Cand am ajuns înapoi la drumul principal am vazut ceva viu printre pietre, cactusi si praf. Era nimeni altcineva decat bunicul nostru argentinian pe care il adusesem la drumul mare cu ceva timp in urma! Aşteapta acolo autobuzul de mai mult de o ora, aşa că ne-am bucurat sa-l putem in cele din urma duce pana in urmatorul oraş. A urcat in scaunul din faţă şi am condus in tacere pentru o vreme, cu toţii într-o stare de spirit profund reflexiva.

La un moment dat mi-a parut ca ceva e in neregula cu masina, ca şi cum ceva s-ar fi intamplat cu roata din stanga spate. Drumul era plin de pietre şi gropi, si chiar dacă gândul m-a deranjat n-am spus nimic crezand că asa e treaba pe asa un drum. La un moment dat l-am văzut si pe Silviu foarte confuz, aşa ca intr-un final am oprit maşină si-am descoperit o pana de toata frumusetea… ne era cauciucul de-a dreptul ciuruit!

Fusesem singuri pe tot drumul de la laguna, dar in momentul in care am oprit am vazut nu unul, ci două alte vehicule oprindu-se impreuna cu noi. Unul dintre ele era un autobuz ce a oprit chiar în faţa noastră, iar celalalt o camionetă ce a oprit în spatele nostru. Ambii şoferi au ieşit din masinile lor, au preluat sculele si maşina noastra şi în 5 minute ne-au returnat-o pe deplin funcţionala. Silviu i-a ajutat pe cei doi în timp ce noi restul eram încă foarte socate nu numai că am facut pana, dar că dintre toate locurile posibile s-a întâmplat exact atunci şi acolo, când alte 2 vehicule erau langa noi …

Le-am mulţumit celor doi din inima (după ce am trecut peste mirarea că şoferul autobuzului i-a lăsat pe toţi pasagerii sa aştepte în timp ce ne-a ajutat pe noi) si am pornit din nou la drum, conducand mult mai incet decât înainte şi fiind scufundati în gânduri si mai profunde. Până când am ajuns inapoi la drumul pavat am stiut ca nu aveam să ajungem în timp util pentru majoritatea lucrurile pe care planificasem sa le vedem. Am ales trei – ruinele, muntii colorati şi apele termale. Primele două erau în aer liber asa ca trebuia să ajungem acolo înainte de apus. Ei bine, în goana noastra am reusit sa trecem pe langa ruine fara sa ne dam seama, si am ajuns la muntele colorat cu 10 minute înainte ca soarele sa dispara complet în spatele imenselor pietre. Din păcate chiar şi cele 10 minute nu a ajutat deloc pentru ca muntii erau complet ascunsi în umbră, iar culorile nu erau deloc evidente. Ei bine …data viitoare  . Am reuşit cel putin să oprim pentru câteva minute la marcajul Tropicului Capricornului şi sa ne gandim la emisfere şi de câte ori am trecut dintr-una intr-alta în ultimele câteva luni.

Ne-am continuat drumul visand la baile termale ce pareau sfarsitul perfect al unei zile in care nimic nu a mers conform planului. Ştiam că sunt în Jujuy, asa ca am ajuns acolo pe la 8 seara, gata să ne scufundam. Desigur ca nu putea fi atat de simplu, si am descoperit curand ca sunt de fapt la alti 30 km distanţă… şi pentru ca nu ne-a fost posibil sa aflam dacă sunt macar deschise la ora respectiva a trebuit sa renuntam si la ele. Ne-am întors la hostel in Salta uimiti de modul în care nimic din ce planificasem pentru ziua respectiva nu s-a implinit, dar cu toate astea a fost o zi fantastica, plina de învăţare si împlinire. Şi cu siguranta Dumnezeu a avut parte de un râs destul de sanatos! 

Cea mai mare lectie? Viata in sine e o mare excursie, şi depinde de noi să realizam asta şi să facem tot ce putem pentru a fi una fantastica. Ce mod special de a incheia cele două luni de aventura in Argentina …:). Si clar buna pregatire pentru Paraguay!!