“Traiesti numai pentru clipa asta”, mi-a reprosat recent cineva. “N-ai nici un simt al viitorului, al planurilor de viitor”.
Pentru cateva secunde, pana m-am dezmeticit, m-a tentat sa ma simt prost. Apoi creierul meu a procesat propozitiile, si in urmatorul moment am inceput sa rad in hohote, dandu-mi searma ca primeam un repros pentru ca am ajuns exact unde imi doream sa fiu. Am zambit apoi gandindu-ma la cat de mult mi-a luat sa ajung la acel „a trai numai pentru clipa asta”, cat am mai transpirat pe drumul acesta, cat m-am mai chinuit pana mi-am dat seama ca e singurul mod in care vreau sa traiesc.
Imi pare cutremuratoare experienta celor care in razboi sau dupa razboi sau la cutremurul din 77 au pierdut ceea ce luptasera o viata intreaga sa acumuleze. Stiu despre unii dintre acestia, carora cutremurul care le-a luat tot ce aveau material le-a schimbat in acelasi timp modul de a privi lumea si viata. Au ales atunci ca din acel moment inainte ei vor trai facand ceea ce le da bucurie, si ca in loc de obiecte, vor acumula experiente si amintiri.
In ziua de azi, cand totul se schimba cu viteza luminii, cand „job sigur” a devenit un oximoron, cand peste noapte poate sa cada sistemul bancar sau sa dea un uragan peste cartierul meu ce nu a cunoscut la viata lui asemenea fenomene, cand pot sa-mi dau ultima suflare intr-un protest in mijlocul strazii sau intr-o casa inundata, cand pot sa aflu maine ca am o boala terminala, cand tot ceea ce am acumulat poate sa-si piarda valoarea intr-o clipita… Cand toate acestea se intampla azi, cum pot sa las eu pentru „la batranete” lucrurile pe care imi doresc cu adevarat sa le fac in viata? Acest „la batranete” e o treaba ce nici macar nu am certitudinea ca se va intampla, astfel ca intreb, cum sa traiesc eu pentru viitor, cand viitorul este o chestiune pur teoretica?
Daca ni se pare normal sa nu dam vrabia din mana pe cea de pe gard, atunci intreb, oare de ce e considerat „normal” sa dam ziua de azi pe cea de maine?
In trecut obisnuiam sa pastrez o sumedenie de lucruri pentru „mai tarziu” si pentru „o ocazie speciala”. Apoi am avut un accident de mototcicleta pe autostrada cea mai aglomerata a Indiei, si mi-am dat seama ca acel „mai tarziu” s-ar putea sa nu vina niciodata. Astfel ca am inceput sa ma bucur de „ocazii speciale” in fiecare moment. Acea experienta in care am vazut-o pe ea, moartea, cu ochii, m-a facut sa stiu cu certitudine ca nimic nu e mai pretios si valoros decat momentul pe care il traiesc acum, si modul in care aleg sa il traiesc.
Ca am in orice clipa puterea de a alege ce fel de om imi doresc sa fiu, si ca viitorul depinde de omul care sunt azi.
Ca mai important decat ceea ce fac azi, e ceea ce invat azi, si cat de mult am crescut azi fata de ieri.
Pentru ca daca ma concentrez pe a deveni un om mai bun in fiecare zi, stiu ca omul care voi fi in viitor va fi mai capabil si mai puternic decat omul care sunt azi, si ca va fi in stare sa faca fata lucrurilor ce se vor intampla in mediul sau. Daca azi pot sa castig o paine, pentru ca sunt suficient de capabila, dedicata, motivata si implicata, atunci voi putea sa o castig si maine, pentru ca maine voi fi si mai capabila, dedicata, motivata si implicata.
De aceea traiesc numai pentru clipa asta. Pentru ca fiind prezenta la ea, pot sa invat din ea, si astfel am incredere nu numai ca voi putea face fata cu brio clipei urmatoare, dar si ca ma voi bucura de ea cu adevarat. Momentul in care pentru mine „Carpe diem” a incetat sa fie o notiune pur teoretica… acel moment a fost miraculos!! Oare cui sa multumesc pentru el??? 🙂
Poti sa fii un om echilibrat si sa te pregatesti de viitor, chiar daca nu iti ‘amani’ toata viata. E normal sa ai niste bani pusi deoparte, noi incepem sa economisim chiar si pentru pensie, ca sigur nu vom avea asa ceva in Romania. Dar asta nu inseamna ca nu am ‘sacrificat’ alte chestii ‘necesare’ pentru a ne bucura de viata ACUM, cat inca putem merge si savura lumea asta.
Una este sa ai un mic colac de salvare pentru viitor si alta este sa te ingropi intre obiecte, sa nu faci altceva decat sa acumulezi bulendre, care maine pot disparea intr-un incendiu sau inundatie. Sau, asa cum spui, maine mori si ramai doar cu regrete.
Da, ca in orice alte domenii, e o chestiune, cum spui, de echilibru 🙂
Interesant ceea ce spui, chiar daca nu sunt de acord.
E frumos sa traiesti numai pentru ziua asta – in fiecare zi, fara sa-ti pese de viitor. Pentru asta insa cred ca altii au “acumulat” nu numai experiente si amintiri ci si o baza materiala pentru tine.
Iti doresc sa-ti indeplinesti toate visele si sa-ti traiesti fiecare zi cat mai intens.
Multumesc Horsti 🙂
Nu e vorba de a nu-mi pasa de viitor, ci de diferenta dintre a ma preocupa baza materiala versus a-mi construi viata in jurul bazei materiale.
Precum spuneam, echilibru 🙂
Draga Iunia,
Din punctul meu de vedere ai in totalitate dreptate! Pentru ca la o analiza mai amanuntita, in realitate viata noastra se compune doar din momente prezente, iar indreptarea atentiei doar spre viitor sau trecut mi se pare inselatoare. E doar o modalitate prin care uitam ca traim ACUM si momentul prezent este singurul pe care il avem. Stand cu gandul la problemele trecute si bucuriile viitoare, ne saracim prezentul, facandu-l lipsit de sens. Recomand sa traim viata din plin, indeplinindu-ne toate dorintele ascunse ale sufletului nostru. Astfel, atunci cand va veni momentul sa plecam, vom putea zambi impacati si vom pasi cu incredere in noua calatorie ce ne asteapta. 🙂
🙂 amin!
Banuiesc ca nu intra si copii in ecuatia asta…Altfel, felicitari pentru modul de gandire. Echilibru este si cuvantul pe care ma bazez.
multumesc
asa e, in ecuatia mea acum nu intra copii, insa cunosc destui parinti care aleg sa nu “sacrifice” prezentul lor si al copiilor pentru “viitorul copiilor” (care, s-ar presupune cel putin, sunt capabili sa-si construiasca propria viata in viitor). Tot asa, prin echilibru 🙂