Cand am intrat in Bariloche, “regina” Districtului Lacurilor din Anzi, era deja întuneric şi nu aveam nici cea mai vaga idee unde vom petrece noaptea. Am luat niste fluturaşi din terminalul de autobuze şi, pe cand sa urcam intr-un autobuz spre centru, ne-a abordat un individ: “Cel mai bun hostel din Bariloche! Mic dejun inclus si cina gratuita, doar 50 de pesos”. A fost o decizie uşoară de luat, si foarte curând eram pe drum inspre Hostel Inn.

Am ajuns la timp pentru cina, care se servea până la ora 22 (cina in Argentina e o aventura de noapte, in general incepand abia pe la 9 seara). Il intrebasem pe individ dacă au opţiuni vegetariene şi desigur ca ne-a spus ca au. Cand am ajuns acolo, lihniti cum eram, mancarea era orez şi pui. Şi versiunea vegetariana a acestui fel de mancare era… orez cu urme de brânză topită. Nu suntem noi fani ai orezului in general, dar am golit farfuria oricum, şi după ne-am uitat unii la altii intrebadu-ne: “Deci unde mergem sa cinam?” I-am întrebat dacă asta e ceea ce ei înţeleg mereu prin optiune vegetariana şi au spus ca s-a întâmplat în acea zi doar pentru că nu erau pregătiţi, dar vor avea cu siguranţă mancare corespunzătoare in zilele ce vor urma. Şi într-adevăr au avut, până în ultima zi, când în meniu era orez (din nou!!) cu cârnaţ, astfel ca opţiunea vegetariana a fost … orez. De data asta şi fără brânză! Am fost norocoşi că mancasem un prânz târziu şi uriaş in ziua respectiva, asa ca am fost ok sa sarim peste cină…

Ne facusem planuri mari pentru Bariloche, dar când am iesit la explorat a doua zi am constatat că cele mai multe lucruri pe care vroiam să le facem erau fie prea scumpe, fie nu mai erau posibile din cauza vremii reci. Sau pur si simplu nu le-am găsit destul de atractive. Fusesem in special entuziasmati de zborul cu parapanta, dar vântul nu s-a potrivit in nicicare dintre cele 4-5 zile am stat acolo. Vestea bună a fost ca hostelul era într-adevăr destul de misto şi confortabil, undeva sus pe un deal cu o privelişte grozavă asupra oraşului şi lacului Nahuel Huapi. Foarte curat şi cald, am putut dormi în tricou din nou şi asta ajunsesem deja sa consideram un privilegiu! Locul era destul de mare, asa ca erau o mulţime de alti backpackeri prin jur; ne-a incantat lucrul asta pentru ca in ultima lună statusem in principal in locuri mici, unde, nefiind nici perioada de sezon, nu era mai nimeni în afară de noi. Aşa că ne-am bucurat sa ne amestecam şi sa povestim cu oamenii grozavi pe care i-am întâlnit acolo, dandu-ne timp sa citim, scriem şi pur şi simplu sa ne relaxam.

Am ajuns sa ne relaxam in felul asta 3 zile la rand, cu doar scurte plimbari prin jur şi apoi seri petrecut la pub-ul din apropiere, unde aveam de la hostel vouchere de 2 la pret de 1 pentru bere şi Marguerita. Marguerita era cam unica ce-i drept, pentru ca foloseau zahar în loc de sare. Pana si Boca, zaharoholica precum e, a trebuit sa treaca la bere pentru că era cam prea mult de suportat. Erau foarte putini oameni acolo în fiecare seară şi in majoritate de la hostelul nostru, asa ca era mereu linişte si calm. Am încercat să iesim la dans intr-una dintre nopţi dar a fost un eşec total – am pornit în căutarea unui club pe care nici macar nu l-am găsit, dar în schimb am gasit 3 sau 4 altele care erau fie închise fie pustii. Extrasezonul în Bariloche nu e cu siguranta momentul potrivit pentru petreceri hard-core! Am auzit ca sezonul de vârf este totusi, aşa că totul depinde de ceea ce căutaţi cand sunteti acolo ☺.

Ne-au placut la nebunie plimbările în jurul oraşului şi ne-am putut chiar imagina locuind acolo pentru o scurta perioada în cazul în care s-ar ivi vreodată ocazia. Oraşul are un aer foarte proaspat, de munte si relaxant, şi mersul pe jos printre casele din lemn si caramida a fost o adevarata incantare. Cele mai frecvente magazine erau cele de ciocolată, aşa că, dacă asta te face fericit/a, iti va parea acest loc un mic Paradis. Sunt o mulţime de alte magazine de dulciuri şi patiserii, asa ca varietatea nu lipseste. O alta privelişte foarte comuna în zona este frumosul Saint Bernard – live sau imprimat pe haine, cani si tot felul de suveniruri. Oamenii din Bariloche au ales acest animal de munte ca simbol al orasului lor, şi par chiar sa fie foarte mandri despre asta. Daca ei sunt fericiti…  !.

Cu o zi înainte de a pleca din Bariloche am făcut cele din urmă o excursie mai lungă, până la Dealul Campanero. Am urcat cu teleschiul, mijloc de ‘transport’ pe care il utilizam pentru prima dată de cand in călătorie. A fost destul de distractiv ce-I drept. Se pare ca peisajul de pe respectivul deal a fost declarat la un moment dat de către National Geographic unul dintre cele 10 cele mai frumoase peisaje din lume. Am fost intrigati şi curiosi cum va fi, iar când am ajuns acolo am fost de acord ca era o vedere destul de specială. A fost o zi innorata asa ca nu am putut vedea crestele munţilor din jur, dar am fost siguri ca vederea era si mai spectaculoase in zilele clare si însorite.

httpv://youtu.be/7OabF_Tjdsc

Pe drum inspre casă în ziua respectiva ne-am oprit la un supermarket (deloc uşor să găsim unul deschis, se pare ca oamenii iau foarte in serios siesta in Argentina – totul e închis intre 1 si 4 dupa-masa) sa cumparam ingredientele pentru felul de mancare chilian de care ne era un dor nebun – somon a la pobre. Problemele au început atunci când nu am reusit sa găsim somon (a trebuuit sa ne multumim cu niste peşte pane in loc), şi au continuat în bucătăria hostelului, unde am petrecut cel puţin două ore arzand fiecare tigaie întalnita, pentru ca erau toate asa de dificile … trebuie că au stiut ca gatim un fel de mâncare chilian în Argentina şi au decis sa ne dea greutati pana si la prăjitul unui ou … Am reuşit să nu aruncam nimic intr-un final, aşa că am declarat gatitul un succes! Ce am pus pe masa la sfarsit nu arata nici pe departe a somon a la pobre, dar am fost totusi foarte mandri de noi. Gustul a fost unic şi noi fericiti! Asta-i tot ce a contat în cele din urmă:!)