem???
Uitandu-ma la Africa e usor sa vad de ce le e greu sa se dezvolte, sa evolueze, sa se miste inainte. Cum sa prosperi cand ai fost atribuit unei tarii printr-o decizie arbitrara, impreunat cu o serie de oameni ce nu-ti impartasesc limba, cultura si credinta? Cum sa prosperi cand acum iti petreci energia si timpul in razboi cu alte triburi? Cand viata ta de zi cu zi e o lupta pentru supravietuire? Cand multumesti din suflet in fiecare seara ca “a mai trecut o zi in care eu si familia mea nu am fost impuscati/talhariti/violati/omorati”? Cum sa prosperi cand cei pe care ii numesti conationali, poporul tau, te judeca si ii judeci pentru cat sunteti de diferiti? Cum sa prosperi cand copiii tai se imbolnavesc si mor inainte de a implini 5 ani? Cand ca femeie iti petreci o mare parte din timp in spitale improvizate, la capul celor dragi bolnavi de malarie, dizenterie si tifos? Cum sa prosperi cand intreaga lume se uita la tine si te arata cu degetul, cand porti pe umeri povara rasismului, sclaviei din care abia ai iesit cu numele, dar mintea ti-e inca incorsetata, cum sa prosperi cand inca porti pe frunte eticheta de “inferior”? Cum sa prosperi cand nu stii in cine sa ai incredere, cand nu poti sa intri intr-un spatiu public fara a fi perchezitionat, cand nu stii daca in duminica aceasta biserica ta va fi cea aleasa pentru urmatorul atac terorist? Cum sa prosperi cand cunostinte de-ale tale au fost impuscate in propria casa sau pe strada, cand nu poti sa ai incredere in cei meniti sa te protejeze, cand nici macar nu ai sansa de a alege cine te guverneaza si cine face regulile in tara ta? Cum sa prosperi cand stii ca nici macar acele reguli strambe nu sunt respectate? Cum sa prosperi cand traiesti cu frica in fiecare moment al vietii tale?
Asa simt eu ca am trait in ultima luna. Si nu pot atunci sa nu ma gandesc
NOI CE SCUZA AVEM???
Vorbim cu totii aceeasi limba, avem in mare parte aceleasi credinte si obiceiuri, avem libertate de exprimare, libertatea de a decide cu ce sa ne imbracam, ce sa mancam si ce muzica sa ascultam, avem libertatea de a spune ce dorim la adresa oricui dorim fara sa ne temem ca vom fi arestati sau omorati, avem liberatea de bine de rau de a alege cine sa ne guverneze, avem liberatea de a alege sa devenim guvernanti. Traim in pace, fara grupari extremiste, avem spitale, nu sunt la standarde ridicate, dar macar avem spitale, avem de bine de rau o paine pe masa, nu din cea mai rafinata, dar avem o paine pe masa. Avem acces la tehnolgie, la informatie, avem acces la lumea de afara. Simplul fapt de a nu avea nevoie de viza pentru marea parte a tarilor lumii este o comoara nepretuita, una pe care din pacate nu parem a o aprecia cum ar trebui. Avem acces la educatie, avem scoli, nu din cele mai performante dar avem scoli! Avem o natura superba, avem ape si munti si plaje si partii de schi. Avem mall-uri si asfalt, avem chiar si vreo doua autostrazi, avem telefoane destepte si haine de firma. Mai presus de toate, insa, avem LIBERTATE, libertatea de a decide ce sa facem cu viata noastra si in acelasi timp cum sa contribuim la viata comunitatii din care facem parte. Libertateta de a decide ce VREM. Faptul ca nu ne folosim de ea, si apoi dam vina pe altii, este problema fundamentala. Ah, nu e un pacat de moarte ca ne batem joc de aceasta libertate, ca o calcam in picioare si apoi suruim printre dinti cu inversunare “guvernul e de vina/sotia e de vina/societatea in care traiesc e de vina/romanul de langa mine e de vina”???
Mergem la Biserica in numar mare si ii cerem lui Dumnezeu sa ne apere, sa ne ierte, sa ne ajute. Cred ca ce il doare cel mai mult pe Dumnezeu este sa vada cum ne batem joc de noi si unii de altii. Sa vada cum scuipam in fratele nostru, cum dam in el cu cuvinte dure si judecati, cum ne irosim puterea de a alege si timpul pretios in a ne plange, a ne gasi scuze si a da vina pe cei din jur pentru nereusitele noastre si a tarii in care traim. O singura persoana uitam in toata aceasta ecuatie a invinovatirii si responsabilizarii: pe noi insine. Eu! Acest cuvant pe care il folosim atat de frecvent in contextul de „drepturi”, dar atat de rar in cel de „obligatii”.
Ce fac eu pentru cei din jurul meu?
Daca macar pentru o secunda am decide ca responsabilitatea propriei vieti ne apartine noua, si nu guvernului, comunitatii sau familiei, atunci poate am inceta sa pierdem vremea si sa aratam cu degetul, si am incepe sa actionam. Am incepe sa producem. Sa traim. Sa prosperam.
Fii tu romanul care iti doresti sa fii, si nu te preocupa in a-l arata cu degetul pe romanul „necorespunzator”. Ingrijeste-te doar de tine. Oamenii doresc sa devina ca cei pe care ii admira, asa ca fii tu primul romanul acela pe care oamenii il admira, si apoi cei din jurul tau vor deveni si ei romani „corespunzatori”. Incetul cu incetul, dar e singura cale.
Pana cand invatam sa traim impreuna, nu vom putea construi nimic separat. Nimic de amploare, nimic impresionant, nimic in folosul tuturor. Pana cand continuam sa ne vedem separati de ceilalti, nu avem cum sa mergem inainte inspre tara aceea civilizata si prospera pe care cu totii o dorim. „Suntem doar atat de puternici pe cat ne permite veriga noastra cea mai slaba” spune o vorba dureros de adevarata. Cata vreme vom continua sa ignoram si sa negam veriga cea slaba, sa o injosim, sa o invinuim pentru cat de slab este lantul, atata vreme nu vom deveni mai puternici. Cand o vom recunoaste si pe ea ca parte din lant, cand o vom ocroti, sprijini si ajuta sa devina mai puternica, atunci cu totii vom deveni mai puternici. Ca natiune, ca stat, ca popor.
Sunt binecuvantata ca m-am nascut in Romania pentru ca aceasta tara nu imi ingradeste dreptul fundamental de a trai liber si de a alege ce sa fac cu viata mea. Atata vreme cat am acest drept, pot sa construiesc orice. Atunci cand o suma de indivizi recunosc faptul ca au acest drept, atunci realizeaza minuni impreuna. Atunci pot sa prospere. Ca si familie, ca si comunitate, ca si popor.
Si noi putem sa fim acel popor.
Asa este, unitatea nationala este secretul. Problema e ca traim intr-o tara in care exista diferente prea mari intre oamenii inteligenti si oamenii mai putin inteligenti, intre oamenii hoti si oamenii mai putin hoti, intre oamenii destepti si oamenii mai putin destepti, intre oamenii care citesc si oamenii care nu citesc etc. Daca procentele intre aceste categorii de persoane ar fi macar egale am avea o sansa. Eu, si multi altii, am vrea sa ii schimbam pe cei de langa noi dar degeaba vrem noi daca nu vor ei! Daca ii zici unui cocalar sa nu isi lase scutecele in padurea unde a mancat mici te trimite in p**** ma-tii… pe astia n-ai cum sa-i indrepti decat cu un glont in cap (pierderi 0 pentru Romania).
Mai sunt cativa factori iar cel mai important este acela ca cei de care vorbesc mai sus au si drept de vot de care “baietii destepti” profita si raman acolo, capuse ale poporului roman cinstit si platitor a 1000 de taxe.
Frumos articolul, felicitari! Pacat ca n-o sa opreasca nimeni “salamul” sa citeasca :(.
multumesc pentru gandurile tale 🙂
eu personal am incetat sa mai vreau sa-i schimb pe cei din jur, si de cand am decis sa-mi vad doar de viata mea, nu stiu cum, dar cocalarii de care spui au incetat sa isi mai faca aparitia in viata mea, si in jurul meu. 🙂
Asa cum spuneam mai sus, am adoptat aceasta atitudine si credinta “Fii tu romanul care iti doresti sa fii, si nu te preocupa in a-l arata cu degetul pe romanul „necorespunzator”. Ingrijeste-te doar de tine. Oamenii doresc sa devina ca cei pe care ii admira. Fii tu primul romanul acela pe care oamenii il admira, si apoi cei din jurul tau vor deveni si ei romani „corespunzatori”. Incetul cu incetul, dar e singura cale.”
Nu e usor, dar cred ca ar putea fi o alternativa la glontul despre care vorbeai tu.
Nimeni nu s-a nascut cocalar, hot si nesimtit. Faptul ca societatea romaneasca ii transforma pe copilutii nascuti perfecti in oameni cu valori morale nefolositoare pentru noi toti este responsabilitatea noastra a tuturor. Ei nu vor disparea daca noi ii injuram si scuipam, ci, mai mult, vor continua sa injure si scuipe in continuare, cu si mai mult elan. Daca incercam in schimb sa intelegem de ce au aceasta atitudine, daca ne-ar pasa cu adevarat de ei, daca am dori sa-i ajutam in loc sa-i injosim, tind sa cred ca lucrurile ar sta altfel.
Cat despre articol, nu stiu cine il va citi, dar ma bucur ca tu l-ai citit 🙂
Cu drag!
Iti multumesc pentru articol. E motivant, si inspira la schimbare, cel putin pe mine. Nu stiu daca voi deveni romanul corespunzator si demn de admiratie, dar voi incerca, cat pot sa devin mai buna si sa fac ceva cu mine si cu ce e aici, cu ce am si cu ce pot. Aveam sentimente de ura si de iubire fata de tara si fata de romani, frustrari ca de ce nu merg lucrurile bine si multe altele. Eu am citit despre cum se traieste in Africa si a fost ca o revelatie pentru mine ca aici in Romania nu vine nimeni sa-ti traga un glont in cap gratuit (poate printr-un accident total nefericit), nu avem parte de razboaie, ca femei putem sa avem o educatie daca ne tinem de scoala (e gratuita si nici nu e imposibil de terminat o facultate daca inveti cat de cat), poti sa te casatoresti cu cine vrei, exista concediu de maternitate, gradinite, spitale, aer respirabil, oameni si buni si rai. Aici am gasit oameni culti cum rar gasesti in alte parti, si modele de comportament si sacrificiu uman (exemple pe net, in reviste). De aici poti calatori in Europa, si in multe alte locuri. Pentru mine eu am ales sa traiesc niste ani in afara tarii, si intr-o zi sa ma intorc si sa pun in aplicare tot ce voi invata traind intr-o tara de la care ai ce sa inveti. Nu-mi voi renega tara pentru ca tot ceea ce sunt, sunt datorita celor de aici, si le multumesc pentru bruma de educatie data, pentru religia pe care o am si pentru sansa pe care o am de a face ceva cu viata mea pentru mine si pentru ei.
🙂
Iunia ai o capacitate deosebita de a exprima simtaminte care mie personal mi se par a fi greu de expus. Felicitari pentru cartea care am inteles ca ai scris-o si tine-o tot asa in activitatile pe care le intreprinzi!!!
Multumesc pentru acest articol care m-a inspirat foarte mult!
Cu drag, Mihaela 🙂
eu multumesc, Mihaela!:)
Draga Iunia, ai asa mare dreptate, experientele tale prin lume te-au ajutat sa intelegi si sa apreciezi atat de bine natura umana. Vocea ta trebuie sa se faca auzita cat mai departe, cat mai tare. Tu esti noua generatie, sper sa reusesti sa educi si in Romania pe cei care vin din urma si avand exemple asa puternice ca tine , incet , incet sa vina schimbarea in bine…Ma bucur ca te-am cunoscut aici pe blog, citesc cu incantare articolele tale si abia astept sa ajung si in posesia cartii.
Cu mult drag, Mirela.
iti multumesc, Mirela!
Edmund Burke a spus odată – “pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic”.
În România nu cred că există un om care nu s-a lamentat cel puțin odată de mizeria în care se află țara asta, de politicienii care deturnează fondurile de stat, de polițiști corupți, de medici corupți, de grupări mafiote care controlează orașe întregi și multe alte lucruri.
Dar, stau și mă întreb, câți din acei oameni (și mă refer strict la cei de bună credință, nu la cei care ar deveni niște corupți ordinari imediat ce le-ar permite circumstanțele) au făcut ceva concret pentru a schimba țara asta în bine și de a doborî non-valorile care conduc această țară și sunt responsabili pentru situația care ne aflăm?
Aproape toate protestele majore post-decembriste au fost pentru bani. Profesori, medici, pensionari, funcționari publici, chiar și polițiști, toți au ieșit la un momentdat în strada pentru a cere bani. Nimic altceva, decât bani. Pentru câteva sute de lei în plus toți ar fi mulțumiți și le-ar oferi guvernanților votul și încredearea lor.
Dacă sperăm ca într-o bună zi să fim pe picior de egal cu nemții, olandezii, britanicii și alte state vestice trebuie să luptăm împotriva cauzelor care au determinat situația actuală, lipsa de bani, serviciile publice lamentabile și faptul că statele din vest ne privesc ca pe niște paria fiind doar niște efecte.