Am găsit destul de usor un hostel şi a doua zi ne-am trezit devreme cu planuri mari. Aveam de gând să acoperim cei 50km pana la Iruya, cel mai nordic locas populat din Argentina. Apoi să oprim la intoarcere în Humahuaca sa vedem biserica de aur. Apoi sa oprim la Tropicul Capricornului, la niste ruine şi nişte munţi colorati pe drumul de intoarcere spre Salta. Apoi vroiam sa vizitam un Muzeu Shamanic în Jujuy şi sa încheiem ziua scaldandu-ne in niste bai termale. Şi sa ajungem inapoi in Salta la timp pentru a returna masina înainte de miezul nopţii. Ah, uneori oamenii sunt atât de naivi … Imi aduce aminte de gluma aceea: “Cum il faci pe Dumnezeu sa rada?” “Spune-i planurile tale”.

Tipul de la care închiriasem maşina ne-a instruit: “Când ajungeti in Humahuaca lasati maşina în faţa secţiei de poliţie (şi a subliniat punctul acesta in special), apoi luati un autobuz pentru ultimii 50 km pentru ca drumul acela se poate face doar cu jeep-ul, nu cu masina pe care o inchiriati acum”. Dar apoi alţi oameni ne-au spus că nu e chiar asa de rau, se poate merge cu maşină normală, asa ca am decis să incercam.

Am pornit în direcţia respectiva şi când am văzut un semn “Iruya – 52 km” am întors pe drumul mic la dreapta. Am dat repede de-o fundătură, apoi pe un alt drum de alta. Am încercat, chiar am încercat!! Asa ca am decis pe loc sa schimbam planul si sa mergem sa vedem o laguna cu flamingo roz ce se zicea ca nu e prea departe, şi sa vedem Iruya data viitoare cand ajungem prin zona.

Dupa 1 km inspre laguna am văzut un alt semn, “Iruya – 47 km”. Desigur ca a trebuit să facem o alta incercare, asa ca am luat un alt drum mic şi am reuşit să mergem câţiva kilometri buni înainte de a trebui sa ne oprim din nou (un 4×4 ar fi putut cuceri drumurile respective cu putin efort totusi). Vestea bună a fost ca ne-am aflat intr-un satuc superb ce părea nu numai să se fi oprit in timp, dar de asemenea sa fi fost construit pentru a fi camuflat – toate casele erau de culoarea pământului din jur, iar singurele lucruri ce ieseau in evidenta erau usile si feresterele de culori aprinse albastre şi verzi – nu foarte util pentru camuflare, dar cu siguranţă perfect din punct de vedere estetic.

Am facut poze in voie, apoi ne-am întors pe drumul spre lagună. Stiam ca e la vreo 40 km distanţă, asa ca 40 km mai tarziu am ajuns la un mic oraş prăfuit şi am intrebat despre laguna cu flamingo roz. Ni s-a arătat un drum de tara şi am fost super entuziasmati să vedem minunatele păsări in orice moment… până cand am dat cu ochii de un semn pe care scria “Laguna Flamingo – 57 km”. Cum sa fie posibil? Era chiar mai mult decat cei 40 km initiali .. in ce lume ciudata se întâmplă astfel de lucruri??

Socul la o parte, nu aveam cum să renunţam acum, asa ca am continuat (chiar daca asta însemna 57 km de drum neasfaltat), cântând in gura mare şi distrandu-ne cu felurite jocuri. Ne afundam mai departe şi mai departe în neant, iar la un moment dat chiar am suspectat ca poate am trecut în Bolivia fara sa ne dam seama. Nu era nimic in jur in afara de cactusi, lame şi oi, şi am început sa simtim lipsa oamenilor.

httpv://youtu.be/ss_n2WDQK-0

Am ajuns în cele din urmă într-un loc ce zicea “Laguna Flamingo – 7 km”. Eram la clădirea administraţiei parcului, dar părea complet pustie şi toate bataile noastre pe la uşi şi ferestre n-au dat nici un rezultat. Am început să glumim ca cel mai probabil păsările au (e)migrat de acolo acum 10 ani, şi acum în loc de “Laguna cu flamingo roz” e doar o nenorocita de lagună…

Trebuia sa aflam totusi, astfel ca următorul lucru de facut era sa ghicim care dintre drumurile din zona se incheia cu o laguna la km7. Am incercat unul şi am dat intr-o alta fundatura, dar am văzut 2 case în depărtare, în mijlocul de… chiar nicăieri. Speranţă! Ne-am deplasat intr-acolo şi nu ne-am putut stapani fericirea când am descoperit că erau locuite. Omul de la una dintre case ne-a arătat direcţia spre laguna şi în timp ce conduceam înapoi am vazut pe cineva iesind si facand semne din cealalta casa. Era un nene de 80 de ani, cu pielea întărita de soare şi vânt, cu spatele îndoit, dar cu ochii plini de viaţă.

Vroia sa mearga in oras! I-am spus ca l-am duce cu plăcere, dar mergem din păcate in directia opusa, spre lagună. A acceptat sa-l ducem până la drumul principal si ne-am simtit privilegiati ca am avut ocazia să-l cunoastem. S-a născut acolo, ne-a spus, în mijlocul acelei vegetaţii zgarcite, şi si-a petrecut întreaga viaţă având grijă de oi. Mergea acum in Juyuy sa-l viziteze pe fiul său, care se stabilise acolo cu familia.

L-am lăsat la drumul principal şi ne-am scufundat în gânduri despre cum vom fi noi şi lumea atunci când vom ajunge la vârsta lui. Chiar daca imposibil de ştiut raspunsurile astea acum, putem doar spera ca cel puţin ochii noştri vor fi la fel de profunzi şi clari ca ai lui:).

După o plimbare de 3-4 ore şi un total de 104 km (deci de aproape 3 ori mai mult decât crezusem iniţial), am ajuns in cele din urmă la laguna cu flamingo roz! A fost … nimic cum ne asteptasem sa fie. Era doar un fel de lac (asta pentru ca nu vreau sa spun balta) foarte trist înconjurat de, surprize surprize, o grămadă de oi, guanaco şi chiar niste struti, un milion de păsări aleatoare … dar FARA flamingo roz! Nici unul! Nu ne-a venit a crede… eram in dubii daca sa râdem sau sa plângem, sa fim fericiti că am ajuns intr-un final sau suparati că păsările-balerina nu erau acolo sa ne dea bun venit. După câteva minute de plimbat prin jurul am dat peste ceva ce ne-a dat cu siguranta un motiv sa zambim: câteva pene roz pe care prietenele noastre le lasasera în urmă pentru noi, fara indoiala ştiind că vom fi acolo in acea zi, acel moment … Ah, fericirea pe care niste pene o poate aduce! 🙂

Apoi  s-a întâmplat un lucru chiar mai neasteptat! In timp ce Silviu facea poze păsărilor şi împrejurimilor, la un moment dat a nimerit cu zoom-ul pe una dintre prietenele noastre inaripate roz! Şi apoi o alta. Şi o alta. Deci erau acolo în final. Erau doar prea departe pentru a fi văzute cu ochiul liber, dar erau acolo! Ne-am simţit împliniti … în cele din urmă tot acest efort nu a fost în zadar!   Am respirat adanc, am spus ramas bun lagunei şi tuturor vietatilor din ea, şi am condus înapoi inspre milioanele de alte planuri pe care ni le făcusem pentru acea zi.

httpv://youtu.be/a6r4ZWXFNms