Am avut un drum lipsit de evenimente pana la Encarnation, unde mergeam sa vedem ruinele iezuite. Înainte de a pleca din Asuncion ne-am umplut sticlele cu terere în staţia de autobuz. Terere e mate-ul servit rece si amestecat cu diferite tipuri de ierburi şi rădăcini. Iti lasă un gust puternic de pământ în gură, dar e foarte răcoritor şi mie personal mi-a placut la nebunie!
Când am ajuns in Encarnation era deja întuneric şi planuisem sa mergem la cel mai apropiat hostel listat in cartea noastră. Am coborat din autobuz şi în timp ce ma concentram pe recuperarea rucsacului am auzit un glas din spate: “Sunteti din Peace Corps?”. M-am întors în directia vocii si am fost intampinata de către două tinere zambitoare ce aratau destul de mult ca noi, cu rucsacuri mari si par nepieptanat. S-a dovedit că ele erau voluntare Peace Corps şi după 2 minute de conversaţie în care ne-au intrebat daca stim unde vom petrece noaptea, iar noi am spus Nu, una dintre ele a vorbit: “Ok, nu trebuie sa spuneti Da daca nu vreti, dar v-a invit cu placere la mine acasa in noaptea asta. Ştiu cum e sa ajungi intr-un loc nou în timpul nopţii, şi s-ar putea sa fiti si supra taxaţi la hosteluri pentru ca ştiu că nu aveţi de ales… Nu am mult, un covor şi niste perini, dar va invit cu placere!”
Wow… cat de încredere trebuie să fi aratat, ne-am întrebat, pentru ca sa ne extinda această invitatie atât de uşor? Nu aveam de gand sa refuzam o mana ce ne-a fost intinsa, asa ca am inceput sa mergem inspre casa ei încă plini de uimire şi recunoştinţă. Am petrecut seara gătind spaghete şi savurând vin dulce, în timpul unor conversaţii si mai dulci. Fetele (care erau foarte tinere, in just de 22 de ani) au împărtăşit cu noi provocările ce vin traitul şi voluntariatul în Paraguay, diferenţele culturale profunde precum şi experientele plină de satisfacţii. Am câştigat o bună înţelegere a modului în care regimul dictatorial lung sub care au fost le-a format gândirea şi comportamentul, şi cum chiar daca lucrurile încep să se schimbe e un proces greu si foarte lent. A fost o seara fascinanta si am fost extrem de recunoscători pentru întâlnirea cu fetele. 
Când a venit timpul de culcare ne-am uitat la sufrageria mare cu podeaua ei de gresie şi am evaluat materialele disponibile pentru noi patru: un covor, 12 perini mici, 3 saci de dormit, un prosop mare … si toate hainele noastre. Nu era deloc încălzire în casă şi se facuse deja destul de rece noaptea, asa ca am facut o saltea din perini si întregul conţinut al rucsacilor şi ne-am inghesuit apoi toti patru pe ea, în sacii de dormit, cu jachetele peste si caciulile pe urechi. O noapte de neuitat:!)
Le-am spus la revedere fetelor a doua zi dimineaţa şi am început să cautam un hostel. Cel mai ieftin pe care l-am găsit a fost 45.000 Guarani – din nou mai mult decat ne asteptam, dar era mai mult un hotel decât un hostel pentru ca acestea din urmă sunt cam inexistente acolo. A fost foarte decent şi am dormit destul de bine (cu excepţia zgomotului oribil facut de radiator). Am adormit uitandu-ne la grozavul film “Jurnal de Motocicleta” şi am realizat ca înseamna mult mai mult pentru noi acum, după ce am petrecut două luni cu rucsacul în ţara lui Che Guevara
Imediat ce ne-am cazat am pornit spre Ruinele Iezuite Isus şiTrinidad (printre putinele lucruri considerate atractii turistice in Paraguay). A fost o experienţă plăcută şi educativă: am aflat că iezuiţii au venit in America de Sud la incepututl secolului 16 şi au înfiinţat în jur de 30 de misiuni în Argentina, Bolivia, Paraguay, Uruguay si sudul Braziliei. Planul era identic pentru toate, cu biserica, colegiul, camerele pentru preot si liderii în centru, iar apoi casutele pentru oamenii de rand. Misiunile au devenit repede oraşe in sine şi centre de educaţie pentru triburile indiene – se crede ca societatea Guarani (indigenii paraguaiani) e prima din istorie în întregime alfabetizata.
httpv://youtu.be/Ow3VUJtTaDo
Iezuiţii au fost expulzaţi din America de Sud în anii 1760 de către coroanele spaniolă şi portugheză deoarece devenisera prea puternici. Unele misiuni erau încă în faza de construcţie pe atunci, iar azi doar o parte dintre ruine sunt încă in picioare. Chiar dacă planul de organizare a fost identic pentru toate, fiecare dintre ele are caracteristicile ei specifice, iar cele două pe care noi le-am vizitat ne-au lasat impresii cu totul diferite.
Odată întorsi de la ruine nu am vazut nici un motiv să mai zabovim in Encarnation, asa ca am pornit la drum spre destinaţie următoare: Ciudad del Este. E un oras la granita cu Argentina unde mergeam sa vedem al doilea cel mai mare baraj din lume şi apoi sa-i vizitam pe Angel şi Derek, prietenii noştri din Parcul Eco Yoga. Ei au decis să părăsească America şi ale ei războaie şi să se stabilească in Paraguay, în colţul de paradis creat de către o familie germană ce a vrut să se întoarcă la viaţă în natură în cea mai simplă formă a ei. Sunt foarte fericiti sa primeasca vizitatori, asa ca dacă sunteţi prin zona poate vreti sa aruncati un ochi aici: http://www.rawfood-community.info/ .
