Si uite-asa a venit si ziua de luni, si ne-am gasit in final (nu dupa emotii cu banci ce se spune ca se deschid la 8 dar de fapt e 8.30, cu documente de care au nevoie dar nu se obosesc sa-ti spuna din vreme, etc etc etc) in fata jeep-ului pregatit sa ne duca pe taramurile visate. Aveam sa fim un gup de 8: 3 frantuzoaice, 3 israeliti si noi 2, una de-un neam si una de altul. Dupa nici jumatate de ora petrecuta impreuna mi-a fost clar: avea sa fie o dinamica cel putin interesanta.

Prima zi

Dupa 3 ore in jeep pe un drum nu numai neasfaltat si ciuruit, dar plin de baltoace si namol gratie ploii din ziua precedente, am ajuns la locul de unde urma sa ne schimbam mijlocul de transport cu o barca. Barcuta. Cum ne-am dat jos din jeep am fost atacati cu dusmanie de o cireada de tantari ce numai asta asteptau: sange proaspat! Am scos cu totii armele la aparare (sub forma de spray-uri, creme si solutii toate avand in compozitie o concentratie mai mica sau mai mare de DEET) si ne-am insecticizat din cap pana-n picioare. Apoi ne-am dat seama ca am aterizat sub un soare cotropitor in dricul zilei, asa ca scoate alte bidoane si da-i la uns si cu de-acelea.

Pana sa urcam in barca eram cu totii bine imbalsamati, gata de calatoria de 3 ore ce ne astepta pe rau in jos. Au fost 3 ore grozave, in care am fost uimiti nu numai de vegetatia grozava ce ne facea cu mana de pe mal si de pasarile superbe ce-si faceau gratios aparitia si disparitia, dar mai ales de testoasele ce-si faceau nestingherite siesta si stateau precum bunicutele cu carapacele la absorbit de soare, de aligatorii ce apareau subtil de sub apa sau de sub o craca de copac sau un tufis, de cel mai mare rozator din lume, ce m-am bucurat grozav cand am auzit ca e vegetarian, de maimutele mici si mari ce se crizau toate la aparitia unei banane din buzunarul barcagiului nostru, de, binenteles, delfinii roz si alunecosi ce apareau precum Flipper cel faimos si ne incantau privirile si inimioarele. Eu si Boca nu am rezistat si am sarit la un innot scurt in prezenta lor, la 5 minute dupa ce vazusem un crocodil facand si el pluta la soare. “E sigur de innotat aici?”. “Da, cum sa nu fie!” “Dar crocodilii?” “Nu va faceti griji, cand vedeti delfini nu pot sa fie si crocodili in acelasi loc, asa ca innotati fara frica”. Ni s-a explicat mai tarziu ca delfinii se gasesc la apa adanca, iar crocodilii la apa mica. Eh, ce mai invata omul cat traieste.

Am ajuns la tabara la timp pentru a face un mult dorit si necesitat dus rece inainte de a ne instala in mirador ca sa admiram apusul de soare. De indata ce s-a lasat intunericul, zgomotele din jur au devenit atat de intense incat aveam impresia ca suntem in permanenta in mijlocul unui concert verde.

 Dupa cina (ce a fost cu totul delicioasa!!!) am iesit cu barca pe rau ca sa vedem ochii aligatorilor lucind in intuneric. Se pot vedea doar cu lanterna, si doar dintr-un anumit unghi – de aceea ii puteai vedea foarte bine daca aveai o lanterna in frunte, dar persoana de langa tine nu vedea nimic la lumina ta pentru ca era intr-un unghi diferit. Pentru mine a fost cu totul fascinant sa vad doua boabe rosii sau albe sclipind in intuneric, si sa stiu ca sunt reptilele acelea infricosatoare de la televizor ce-ti mananca un picior intreg dintr-o singura imbucatura. Mie in seara aia mi-au parut mai degraba prietenosi… dar sa fi fost oare cu adevarat?:D

Momentele mele preferate din acea iesire cu barca sub cerul instelat au fost cele in care am inchis cu totii lanternele si gurile… si am ramas in bezna si liniste totala pentru cateva minute. Hmmm, de fapt bezna totala nu prea era pentru ca luna si stelele straluceau puternic… Si nici liniste nu era, pentru ca natura era in plin concert. Printre cele mai grandioase la care am asistat vreodata. Si nu m-as fi putut satura de ascultat.

Dupa ce ne-am intors la campament ne-am bagat imediat in patul acoperit de plase de tantari si am adormit simtindu-ma exact ca o printesa in patu-i regal. Am dormit atat de bine incat la ora 4 cand am deschis ochii ma simteam odihnita, energizata, gata sa iau in piept o zi plina de aventuri. Era inca intuneric afara, asa ca m-am intors la somnul meu linistitor, dar nu inainte sa petrec un timp ascultand fantasticul concert de afara. O combinatie superba de diferite zgomote ale diferitelor insecte, pasari si animalute ce-si anuntau trezirea, si ce anuntau rasaritul soarelui. Am adormit cu zambetul pe buze si m-am trezit lo ora mai tarziu in niste zgomote de ziceai ca se da un razboi chiar in afara ferestrei noastre. Un amestec de urlet de porc la macelarit, marait de caine pe cale sa-si infiga coltii in fata cuiva care l-a scos din minti, gorila cu tuse convulsiva si leu innecat cu os de peste. Nu am mai auzit niciodata asemenea cacofonie de sunete, si de indata ce am intalnit un posibil cunoscator l-am intrebat ce-a fost toata harmalaia de dimineata. „Ah, maimutele, asa fac in fiecare dimineata cand se trezesc, si isi dau alarma dintr-un colt al altuia a padurii”. Maimute??? Judecand dupa intensitatea zgomoteor ma asteptasem sa aud despre rinoceri, dinozauri, balauri ce scuipau flacari pe nari… dar nici vorba de maimute. Inca o lectie despre judecati, in special judecati despre lucruri cu totul nefamiliare.

A doua zi

Dupa micul dejun planul era sa facem o mica plimbare prin pampa in cautare de anaconda. Celor care s-au panicat la auzul acelui cuvant li s-a explicat ca filmul cu Jennifer Lopez e facut cu scopul de a face bani, nu de a prezenta realitatea. Din cate se pare, anaconda e, precum atatea alte vietati, o creatura care ataca doar cand e provocata, si mortile omenesti provenite din intalnirea cu anaconda sunt aproape inexistente. Imensul sarpe nu-si doresti intalniri cu bipezi, si de aia sansele ca noi sa vedem unul in acea dimineata nu erau garantate. Drept urmare, dupa cele 2-3 ore de plimbat sub un soare ucigator, prin baltoace si vegetatie pana la brau, nu l-am intalnit pe nenea gigant. Cei care a mers in cautarea lui a doua zi l-au gasit imediat insa, si toti cei 3 metri ai lui. Eh, data viitoare 

Cu ce am ramas insa dupa acea mica plimbare a fost o pereche de sosete in minus, pentru ca ciubota mea de guma avea o gaura considerabila si rezultatul a fost urmatorul:

Mai presus de spalat, am decis eu.

Un alt moment memorabil si delicios s-a intamplat la „baie” – cateva baraci cu cate un veceu sau dus inauntru. In timp ce ma spalam pe dinti am auzit un strigat disperat dintr-una dintre baraci si am vazut-o pe Boca iesind de acolo cu un fel de ranjet intre amuzament si disperare. Cauza: si-a dat seama ca impartea scaunul de toaleta cu o broasca. Moment nepretuit!

Dupa o bine meritata odihna in hamac si eforturi sustinute de a nu fi mancati de vii de tantari, in partea a doua a zilei am mers sa ne intalnim din nou cu delfinii roz si sa mai incercam o tura de innot cu ei. Nu au fost ei exact ca Flipper, sa vina sa ne ia de mana sau sa ne ofere aripa drept suport, dar au venit cam la un metru de noi sa ne inspecteze. Sau cine stie, poate au trecut la 10cm de noi, dar din pacate apa era departe de „curata ca lacrima” asa ca n-avem de unde stii. A fost o experienta grozava in orice caz.

Seara am petrecut-o jucand volei pe proprietatea ghidului nostru, cu ale lui doua fetite adorabile, iar apoi am privit un apus de soare spectaculos in timp ce eram agatati de un pahar de bere blonda… cum ii sade bine oricarui cetatean.

Ultima zi

Urmatoarea zi dimineata ne-a intampinat acelasi concert grotesc, si de data asta am iesit sa inspectez, ia sa vad si eu maimutele alea galagioase. Din pacate nu erau suficient de aproape sa le vad cu ochiul liber, mai ales prin densitatea copacilor. In schimb am petrecut o vreme admirand vulturii si soimii ce ma spionau din varf de copaci, si mai tarziu am avut o tentativa de a ma imprieteni cu una din maimutele mici ce populau copacii de langa bucatarie. Fascinatia mea cu maimutele a inceput in timpuri imemoriale, si copil fiind nu am inteles deloc de ce ai mei au tot refuzat sa-mi cumpere una drept animal de companie. In final au reusit sa-mi inchida gura cu o maimutica de plus, Chocho, care mi-a fost tovaras de perina pentru multi ani. Mai tarziu cand am crescut mare si am inceput sa calatoresc in tinuturi exotice, maimutele erau in topul animalutelor de vazut live. Si cand in sfarsit am avut ocazia sa le observ de aproape, in Bali, am petrecut ore intregi cu ele in padure observandu-le cu fascinatie gesturile atat de … omenesti. „Sunt ca oameni in miniatura” nu incetam sa exclam ranjind, in principal mie insasi pentru ca nu era nimeni altcineva acolo sa ma asculte. Pentru mine… acele cateva ore au fost cu adevarat un vis implinit.

Asta nu inseamna ca am trecut vreodata peste fascinatia cu verisoarele noastre primate, si de fiecare data cand le vad am aceeasi reactie de „Iooooiiiiii”. Boca, stiind toate astea, mi-a adus niste mango sa le ofer, si una dintre ele a parut ca vrea chiar sa ne imprietenim… Dar asta numai pana cand a reusit sa-mi fure toate fructele din mana, si apoi sa dispara fara urma inapoi in desis. Nerecunoscatoarea mica.

Dupa micul dejun am mers in ultima noastra mica excursie, si anume la pescuit de piranha. Pescuitul nu era inainte pe lista mea de hobby, dar cu siguranta a devenit si mai putin in urma acelei experiente. Cam toata lumea din grup a reusit sa prinda cel putin un peste, si eu am prins vreo 3 pana am hotarat ca am prea mult talent la treaba asta si m-am oprit din tortura. Aproape ca am plans cand l-am prins pe unul si am vazut cum carligul ii penetrase gura… argh, si-asa mananc putin peste, dar dupa experienta respectiva probabil ca o sa se reduca considerabil si putinul acela.

Mi-am satisfacut insa dorinta ca dupa ce i-am inspectat unuia dintre ei dintii (ca un mic fierastrau, fascinant), sa il privesc in fata si sa-i spun „Musca-ma!”. In momentul ala s-a miscat si numai reflexu-mi bine dezvoltat m-a salvat de la un deget perforat. „Ai grija!!”, a strigat ghidul, „ai avut mare noroc, am zis ca nu scapi! Ai grija pentru ca te pot musca foarte usor”. Gluma, gluma, dar… pirania-i pe muscate!

Am luat ca si grup 3 piranha pentru pranz, pentru gustat. Nu se pescuiesc in masa, doar de gustat pentru ca rezervele de ei sunt limitate. Am probat si eu o bucatica si, ce sa spun, are gust de … peste. Dupa pranz ne-am pornit inapoi inspre civilizatie, inca 3 ore in barca si inca 3 in jeep-ul ce ne-a scuturat maruntaiele de numa ca nu ne-a sarit camasa de pe noi. Cand am ajuns inapoi la destinatie, in Rurrenabaque, ne astepta acolo o ultima supriza: un trandav (sloth)! Am intrebat daca pot sa-l iau in mana, si cand am pus mana pe el am fost invadata de o dragoste incredibila pentru micul animal, cel mai lenes de pe pamant. Lenes sau nu, s-a uitat la mine cu figura lui absolut adorabila pe care era desenat un zambet permanent, si m-a prins cu totul cu garda jos cand… mi-a facut cu ochiul! M-am topit toata si am uitat cu desavarsire de ghearele pe care si le infingea la mine in incheietura… Mi-a facut cu ochiul, ai vazut, ai vazut???

httpv://youtu.be/Y_WjKo40tUM

Ne-am recazat, de data asta in hostelul pe nume Santa Ana unde am platit exact juma de pret pentru conditii aproape identice, si dupa un dus bine necesitat, concluzia a fost urmatoarea: 93 de muscaturi de tantari, asta fara a le include pe cele de pe spate. Si asta dupa doua spray-uri de tantari folosite in 3 zile. Nah! La cantarit totusi, am tras concluzia ca totul a meritat cu varf si indesat. Experienta in sine, si mai apoi experienta cu oamenii cu care am fost – nu s-a lasat cu lipsa de conflicte, si pentru mine si Boca a fost o lectie extraordinara sa observam dinamica grupului si mai ales reactia noastra la reactiile lor. Si sa ne dam seama ca acum 2-3 ani perceptia, reactia si comportamentul nostru ar fi fost cu totul diferit. Putine lucruri iti aduc mai multa satisfactie decat, privind in urma, sa-ti dai seama cat ai crescut.

In concluzie – mergeti in jungla, dragilor!