De o luna a trecut lansarea, si in mintea mea parca tot ieri a fost. Poate asa va fi mereu, unul dintre acele momente care raman pictate in mintea omului, si timpul nu are nici un cuvant de spus in alterarea lor.

Pentru mine a fost o seara magica, si cuvintele ce mi-au venit mereu in minte in timpul celor 3-4 ore cat am sezut la locatia cu pricina au fost: coplesitor, recunostinta, vis. Vis din acela ce depaseste asteptarile din imaginatie.

Pentru ca evenimentul sa aiba loc s-a implicat o mica armata de oameni, toti oferindu-si ajutorul si contributia asa, pentru ca au vrut, iar in timpul evenimentului mi-a devenit evident cat este de cruciala contributia fiecaruia dintre ei in intregul proces. Au fost Andreia si Daniela, fapturile superbe si incredibile care au pus la cale intreaga operatiune, si fara de care nimic n-ar fi, si nici nu s-ar povesti. A fost Iulian, care pe langa faptul ca a design-uit coperti si afise si toate cele, a avut grija si de toate aspectele tehnice la lansare. Au fost Remus si Miha, care au pozat si au filmat cu rabdare si tare mare pasiune.

A fost mama, care a facut atatea incat mi-ar fi mai usor sa expun ce n-a facut. Au fost si tata si fratele meu, dar doar cu gandul si sufletul :).

Au fost bunicile mele, care au dorit sa aiba si ele o contributie directa, cat de mica evenimentului, fie ca a fost sub forma unor prajiturele special facute de bunica materna pe ascuns, fie ca a fost sub forma iei pe care o rugasem pe bunica paterna sa mi-o trimita de la 300km departare, iar ea a decis sa o aduca personal.

Au fost Ana si Cili, minunatii din spatele proiectului www.pestetotacasa.ro,  care au facut autostopul aproape 800 de km, tocmai din Constanta, sa ajunga la lansare, si apoi sa faca si-un filmulet despre intreaga experienta (filmulet pe care il vom vedea curand, abia asteptam!).

A fost Iuliana, care a fost de acord sa-si inceapa ziua precedenta desenandu-mi mainile cu henna, pentru ca nu concepeam sa nu urmez obiceiul indian de a ma decora astfel la acest eveniment special din viata mea. Au fost Maris, Dana, Oana, Marius, Fie, Marioara, Consuela, Crina, Aura, Cristi, Razvan, Cata, Cipri, care au avut grija de aspecte practice fara de care nimic nu ar fi mers asa de lin si grozav precum a mers. Tuturor acestor oameni le multumesc din adancul sufeltului meu, dar nu stiu cum as putea sa ii rasplatesc pe masura contributiei lor, asa ca voi lasa legea reciprocitatii sa isi intre in drepturi, pentru ca doar ea poate face dreptate.

Lansarea s-a intamplat la Iulius Mall in Timisoara, la demisol

Au fost multi oameni minunati la lansare

Multi multi

De la foarte mici,

nu mai mult de 3 saptamani

La foarte experimentati in ale vietii, la tranta cu viata de zeci de ani

MC a fost minunea de Andreia

Am inceput cu o cuvantare a scriitorului Ion Jurca Rovina, care a vorbit frumos de tot despre carte

Am continuat cu Denisa Abrudan, care a vorbit despre Iunia ca student, din perspectiva unui profesor apropiat

Si apoi ne-a vorbit Danutza, despre Iunia ca prieten si ca om

In final am aparut si eu, coplesita de recunostinta fata de cei prezenti, care au avut suficienta incredere in mine si in ceea ce am scris incat sa vina in numar atat de mare pe ploaie la mall, intr-o dupa-masa de joi.

Evident ca m-am emotionat in incercarile mele de a-mi exprima aceasta recunostinta

Am urmarit un mic filmulet cu imagini din cele peste 40 de tari inmagazinate in memoria mea

Dupa care am avut bucuria nemarginita de a-i avea alaturi pe unii dintre prietenii mei de departe, prin intermediul minunatiei careia ii spune “internet”

Apoi am incheiat cu vorbitul, si m-am pus la semnat

Oamenii cei minunati s-au pus la coada

Si s-a facut coada…

Si am scris, atat am scris si am semnat, pana cand mi s-a terminat pixul (ceea ce nu credeam ca ar fi posibil, astfel ca nu imi luasem de rezerva. Din fericire, cu cinci oameni inainte de a se intampla ceea ce nu credeam ca se poate intampla, o distinsa si speciala doamna imi lasase un pix pe masa, dupa ce ma avertizase “Unde-ti sunt pixurile, Iunia?? Chiar nu ai decat unul??”)

Am sezut asa pe scaun timp de doua ore,  inarmata cu ia colorata, cusuta si imbrodata de bunica mea acum 40 de ani

cu cizmele sud-americane

si cu bratarile si mehndi-ul indian

In timpul asta se degustau diverse delicatese din India, Turcia si Dubai.

Si-am mai semnat…

si-am mai semnat…

cu mici momente de relax, cand era vorba de imbratisat si de pozat

si povesti mari cu oameni mici

unii atat de mici incat stateau inca la adapost in burtica mamei

Si-as fi vrut sa mi se miste mana mai repede, pentru ca toti oamenii deosebiti care stateau in picioare sa nu trebuiasca sa astepte atat, si-as fi vrut sa le scriu tuturor o poezie personalizata, dar nu ma lasa timpul si carcelul din mana dreapta (daca as fi putut sa semnez folosind o tastatura, totul s-ar fi desfasurat infinit mai repede).

Si-am primit si flori

multe si frumoase flori

si-am cunoscut lume minunata

si la sfarsit, ne-am mai pozat

unii au mai dansat

si cu totii am incalecat pe-o sa

si-am plecat la o bere. Sau vin. Rosu. Si eu m-am intrebat daca o sa pot sa-mi exprim vreodata recunostinta pentru TOT si pentru TOTI.

Si uite-asa am trait fericiti pana la adanci batraneti. Sau cel putin pana o luna mai tarziu, adica azi.

Noi inca speram pana la adanci batraneti.

Sfarsit.