Ştiam că ne e inca despartirea finala de Argentina pentru ca urma să ne intoarcem să vedem Cascadele Iguazu înainte de a merge în Brazilia, dar am simţit totusi o mica durere in inima când am trecut graniţa în Paraguay. Sentimente amestecate: incantati sa cunoaştem o ţară nouă si în acelasi timp nostalgici sa o lăsam in urma pe cea care ne-a fost casa si masa timp de aproape 2 luni.

Nu am avut prea mult timp să fim melancolici totuşi pentru că in momentul in care am trecut în Paraguay (după un drum de 20 de ore cu autobuzul de la Salta la Clorinda, cel mai apropiat oraş de frontieră), toate simţurile ne-au fost trezite brutal – ce diferenţă enorma între cele două ţări!! Ştiam ca Paraguay e a doua cea mai săracă ţară din America de Sud, dar nu ne-am asteptat sa ajungem de-a dreptul pe un alt continent.

Trecere frontierei a fost o experienţă amuzantă în sine, cu cei 5-6 indivizi înghesuiţi într-un birou minuscul şi doar doi dintre ei facand efectiv ceva. Ceilalţi răsfoiau relaxati ziarului, savurau mate-ul nelipsit, stateau la povesti unul cu celalalt sau pur şi simplu ii admirau pe străinii (foarte puţini) ce urmau sa le intre in ţara. Toata lumea se misca extrem de încet tot timpul, ca si cum nu exista nici un motiv în această lume pentru care oricine ar trebui să fie vreodată în vreo grabă. Vreodata.

Citisem ca backpackerii sunt mai rari decât puma în Paraguay. Ei bine, odata ce am urcat în autobuzul local de la granita spre capitala (vehicul ce m-a transportat intr-o secunda cu gandul in India) chiar ne-am simtit atat de rari – majoritatea oamenilor se uitau la noi ca şi cum am fi fost de la circ, cu cate un rucsac in spate si unul in fata fiecare şi cu zâmbetele idioate pe care probabil le expuneam. Au fost foarte amabili totuşi, şi cativa dintre ei au încercat chiar să intre cu noi in vorba… per total, ne-am simtit bineveniti  .

Odata ce am ajuns la autogara a trebuit să ne dam seama ce autobuzul ne-ar duce cel mai aproape de hostelul despre care auzisem de la un alt călător în Argentina. Am aflat destul de usor ca e numarul 8, dar când am întrebat de unde il putem lua şi doamna plictisita de la informatii a raspuns “chiar aici în faţa”, am reusit sa aşteptam la nesfârşit în locul greşit. Din fericire am văzut un 8 trecand pe o stradă din apropiere, asa ca ne-am mutat în cele din urmă la locul potrivit. Mai târziu am învăţat că instructiunile ambigue, aleatoare sau pur si simplu greşite sunt norma aici în Paraguay, şi niciodată nu poţi şti cu adevărat dacă răspunsul de la un trecător te va duce acasa sau te va face sa te va pierde si mai mult.

Un alt lucru pe care l-am invatat repede a fost ca statiile de autobuz sunt doar puncte orientative, dar in general autobuzele opresc oriunde sunt pasageri ce vor sa urce. Ni s-a parut geniala treba asta, daca nu ajungi la statie nu trebuie decat sa le faci cu mana si opresc oriunde pentru tine… Adevarul e ca e foarte convenabil daca esti cel ce urca, dar nu atat de convenabil daca esti deja in autobuz, pentru ca asta automat inseamna o calatorie mai lunga.

O data ce am urcat in mijlocul de transport in comun ne-am lovit de un alt soc cultural: vehiculul nu era doar un autobuz, ci un supermarket ambulant. Oameni ce vindeau lucruri urcau si coborau în permanenta, şi puteai gasi orice, de la produse alimentare şi băuturi la şosete, baterii, foarfeci, lanterne si DVD-uri. Ni s-a parut ca paraguaienii practic nu au nevoie să mearga la cumpărături, pentru ca vin cumpărăturile la ei oriunde ar fi. Cu siguranţă economisesc destul de mult timp şi efort!

httpv://youtu.be/ytQrwW7IKC0

Ştiam ca numai cu cativa ani in urma şomajului fusese ridicol de ridicat în Paraguay (18%), astfel ca asta părea a fi unul dintre modurile în care oamenii s-au adaptat la lipsa locurilor de muncă “adevarate”. Am avut tot respectul pentru aceşti oameni pentru că sunt acolo oferind un serviciu pentru societate in loc de a-si arunca mâinile la cer în disperare şi nefacand nimic in afara de a cerşi şi a pretinde ca alţii sa aibă grijă de ei cu nici un efort necesar din partea lor (cu excepţia intinderii mainii). Ne-am amintit de ultimele câteva luni şi cum foarte rar am văzut cerşetori în America de Sud. Ne-am gandit la o combinaţie de cultură, mândrie, apartenenta la diferite grupuri precum şi relatii familiale strânse (e mult mai probabil să devii cersetor atunci când eşti “singur pe lume”). Chiar cred că un studiu pe tema asta ar fi de-a dreptul fascinant…

Ne-am cazat la hostel şi am fost şocaţi de pretul de USD12 pe noapte, mult mai scump decât ne aşteptam, mai ales ca stiam ca e printre cel mai ieftine din oras. Crezusem că totul va fi foarte ieftin in Paraguay dar s-a dovedit sa nu fie cazul cand vine vorba de cazare, pentru ca evident lipsa backpacker-ilor înseamna lipsa hostelurilor. Noi stiam de vreo 3-4 in tot Asuncion-ul, si vorbim aici de capitala! Locasul in care ne-am cazat a fost perfect pentru noi: o casă mare ce apartinea unei doamne al cărei soţ murise cu multi ani in urma şi copii se mutasera în Europa, aşa că s-a simţit suficient de singura incat sa doreasca să aibă oaspeţi tot timpul şi să facă si un banut în plus în proces. A părut foarte amabila si de ajutor, si în acelaşi timp a păstrat un aer strict si profesional. Ne-a sfătuit să nu fim afara după întuneric în Asuncion. Fir-ar, dacă am putea sa si ascultam …: p.

Prima zi acolo a fost o sâmbătă şi ne-am plimbat o vesnicie încercând să găsim ceva de mâncare – la fel ca în Argentina, cam tot era închis pentru siesta intre 2-6, plus ni s-a spus ca în timpul week-end e chiar mai greu sa găsesti ceva deschis. La un moment dat am dat peste un restaurant local si au fost de acord să ne pregătească ceva vegetarian de mancare, asa ca am fost încântaţi să experimentam prima noastra mancare locala – o mulţime de porumb şi pastai, ne-a placut la nebunie!

A doua zi planuisem sa mergem intr-un satuc din apropiere, Aregua, unde se zice că duminica e o zi excelenta pentru a simti putin viaţa locală. Pentru asta trebuia să mergem înapoi la autogara şi sa luam un alt autobuz de acolo. Erau doi oameni la biroul de informatii de data asta, şi când au început să se certe despre locul de unde trebuie să luăm autobuzul am stiut ca avem o problema. Au fost de acord cu privire la număr totuşi, 243, aşa că am ieşit afară şi am început sa aşteptam la aceeaşi statie ca în ziua precedentă (pe asta se pusesera de acord cei doi în cele din urmă). Ştiam ca duminica autobuzele nu sunt asa frecvente, astfel că am aşteptat mai mult de o jumătate de oră … dar nici urma de 243.

Am cumparat niste chipa (pâine locală) şi l-am intrebat pe tipul ce o videa dacă stie ceva despre autobuzul nostru. Ne-a spus ca nu a auzit niciodata de un autobuz 243… dar putem ajunge la … daca luam autobuzul 44 de pe partea cealalta a strazii. L-am ascultat şi am traversat, apoi am vrut sa verificam informatia si am mai intrebat pe cineva. Evident de data asta ni s-a spus că 243 nu există şi de asemenea că 44 nu numai că nu merge la sat, dar nici macar nu trece pe acolo. Si ca trebuie sa mergem la o alta statie si sa asteptam acolo un alt autobuz. Splendid!

In timp ce incercam sa intelegem ceva din toate confuzie asta am văzut un 242 trecand pe langa noi şi oprind undeva aproape… am avut o bănuială că ar putea fi ceea ce cautam, asa ca imediat ce am decis să mergem in statia aceea l-am vazut pe tipul cu chipa fugind inspre noi pe drumul aglomerat “Îmi pare rău, îmi pare rău. Numai ce mi-am amintit ca autobuzul de care aveţi nevoie e 243 şi opreşte acolo!”, a zis el în timp ce ne arata locul inspre care decisesem sa ne indreptam. Am fost foarte impresionati de gestul lui asa ca l-am iertat imediat pentru ca ne dezinformase în primul rând. Şi am invatat că pana si verificarea tripla a informaţiilor primite nu e suficienta în Paraguay. Of…Doamne…

Drumul cu autobuzul mi-a reamintit din nou de India, dar cu mult mai putini oameni. Am trecut prin multe satucuri si peisaje rurale, şi totul părea extrem de relaxat şi conservat in timp. Când am ajuns in Aregua am inteles de ce era recomandat ca destinaţie – avea un aer foarte placut, artistic, cu galerii de arte si casute ce pareau din basme. Satul e cunoscut in special pentru produse de ceramica, asa ca am petrecut mult timp admirand toti piticii, broaştele şi diferitele personaje de poveste facute pentru decoratul caselor şi grădinilor. Apoi am dat peste o doamna ce vindea un suc si o budinca de capsuni absolut divine, asa ca ne-am bucurat putin de Paradis …

httpv://youtu.be/AfJkIMSbe9c

Era trecut de ora pranzului deja cand am descoperit cu incantare Patiseria & Restaurantul Don Pablo – ne-a parut la prima vedere un loc foarte popular pentru ca am văzut mai mulţi oameni în acea curte decât in timpul întregii plimbari prin sat. Am identificat repede ce ii atragea pe oameni acolo: bufetul de prânz! Ne-am gandit ca acolo merg oamenii din Asuncion pentru pranzul de duminica  . Era tipul de bufet unde plătesti pe kilogram (10USD) si a fost grozav pentru ca am putut gusta diferite feluri de mancare specific Paraguayene plătind echivalentul unei singure mese. A fost un adevarat festin, si recomandăm cu siguranta locul asta dacă sunteţi prin zonă!