Aşteptam acest moment de câteva luni, de cand căutasem posibilităţi de voluntariat în America de Sud. Boca mi-a trimis un link cu câteva zeci şi Parcul Eco Yoga (http://www.ecoyogapark.com.ar/) a fost cel care mi-a sarit imediat in ochi. ’Evident’ ca si ea alesese exact acelasi lucru, iar pentru ca Silviu era multumit cu orice alegere, am ştiut că trebuie să venim aici. Locul e mai mult un ashram, cu agricultura si case ecologice, yoga si meditatie in fiecare zi, clase de filosofie şi terapie muzicala – toate pentru 12 USD pe zi. Ce sa nu ne fi plăcut in tot acest aranjament? 
Călătoria cu autobuzul nu a fost lipsita de evenimente: una dintre autostrăzi era închisa, astfel ca a trebuit să luăm un drum de ţară mic, nepavat şi pline de găuri. Am mers pe el timp de câteva ore şi franele constante pentru evitarea găurillor mi-au provocat un rău de masina de toata frumusetea. Am încercat din greu să dorm cât mai mult posibil şi pana cand ne-am reîntors la drumul bun stomacul imi era deja atat de stresat incat a trebuit sa refuz sampania pe care ne-au oferit-o la bord … Ştiu, cine face treburi din astea, nu? Ei bine, nu numai asta, dar nu am putut sa beau nici paharul de vin oferit, aşa ca Boca a trebuit să renunte si ea la şampania ei pentru că atunci când au adus-o ea tinea deja in maini două pahare pline cu vin cu care trebuia să se lupte inainte… Asteptasem momentul asta de atâta timp, autobuzele promise din America de Sud in care se serveste cina cu vin si sampanie … şi acum, când în sfârşit am găsit unul, nu ne-am putut bucura de acest tratament special pe deplin … cel puţin ceilalti 3 dintre noi au compensat pentru asta band cate 2 pahare fiecare .
După cele 22 de ore petrecute in autobuz trebuia să luam un alt autobuz şi apoi un taxi pentru a ajunge la parc. Nici partea asta nu a fost lipsita de evenimente (am incercat chiar sa facem autostopul, dar cred că nici un om cu mintea întreagă nu ar opri sa ia 5 excursionişti si 10 rucsaci) dar în cele din urmă am ajuns acolo pe după-amiaza. În momentul în care am intrat în parc am fost foarte încântati de ceea ce ne-a inampinat: mult verde peste tot, palmieri, diferite tipuri de cabanute şi case cu aspect interesant, diferite ferme la orizont, şi o atmosferă cu adevărat grozava. Era o zi însorită şi pentru prima dată în mai mult de o lună am putut să ne plimbam pe afara în tricou. Din pacate s-a dovedit a fi o afacere unica pentru ca următoarele 18 zile cat am petrecut acolo temperatura incepea cu 3 grade C dimineaţa şi, cu câteva excepţii, niciodată nu trecea peste 12-13 C.
Am fost imediat intampinati şi ni s-a facut o prezentare în jurul parcului, apoi ni s-a explicat programul de zi cu zi. Voluntarii in general lucreaza 4,5 ore pe zi in gradina organica, la construirea de case ecologice sau în bucătărie. Ziua începe cu meditatie/terapie muzicala la 5 dimineata şi continua cu pregătirea micului dejun la 7, mancarea lui la 8, lucrul afara până la 11.30, o clasa de yoga ocazionala la12.30, prânzul la 1.30, o lectie de filozofie la 3.30, terapie muzicala la 4, yoga si meditatie la 4.30, gustare la 6, cina la 8 si un film ocazional în sala de cinema după cină. Ei bine, cred ca am putea considerara toata treaba asta un program încărcat . Desigur ca toate acestea (cu excepţia orelor de lucru efectiv) erau opţionale, dar era foarte greu să nu participi la ceva ce ştiai ca se petrece şi e si foarte misto pe deasupra! Initial ne gandisem ca vom merge în parc pentru a încetini putin ritmul calatoriei, reflecta, scrie, citi, invata niste spaniola, dar ne-am dat seama foarte curând ca va fi foarte greu sa ne luam timp personal cu atâtea alte lucruri se întâmplă mereu, atâtia oameni fantastici, aşa de multe poveşti de ascultat.
Am facut repede pace cu acest lucru în momentul in care am realizat beneficiile activităţilor mai sus menţionate. Toti aveam propriile “favorite” în ceea ce priveşte munca: Boca era în elementul ei în bucătărie, Silviu i-a oferit lui Takur (care e “Nasul” parcului şi un tip pe care il iubim de-a dreptul!) să-şi petreacă orele de lucru masand pe toată lumea din parc, iar eu m-am indragostit cu totul de construirea caselor ecologice. Am simţit ca mi s-a implinit un vis din copilarie – sa ma joc cu noroi în scop constructiv. Am tot schimbat intre noi şi am făcut si alte lucruri, ca sa dobandim o experienţă completă a locului. Unul dintre lucrurile care nu lipsea niciodată în timpul lucrului era mate-ul (ceai tipic sud-american ce se bea intr-un fel specific zonei), deoarece argentinienii sunt la fel de seriosi cu privire la bautul de mate cum sunt cu privire la siesta zilnica. Cred ca motto-ul lor ar putea fi ceva de genul: “lucratul din greu e o treaba, dar relaxatul serios e cu totul necesar”:)
httpv://youtu.be/c8IjgBjk0Bc
