După ce am aterizat in aeroportul din Punta Arenas am mers direct in Puerto Natales, entuziasmati cum eram sa vedem in sfarsit Torres del Paine, unul dintre cele mai faimoase parcuri naţionale din America de Sud. Stiam că va trebui sa ne multumim cu un tur de o zi cu autobuzul pentru ca devenise deja prea rece pentru drumeţii şi toate refugiile fusesera închise cu câteva zile in urma; unele circuite erau deja acoperite de zăpadă şi altele nu erau sigure datorită vântului foarte puternic. Doar cu câteva zile înainte auzisem povestea unui ghid care a fost ridicat in aer şi aruncat peste o stâncă şi a fost scos din parc cu craniul fracturat. Tipul era ghid, nu novice precum noi, astfel ca bineinteles ca nu am vrut să ne asumam astfel de riscuri.

Când am ajuns in Puerto Natales era deja seara târziu şi tot ce mâncasem de dimineata fusese un sandwich şi o jumătate de pachet de biscuiti pe care o gasisem pe fundul unuia dintre rucsacuri. În terminalul de bus o doamnă ne-a abordat cu o oferta de cazare; ne-a plăcut asa ca ne-a si dus la hostel. Eram rupti de frig şi de foame dar toate magazinele erau inchise, asa ca atunci cand am ajuns la hospedaje am întrebat-o pe doamna dacă are niste ceai să ne dea ca sa ne încălzim putin. Nu ne-a dat numai ceai şi cafea, dar si niste paine ramasa de dimineata si un borcan de gem de casa absolut divin! Avea de asemenea si internet destul de bun (ceva ce ne lipsea deja de ceva timp) aşa că am rămas în jurul mesei până la 5 dimineata cu ceaiurile si laptop-urile. Pana ne-am dus la culcare am mâncat un borcan întreg de gem şi jumătate de cutie de lapte praf. Doamna trebuie să fi avut un şoc serios de dimineaţa!

A doua zi am iesit la explorat orasul, am găsit în sfârşit un muzeu bun şi educativ (Muzeul de Istorie – informaţii foarte interesante despre Patagonia, recomandam) şi am cautat excursii cu autobuzul pentru Torres del Paine. Cele mai multe agentii cereau cam 20.000 de pesos, dar în cele din urmă am găsit un tur pentru 14,000 şi ne-am inscris imediat pentru a doua zi. Era vant puternic si ni s-a spus că noaptea rece e semn de vreme bună în parc a doua zi. Am tinut pumnii strânşi şi într-adevăr noaptea nu ne-a dezamagit deloc – a fost atât de frig incat a trebuit să stam cu gecile în casa şi am mers la culcare cu caciuli şi mănuşi, în sacii de dormit şi cu 3 pături pe noi fiecare. Auzeam vântul puternic si parea ca fereastra nu face mai nimic sa ne protejeze de frigul de afară. Mai târziu în conversaţiile noastre camera respectiva a ajuns să fie denumita ‘camera rece’.

httpv://youtu.be/Ta9mxtZT9D0

Am sperat că a meritat totusi şi, deşi dimineaţa următoare era innorat şi rece când am plecat de la pensiune, am sperat ca vremea va fi mai buna în parc. Nu a fost. A fost una dintre cele mai reci şi ploioase zile de cand eram în Patagonia. La un moment dat am avut de mers pe jos 15 minute pana la o cascada; ploua doar putin şi aveam pelerine de ploaie (dar pantaloni neadecvati totuşi), astfel încât ne-am gandit ca va fi in regula. Vântul era atât de puternic incat nici nu ne puteam uita inainte pentru ca picăturile de ploaie se simteau ca bice pe fetele noastre. După 5 minute picioarele ne erau complet ude şi congelate, dar am continuat sa mergem gandindu-ne ca nu putea sa fie mai rau decat atat. În cele din urmă am ajuns la cascada albastru-verzuie şi ne-a parut într-adevăr frumoasa, dar pana acum aproape ca nu ne mai simţeam deloc picioarele. Eram de-abia la începutul turului si nu ne puteam imagina cum vom petrece urmatoarele 5 ore în starea in care eram.

Nu ne aduseseram haine de schimb cu noi, asa ca a trebuit să sperăm ca ne vom usca. Bocai ii era cel mai rău pentru ca pelerina ei era scurtă asa ca era toata uda pana la piele. Aveam toti inca un strat pe sub pantaloni asa ca i-am dat ‘izmenele’ mele pe timpul cat eram in microbuz. Nu era cel mai nou vehicul din lume asa ca pana si inauntru era atât atât de frig…

Un cuplu ce fusese in microbuz cu noi ramasese la intrarea în parc pentru că urmau sa faca unul din traseele de 5 zile. Când am auzit prima dată ce vor sa faca am crezut doar că au innebunit, dar mai târziu după ce am suferit noi insine de frig si ploaie aproape ca am plans pentru ei… nu ne-am fi putut imagina sa petrecem 5 zile în vremea aceea teribila şi am sperat cu adevărat ca au echipament adecvat sa-i tina uscati, la caldura şi în siguranţă.

Cea mai lunga plimbare in parc a fost pana la gheţar – trebuia să dureze 30 de minute dar ne-a luat cam o ora jumate. Chiar dacă ploaia aproape se oprise vântul era mai puternic ca niciodata, dar asta s-a dovedit avantajos pentru noi fiindca pantalonii ni s-au uscat imediat asa ca ne-am putut bucura de plimbare si privelisti. Nu am vazut mare parte din gheţar pentru ca cerul era innorat, dar a fost o experienta grozava oricum!

httpv://youtu.be/A-7nj7ndBy0

Când am ajuns inapoi la hostel am sărit direct în duşul fierbinte sa ne decongelam. O gramada de furnicături şi înţepături în picioare la contactul cu apa fierbinte, dar sentimentul de a-ti fi cald din nou a fost de nepretuit… N-am apreciat probabil niciodată un duş fierbinte mai mult decât în ziua respectiva.

Puerto Natales urma să fie ultima noastră destinaţie în Chile. Am petrecut putin timp gândindu-ne la ultimele 5 săptămâni şi am fost uimiţi de cât de mult planurile noastre s-au schimbat de la intenţia iniţială de a nu petrece mai mult de 2 săptămâni în ţara lui Neruda. Deci dacă am fi avut un program, acum am fi fost ‘in urma’ cu trei săptămâni… Dar partea buna in a nu avea pogram e că ‘în urma’, ‘înainte’ şi ‘in grafic’ sunt toate egale atâta timp cât sunt ‘vremuri bune’ :) .

Un lucru pe care trebuia neaparat sa-l facem înainte de a pleca din Chile era sa mancam nişte peşte gătit a la pobre – un stil de a gati chilian pe care ei il numesc ‘al săracului’. Nu sunt sigura ce mananca oamenii bogaţi în Chile atunci, pentru că somonul nostru a la pobre nu arata deloc precum mancare de oameni săraci – era imens şi conţinea o bucată mare de somon, o portie generoasa si delicioasa de cartofi prajiti, 2 oua ochiuri si niste ceapa prajita. Ne era tare foame si am simtit ca mancarea respectiva a fost trimisa la masa noastră direct din cer! Trebuie neaparat incercat cand treceti pe aici!

În ziua următoare am mancat niste gem de-al gazdei noastre pentru ultima data (cel putin pentru moment) şi am plecat inspre staţia de autobuz gata pentru urmatoarea tara pe care abia asteptam sa o exploram: Argentina. Am spus ‘La revedere Chile’ şi am simtit o grozava recunoştinţă pentru toţi oamenii uimitori pe care i-am intalnit in drumul nostru şi pentru experienţele grozave pe care le-am avut. Pe parcursul intregii perioade petrecute aici am fost profund mişcati de bunătatea şi ospitalitatea chilienilor şi fara îndoială Chile şi poporul său vor rămâne în inimile noastre pentru totdeauna:).

Iti mulţumim Chile pentru ca ne-ai primit si că ai avut atat de multa grijă de noi! 🙂