Un nou scop – Pedagooogia 3000

Dupa intoarcerea din jungla, planul era să petrecem doar câteva zile in plus în Urubamba, si apoi sa ne indraptam în cele din urmă spre Bolivia. Mersul în Bolivia câştigase o cu totul noua semnificaţie pentru noi in ziua cand am parasit Rio de Janeiro – ziua in care Daniel, persoana deosebita care ne-au facut cunostinta cu pădurea Tijuca, mi-a dat o carte numită Pedagooogia 3000 ( Pedagogia 3000 – http://www.pedagooogia3000.info/ ). Impărtăşisem cu el interesul şi pasiunea mea în domeniul educaţiei şi el a socotit că voi găsi cartea şi ideile interesante.

Ei bine, “interesant” nici macar nu începe sa descrie cum am simţit despre carte şi conceptele impartasite in ea. Deşi era în limba spaniolă, am devorat jumatate din ea pe drumul spre Peru, şi am fost atat de entuziasmata incat am vorbit despre ea incontinuu cu oricine a vrut să asculte. Scriitorea e o frantuzoaica ce traieste în America de Sud de peste 10 ani, şi cea mai mare parte din cercetarea pe care cartea e bazata a fost facuta pe acest continent. Chiar daca ideile sunt puse în aplicare în mai multe ţări din zona, “cartierul general” parea a fi în La Paz, aşa ca am ştiut că trebuie să merg acolo sa aflu mai multe. Am simtit ca prezenta mea in America de Sud a primit un nou scop, la fel cum simţisem cu 3 ani înainte în Singapore (atunci când la şase luni după ce am aterizat acolo am intrat in contact cu o companie ce se ocupa cu ceea ce eu stiam ca vreau sa fac înainte de a şti că aşa ceva există undeva în lume – învăţare accelerată şi training-uri de soft skills cu adolescenti).

Planul pentru Bolivia – viza si altele

Deci, pe scurt, planul era sa ne indreptam inspre la La Paz la cateva zile dupa ce ne-am intors din Quillabamba. Va amintiti probabil ca pe cand eram in Brazilia am găsit dificil sa obţinem viza pentru Bolivia, dar între timp Carmen ne-a spus ca nu e nimic mai usor decat a obtine viza la frontieră, atâta timp cât araţi banii (doar suma necesara pentru a o cumpara, fara alte aditii din fericire). Nu iti cer nici un alt document (cum scrie pe website ca trebuie sa arati), şi au chiar un mic birou instalat special pentru cumpararea vizei. “Mergeti doar la granită”, ne-a spus ea”, veti primi precis viza fara nici o problemă”. Am decis sa-i urmam sfatul, asa ca nici n-am mai încercau să obţinem viză înainte (lucru ce ar fi fost tare complicat, am fi trebuit sa mergem la Lima şi apoi sa ne întoarcem, etc, etc, o adevarata durere în coaste).

Silviu nu avea să ni se alăture in Bolivia pentru ca gasise o oportunitate incredibla în Cusco: sa devina “ucenicul” unui chiropractician canadian care venise în Peru cu mai mult de 15 de ani în urmă, pentru un job de 4 luni. Nu am mai plecat înapoi de atunci. Nu are nevoie sa se intoarca, spune el, si cunoscand Valea Sacră il înţelegem cu uşurinţă. Silviu l-a întâlnit pe Howard prin Katya şi a fost imediat pasionat de toate tehnicile de vindecare pe care Howard a ajuns sa le stăpânească pe parcursul anilor, tehnici pe care era dispus să le împartăseasca cu Silviu liber si deschis. Când am ajuns în cele din urmă sa-l cunoastem pe Howard şi sa vedem locul unde lucreaza, am înţeles foarte usor de ce Silviu doreste sa petreaca cat mai mult timp posibil acolo, în acel locas plin de calm si vibratii paşnice ce-ti alina sufletul.

O alta Calatorie Sacra

De câteva luni stiam deja ca in Octombrie va avea loc o alta Calatorie Sacra (la fel ca cea care ne adusese pe noi în America de Sud in prima instanta), cu dragul nostru hermano Tahuiro, şi de această dată cu Giselle, minunata fiinta care ne-a facut cunostinta pentru prima data cu lumea andina si incasa. Eram cu totul coplesiti de bucurie pentru ca nu o vazusem de 7 luni, de cand am parasit Singapore. Şi acum faptul de a o întâlni în ţara ei origine, unde am ajuns inspirati fiind de ea, era ceva ce nu aveam de gand sa ratam.

AAsta da surpriza!

Grupul ce lua parte la aceasta Calatorie Sacra consta din 5 persoane, şi aveau sa fie cazati în Olleantaytambo, la 30 de minute de Urubamba. Am tinut legatura cu Giselle şi într-un final am decis pentru o zi in care sa-i intalnim pe toti în Olleanta la cina. Avusesem niste planuri pentru ziua respectiva dar s-au anulat in ultimul moment, asa ca am decis sa mergem in oras sa prânzim si apoi sa ramanem putin intr-o cafenea sa ajungem la curent cu scrisul. Era după ora 14 şi locul nostru obişnuit (Kai) era închis. Ce suparator, ne-am gândit. Nu sunt multe cafenele în Urubamba, de fapt noi ştiam doar două din care una era destul de scumpa. Asa ca putin dezamăgite am decis sa ne plimbam putin prin jur si, Ish’allah, vom găsi un alt loc linistit, ieftin, cu o atmosferă potrivită pentru scris. Auzisem inainte pe mulţi vorbind despre puterea intentiei, şi am avut si noi dovezi clare despre cum functioneaza – ei bine, ziua respectiva a fost o alta astfel de dovada. Am dat foarte curând peste o cafenea exact aşa cum ne-o imaginasem, cu o mare varietate de produse de patiserie şi băuturi, şi cu preţurile cele mai mici pe care le intalnisem. Avea doua incaperi SI o terasa in spate, cu scaune confortabile şi o pisica adorabila, o mingiuta de blana ce tinea clienţiilor companie. Era peeeerfect:).

Ne-am gandit ca singurul lucru ce putea face localul mai bun era niste Wi-Fi, dar am fost atât de încântate de tot restul incat am putut usor trece cu vederea. Ne-am instalat pe terasa şi după putin timp laptopul Bocai a ramas fara baterie, asa ca a intrat inauntru sa gaseasca o priza. Un sfert de ora mai tarziu am văzut-o aparand în cadrul uşii, cu ochii aproape iesiti din orbite şi gesticuland să intru imediat inauntru pentru că are ceva să-mi arate. Nu cred că am văzut-o vreodata asa de entuziasmati de ceva … Iniţial am crezut că a gasit Wi-Fi (ceea ce pentru noi ar fi fost surpriza suprema), dar nu, părea mult mai entuziasmata chiar şi pentru asta. Singurul lucru la care m-am putut gândi a fost că Brad Pitt tocmai intrase in cafenea, dar în acest caz ştiam că nu ar fi acolo în cadrul uşii facandu-mi semne disperate, ci la masa lui vorbindu-i intr-una despre cum e cel mai chipes barbat de pe planeta.

Am fost extrem de intrigata de comportamentul ei şi deja de-a dreptul curioasa ce avea sa-mi arate. Aşa că m-am ridicat, am intrat în cameră şi … vai oh vai, ultimul lucru pe care ma aşteptam să-l văd! La o masă langa uşă era nimeni altul decât … hermano Tahuiro! Acesta fiinta speciala si minunata pe care, chiar dacă il cunoscusem cu doar 7 luni înainte, ajunsesem sa-l iubim şi să-l pretuim ca pe un tată … tatal nostru Inca:). Am fost atat de surprinsa incat nu m-am putut misca pentru cateva momente, ci am stat doar acolo in uşa cu ambele mâini peste gura, în uimire. Ce a urmat a fost o serie de imbratisari si rasete si cuvinte de drag pe care le avem de împărtăşit unii cu altii. Ne venea greu sa credem ca e chiar acolo, pentru ca ştiam foarte bine ca ziua respectiva urmau sa o petreaca cu totii la Muntele Sacru.

Hermano ne-a spus ca s-au intors de acolo in jur de ora 15, iar el a decis să vină in Urubamba pentru ca avea ceva treaba in oraş şi in plus stia ca noi suntem acolo. Nu avea nici o idee cum să ne găseasca, aşa că si-a pus doar intenţia şi a lăsat forţele corespunzatoare sa-si faca treaba. Se plimba pe strazile din Urubamba si cum nu era foarte familiar cu orasul, a oprit la intamplare o duduie şi a întrebat-o dacă ştie vreo cafenea draguta prin zona. Când ea a raspus ca stie una si-l va duce acolo, el s-a oferit să-i rasplateasca bunătatea invitând-o la un suc si o prajitura. Duduia a raspuns afirmativ din nou, si astfel au ajuns amândoi în acea cafenea, unde ajunsesem si noi “accidental”. Am ascultat cu uimire povestea lui şi nu ne-a venit a crede câte lucruri au trebuit să meargă greşit pentru ca aceasta intalnire să aiba loc! În primul rând planurile noastre pentru ziua respectiva au trebuit sa fie anulate complet, apoi cafeneaua noastră obişnuită a trebuit să fie închisa, apoi laptopul Bocai a trebuit să ramana fara baterie aşa că ea a trebuit să intre inapoi în cafenea (daca am fi ramas amândoua pe terasa nu ne-am fi întâlnit cu hermano), apoi cateva lucruri au trebuit sa se intample si cu hermano pentru ca sa nimereasca exact pe strada respectiva sa o intalneasca exact pe cucoana respectiva. Apoi a trebuit sa vrea sa mearga in a doua incapere în loc de prima (dacă ar fi rămas în prima din nou nu ne-am fi întâlnit). Şi după toate astea, ar trebui să mai credem in “coincidente”:?)

După ce am povestit putin cu hermanito ne-am luat la revedere cu promisiunea de a revedea în doar 2 ore, de data aceasta în Olleanta. Am fost acolo la 7 şi aşa a fost si el, dar din pacate nu si Giselle pentru ca bagajul ei nu sosise cu ea din Singapore, asa ca era în Cusco aranjand lucrurile. Am petrecut doua ore punandu-i lui hermano o sută de întrebări in timp ce savuram ciocolata calda, si ca de obicei am fost uimite de modul în care a avut un răspuns pentru absolut fiecare! Un adevarat Profesor, şi am fost atât de onorate ca e al nostru!

Giselle a ajuns la ora 9 şi după ce ne-am terminat de imbratisat si am impartit un ceai de ghimbir, am explorat posibilitatea de a-i insoti spre Puno două zile mai târziu – si-aşa ne indreptam inspre Bolivia asa ca ar fi fost o oportunitate perfectă de a petrece mai mult timp impreuna. Toata lumea a fost incantata de idee şi Giselle a declarat ca in cazul acela trebuie sa-i insotim si pe Taquile, magnifica insula de pe Lacul Titikaka. Până cand am pus la cale toate cele era deja trecut de 10, şi atât hermano cat si Giselle au decis că e prea târziu să ne întoarcem in Urubamba în seara aceea. Ne-au dus la pensiunea unde erau cazati să petrecem noaptea acolo, si nu ne-am fi imaginat niciodata ce va iesi dintr-un alt lucru ce a mers cu totul “gresit” (intârzierea de doua ore a lui Giselle), şi modul în care vom ajunge sa ne schimbam complet planurile din nou.