Cele 10 zile de meditaţie s-au terminat, dar nu am vrut ca si timpul nostru în ashram sa se termine. Inainte de a începe cursului simţisem deja că am vrea să rămânem acolo pentru câteva zile după pentru ca ne paruse un spatiu foarte special. Decizia de a rămâne pentru inca o noapte a fost deci luata rapid, mai ales că Steve si Carmen vroiau si eu să stea şi am fost încântaţi sa petrecem timp cu ei si sa putem chiar vorbi unii cu altii. O alta participanta Vipassana, Katya din El Salvador, a rămas si ea in ashram, astfel ca eram in total o echipa de 6 impartind o cameră în Valle Sagrada. Singurele alte persoane cu noi erau doi argentinieni (tot de la Vipassana) intr-o alta camera, şi proprietarul. Asta insemna ca tot locul ne era la dispozitie… şi asta a fost grozav grozav grozav!

Prima zi „afara” după cele 10 zile de tacere absoluta

Prima dată când am ieşit din ashram după cele 10 zile ne-am simtit foarte ciudat, ca şi cum am fi iesit dintr-un fel de închisoare şi vedeam lumea de afara pentru prima dată. Am mers cele 15 minute pana in centrul micului oraş şi am intrat direct intr-o cafenea, unde am comandat o cafea şi cea mai mare bucata de prajitura pe care am putut-o vedea. După 10 zile de regim simplu si strict vroiam să gustam din tot ce ne fusese “interzis”, asa ca de la cantină ne-am mutat la un restaurant pentru prânz, apoi am continuat cu un local unde se servea inghetata, am mancat ciocolată şi alune în timp ce povesteam pe o banca in centru si am cumparat apoi ouă pentru cină şi pop-corn pentru vizionarea filmului planificat pentru seara respectiva.

In esenta am petrecut intreaga zi mancand, plimbandu-ne, mancand, avand conversaţii minunate, mancand si apoi mai mancand ceva in plus. Am fost cu toţii de acord că a fost o zi bine petrecută! Am decis evident să rămânem inca una, astfel ca a doua zi am petrecut-o într-un mod destul de asemănător. Ceea ce am descoperit in plus fata de prima zi a fost salata de fructe din piaţa locală, cu totul riquisimo (delicioasa) si credem noi cel mai bun mod de a începe ziua. Am mancat acolo câteva zile la rând şi am tot mers înapoi la aceeaşi doamnă, ce a devenit atât de familiara cu noi incat intr-o zi cand am întâlnit-o pe stradă ne-a dat la fiecare cate un sărut, ca şi cum am fi fost prieteni de-o viata. Acest tip de relatii si familiaritate au făcut ca spaţiul Valei Sacre sa fie atât de special pentru noi, şi de asemenea atât de greu de parasit.

Tot in acea a doua zi am dat peste un birou de turism si am fost de-a dreptul şocati sa-l gasim pentru ca eram intr-unul dintre cele mai non turistice locuri din zona. Ni s-a spus ca sunt pe aproape niste lagune, băi termale şi comunităţi pe care le putem vizita. Am decis sa mergem a doua zi la băile termale Machachancha, şi de acolo la o comunitate renumita pentru textile.

Băile termale Machachancha şi comunitatea de textile

Drumul spre Machachancha era în construcţie, asa ca a doua zi ne-am trezit devreme şi am luat un taxi pana la jumătatea drumului, iar de acolo am continuat la picior cei 3 km ramasi. A fost o plimbare dintre cel mai frumoase, povestind cu localnicii pe drum în timp ce admiram peisajul superb. Când am ajuns la termale am fost fericiţi ca putem în sfarsit sa ne cufundam în apa fierbinte… dar din pacate nu a fost sa fie. Locul nu era foarte natural, ci acoperit şi ingradit, si erau două piscine cu apa la fel de calduta-inspre-rece fiecare. 45 de minute mai târziu am hotarat ca ne e destul şi ne-am mutat afara sa ne bucuram sub razele soarelui de picnicul delicios pe care il pregatisem: avocado, brânză şi salată, deci mancarea noastra obişnuita. O combinatie incredibila credem noi, şi precum Steve bine a adaugat, “singurul lucru care nu merge bine cu avocado e sticla sparta”. Amin pentru asta! 

De la termale am găsit un taxi ce ne-a dus până la comunitatea unde trebuia să găsim o mulţime de textile. Nu numai nu am vazut nici o pânză, dar nu am vazut nici măcar oameni nicaieri prin jur. Locul părea complet pustiu, aşa că am trecut la a explora împrejurimile. Am găsit destul de repede ceva cel putin bizar: un cimitir construit în stâncă. Nu avem nici cea mai vaga idee care e treaba cu el, dar am gasit ramasite răspândite peste tot. Ne-am simtit ca niste arheologi ce tocmai au dat peste o nouă descoperire, şi toata treaba a fost destul de ireala.

Apoi a început să plouă aşa că am încercat sa ne ascundem într-un fel de peşteră, dar înainte de a putea găsi ceva potrivit ploaia s-a oprit. Am pornit inapoi pe drumul spre Calca, sperand ca va trece vreo masina sa ne culeaga de pe drum. Din nefericire datorita drumului în construcţie am ajuns sa mergem pe jos 2 ore înapoi la Machachancha, nici o urma de masina pe drum. Pe cand am ajuns inapoi la termale si tineam o mica şedinţa sa decidem ce să facem in continuare, am vazut un vehicul mic venind in sus pe deal şi oprindu-se în faţa noastră. Soferul facea un zgomot continuu cu un clopoţel şi ne-am dat seama ca venise sa livreze pâine oamenilor de pe deal. Eram lihniti asa ca am cumpărat imediat 15 painute pe care le-am înghiţit cu noduri in fata omului. Apoi l-am întrebat dacă ne poate duce înapoi în oraş, şi cu o privire speriată omul ne-a raspuns: “Poate … dar numai pe 2 sau 3 dintre voi “. Katya avea probleme cu genunchiul asa ca i-am trimis pe ea şi pe Silviu inapoi cu omul cu pâinea, iar noi restul am sperat sa găsim în cele din urmă o modalitate de a ajunge înapoi. Din fericire am gasit una foarte curand, un taxi ce era aparent ultima masina ce urca pe deal in seara respectiva, asa ca am fost foarte recunoscători că ne-a salvat de la a merge înapoi cateva ore pe intuneric.

A fost o zi plina pe care am sărbătorit-o cu o alta vizionare de film seara, dar din păcate Steve a fost singurul care a reuşit să stau treaz până la sfârşit.

Auzisem de asemenea de alte băi termale, Lares, putin mai departe, dar din cate se pare cele mai bune din zona. Erau la vreo două ore distanţă şi am fi mers, numai ca drumurile erau în constructie aşa că ar fi trebuit să plecam la 4 dimineaţa şi să ne întoarcem după ora 18. Nu am fost pregătiţi pentru un astfel de angajament pentru apa caldă, asa ca am decis sa ne rezumam la Machachancha. Dar dacă sunteţi prin zonă şi aveti ocazia mergeti la Lares mai degrabă decât la Machachancha  .

httpv://youtu.be/MmSTE2xjGCg

Si … alte 10 zile în Valea Sacra

Urmatoarea zi i-am spus la revedere lui Steve, care mergea la o şcoală de lângă Cusco pentru un proiect de voluntariat, iar două zile mai târziu i-am spus la revedere lui Carmen, care mergea spre Nord inspre jobul de predat engleze ce o aştepta în Ecuador. Noi restul am vrut să rămânem putin mai mult în Valea Sacră sa ne continuam meditatia şi sa începem lucrul la cărţile ce luasera forma atat de clar în mintea noastră în timpul cursului de Vipassana.

Una dintre fetele pe care le-am întâlnit în timpul cursului ne spusese de 2 locuri in Coya, un alt oraşel la jumătate de oră distanţă, unde puteam închiria o cameră şi petrece ceva timp scriind. Una dintre ele era cu o familie ce avea o bucată mare de pământ şi cultivau porumb. Ne-am dus sa vedem locul intr-o zi, dar chiar dacă ne-a placut nu l-am prea vazut ca pe un spaţiu propice pentru scris. Era atât de ieftin insa incat am simţit că e pe gratis: o camera era 20 Soles pe lună (cam USD7 pe luna, deci aprox 20 de cenţi pe zi pentru toti trei. Cum am spus, pe gratis). Nu era nici un pat în cameră aşa că ar fi trebuit să dormim pe podea, pe covoarele sau pieile de oaie ce le aveau pe acolo; de asemenea nu aveau baie, nici gaz pentru gătit şi nici spaţiu mult în curte… dar era într-o locaţie superba inconjurata de munti, si am fi locuit cu o familie foarte generoasa si iubitoare. A fost extrem de tentant. Am vazut si al doilea loc, Loco Taray, aici cereau 150 Soles pe noapte dar aveau camere cu paturi şi baie cu apa calda. Am analizat şi analizat şi în cele din urmă am decis: cu toate că am fi putut sta în oricare din aceste locuri, inima ne ramasese atât de mult în ashram incat chiar şi preţurile incredibile a celorlalte două locuri nu au fost suficiente să ne faca sa le alegem in favoarea ashramului. Aşa că am negociat un foarte rezonabil 9 Soles pe noapte cu proprietarul ashramului şi am decis să rămânem acolo pentru încă 10 zile.

Dacă sunteţi totusi în căutarea unui loc foarte ieftin si bun pentru a petrece ceva timp în Valea Sacră, vă recomandăm cu siguranta aceste două locuri din Coya.

Urmatoarele zile petrecute in ashram au fost incredibile şi ne-am bucurat enorm de fiecare clipă. Rutina ne era trezitul înainte de 6, mediatie şi ceva gimnastica sau yoga până la 8, o salata imensa de fructe cu miere şi iaurt pentru micul dejun, scris până la miezul zilei, un pranz delicios pentru USD1.5 în oraş, întos la ashram pentru inca o tura de scris şi uneori încheierea noptii cu o ciocolată caldă şi pâine servită de o mamacha (aplelativ tipic femeilor din Anzi) pe marginea drumului. Ce altceva am mai fi putut cere, nu ştim, dar pentru noi a fost pur si simplu perfect!