O zona care ne-a placut in Montevideo a fost orasul vechi, unde pe langa muzeele sus mentionate ne-au incantat cafenelele si pietele artizanale – am petrecut timp nenumarat analizand standurile de antichitati pe care gaseai totul de la bijuterii scumpe la carti din vechime, si chiar lucruri pe care nu te-ai fi gandit vreodata ca ar putea fi scoase la vanzare: cate o minge de golf galbejita, un aparat de barbierit cum avea bunicul, un pachet de carti de joc nu numai ingalbenit, dar cu marginile ‘ciobite’, o papusa fara o mana si alte asemenea obiecte scoase direct din casa bunicilor, si de multe ori chiar vandute de ei insisi.

Nu am ratat ocazia sa ne bucuram de un “meniu de ceai pentru doi”, un fel de gustare de dupa-amazia ce pare a fi destul de populara printre uruguayeni. Consta intr-o băutură fierbinte, un suc de portocale, paine prajita, niste sandwich-uri albe şi brune, croissanturi, gem şi unt, si niste prajiturele ca si puna capac. Masa ne era plina de bucate (deşi ce-i drept mai tot era… pâine) şi ne-a placut ideea de atata varietate.

Pe drum spre casa intr-o zi, o sâmbătă, am trecut pe langa una dintre pieţele principale şi am auzit muzica puternica venind din directia respctiva. Pe masura ce ne apropiam, inimile au început sa ne bata puternic la gandul ca vom reusit in sfarsit sa vedem ceea ce auzisem de mult: cupluri în vârstă dansand tango in strada. Si acolo erau! Am fost imediat fermecate şi ne-am gasit cu totul lipite de spectacol şi purtate pe aripile timpului. Am fost sigure că pentru acele cupluri ce dansau, în momentele respective ridurile le pareau mai putine şi picioarele mult mai uşoare. Le puteam citi bucuria pe fara si n-am putut sa nu ne gândim la o lume în care acesta ar fi peisajul normal intr-o sambata dupa-amiaza. Ar cauza multa fericire spectatorilor şi cu siguranţă chiar mai multa dansatorilor! 

Ne-a incantat Montevideo in special datorita oamenilor – exact ca in Colonia, aveam impresia ca sunt nascuti cu un singur scop: sa ne fie noua de ajutor. Am fost la vreo doua evenimente impreuna cu Osvaldo si am aflat despre obiceiurile de iesit in oras ale uruguenilor: in primul rand intalnirile pentru cina nu se fixeaza inainte de ora 9, si pot sa fie chiar la 11-12 noaptea. Cand vine vorba de iesit in oras oamenii se aduna de-abia dupa 10 si stau pana noaptea tarziu (sau dimineata devreme), iar lucru important de avut in vedere e faptul ca lumea se aduna cu cel putin o ora dupa oras indicata. Noi am fost la o adunare a Couch Surferilor ce trebuia sa inceapa in jur de 8.30, dar lumea a inceput sa curga pe usa de la intrare de-abia dupa 10. Dupa o discutie despre orele de intors acasa (ce se invarteau in jur de 1, 3 sau 6 dimineata), asta inclusiv in zilele saptamanii, l-am intrebat pe unul dintre ei daca e normal ca oamenii sa stea in oras pana atat de tarziu. S-a uitat la mine putin crucis si a zis: ‘Intrebarea corecta e daca e normal ca oamenii sa se intalneasca atat de tarziu in primul rand’. Da, mi s-a parut mai cu sens asa, iar raspunsul lui a fost un categoric ‘Da! Asa facem lucrurile aici in Montevideo’. ‘Si… nu aveti servici la care sa mergeti a doua zi dimineata?’. ‘Ba da, avem. Dar ce legatura are una cu alta?’. Din cate am inteles 3-4 ore de somn pe noapte sunt norma pentru ei, nu exceptia. Clar le place sa petreaca!!

httpv://youtu.be/gJfo84itWho

Noi eram proaspat iesite din Parcul Eco Yoga, unde in majoritatea noptilor eram in pat la ora 10. Asa ca a fost un salt destul de mare de facut pentru noi, si adevarul e ca nu l-am prea facut. Am fost intr-o seara la un spectacol de teatru/improvizatie la care Osvaldo ne-a invitat. Trebuia sa inceapa la 10, si cand am ajuns acolo erau adunati doar o mana de oameni. Show-ul a inceput pe la 11 si s-a terminat dupa 1, dar de la 12 incolo noi nu prea stim ce s-a intamplat pentru ca am cam dormit intr-una amandoua, in fund pe scaun, trezindu-ne cu o tresarile cand zgomotul aplauzelor era destul de puternic incat sa ne intrerupa visele. Destul de patetic, asta stim deja… Am plecat imediat după ce s-a terminat spectacolul, cu toate ca petercerea de-abia atunci incepea. Osvaldo ne-a mai invitat la vreo doua petreceri la care pur si simplu nu am avut energie sa mergem, aşa că trebuie să fi crezut că suntem o companie destul de plictisitoare. Cred că ne-a întâlnit în perioada greşită a vietii hahaha. Eh, ce poţi sa faci când natura te cheama… sau mai degrabă… patul :p.