Au fost destule lucruri ce ar fi putut fi dificile in decursul celor 10 zile de meditatie in tacere:

Segregarea bărbaţilor şi femeilor – incepand cu prima seara, femeile şi bărbaţii au fost separati şi am rămas aşa pentru întreaga durată a cursului. Dormitoarele erau in locuri separate, precum şi incaperile unde luam masa, şi în sala de meditaţie bărbaţi erau aşezati pe stânga şi femeile pe dreapta. In curte era o linie de delimitare a zonelor, iar noi trebuia să ne ignorăm complet in timpul celor 10 zile. Nu era deloc greu de faptuit, atata vreme cat urmai ceea ce fusesesi instruit: să te concentrezi exclusiv pe propria ta persoana. Sa privesti doar in interior.



Tăcerea nobila – lipsa de interacţiune cu oricare dintre ceilalţi participanţi timp de 10 zile. Singurii oameni cu care puteam vorbi erau profesara pentru probleme legate de tehnica de meditaţie, şi unul dintre voluntarii desemnati sa adreseze orice probleme administrative am avea. 
Unii dintre participanti au gasit practicarea tacerii nobile destul de dificila, dar pentru mine a fost poate partea favorita a celor 10 zile. Înainte de a începe cursul, Boca, Carmen şi eu am făcut un pact că nici macar nu ne vom uita una în direcţia celeilalte pentru toate cele 10 zile. A functionat atât de bine încât am ajuns uneori sa mancam la aceeaşi masă şi sa nu ne dam seama deact la sfarsit, cand prindeam din greseala cu coada ochiului o maneca ce ne parea cunoscuta. 
A fost ciudat sa nu le spunem bună dimineaţa colegelor de camera când ne trezeam, sau noapte bună când mergeam la culcare, dar adevărul e ca a nu „trebui” să vorbim trivialitati cu ceilalţi a fost de-a dreptul eliberator. La sfârşitul cursului a fost grozav de ciudat sa vorbim din nou, si ni se parea ca pana si propria voce era greu de recunoscut. Cu siguranta vocea din capul nostru suna cu totul diferit decât cea pe care o proiectam în afara  .

Trezirea la ora 4 dimineata – surprinzător, deloc problema mare ce imi imaginasem ca va fi. De fapt m-am trezit foarte odihnita toate cele 10 de zile. Un mare impact l-a avut faptul că la 21.05 deja dormeam, iar un altul faptul că după ora 11 primeam mancare o singura data: fructe la ora 17. Totusi, am fost foarte mândra de mine pentru acest trezit devreme de care nu credeam că sunt capabila.

Programul de mancare – crezusem ca voi suferi de foame tot timpul, dar după cum am menţionat, nu a fost asa. Chiar deloc, aş putea spune.

Meditatia constanta – e usor de crezut ca e dificil si plictisitor sa nu faci nimic in afara de a medita pentru doua treimi din timpul tau treaz. Pentru mine cele zece ore de meditatie zilnica s-au dovedit a fi o incantare, insa din discutiile cu ceilalti, partea aceasta pare a fi fost călcâiul lui Ahile pentru mulţi dintre participanti. In special pentru cei care nu sunt obisnuiti sa fie singuri cu ei înşişi. Si mai ales pentru cei care nu se plac pe ei insisi.
 Mulţi dintre noi avem atatea probleme cu propria persoana, incat nu suportam sa fim singuri, cu nimic de facut, pentru că atunci trebuie sa avem de-a face cu toate gândurile ce apar când suntem în tăcere. Gânduri de neadecvare, vina, ruşine. De aceea în viaţa noastră de zi cu zi ne distragem mereu atentia cu filme, Facebook, muzică, citit, întâlniri cu diversi … pentru că nu ştim cum să fim singuri cu noi înşine şi să ne si simtim bine. 

Vestea buna e că acesta e exact unul dintre lucrurile cu care meditaţia ne ajuta: sa eliminam toate ideile si gandurile ce ne fac să ne simtim rău despre noi înşine şi despre viaţă, şi sa cream spaţiu pentru gânduri noi, diferite, sublime. Despre faptul ca viaţa noastra e de fapt un cadou magic, pe o planeta la fel de magica. 

Eu nu am avut probleme cu orele lungi de meditaţie pentru ca nu era prima data cand meditam, dar mai ales datorita practicilor de 7th Path, ce m-au ajutat grozav sa-mi golesc mintea de mizerie. In plus, fiind obisnuita sa călătoresc singura, orele lungi petrecute in autobuze, trenuri şi avioane au constituit un foarte bun training pentru cele 10 ore de meditaţie zilnica.

Şezutul in postura de meditatie timp de 10 ore pe zi – lucrul acesta s-a dovedit a fi singurul lucru “dificil” pentru mine. Prima zi a trecut mult mai bine decât ma aşteptam, dar a doua a fost un adevarat chin. Am de la nastere o sensibilitate la şolduri, asa ca au inceput sa ma doara şoldurile atât de tare incat am avut chiar dificultăţi la mers. Imi masam picioare de fiecare data cand aveam ocazia, dar chiar nu am crezut că voi putea rezista până la sfârşit. Am vrut sa cer să fiu mutata langa un perete, ca sa am cel putin sprijin pentru spate, dar mi-am spus că mai astept inca o zi. Şi aşa am continuat cu “inca o zi”, până la sfarsitul celor 10 zile, observand fascinata schimbarile prin care corpul meu trecea în termeni de durere. Dacă a doua zi gândisem că nu voi ajunge pana la sfarsit, a treia zi a fost cu 1% mai bine. A patra şi a cincea au fost destul de incredibile în sensul ca durerea de şold mi-a disparut în zilele astea … dar s-a mutat la genunchi. Şi era la fel de chinuitoare precum cea de şold. Urmatoarele zile au variat în intensitatea şi localizarea durerii, dar am reusit sa trec prin ele toate cu succes. 

Auzisem înainte că atunci când atingi un anumit prag de durere poti să o depasesti, dar nu am ştiut niciodată în ce măsură e adevărat. Ei bine, in timpul cursului am aflat. Ultimele 5 zile au fost mai suportabile nu pentru ca am avut dureri mai mici, ci pentru ca mi-am schimbat modul de a le percepe, şi uneori am ajuns chiar la a le depasi. E un sentiment cu totul incredibil şi nu vă pot invinui ca nu puteti crede dacă nu l-aţi experimentat pe propria piele. Tot ce pot sa sper e că veţi avea ocazia sa o faceti curand. 

Transcederea aceasta se întâmpla în principal in momentul perceput de mai toti ca cel mai dificil din zi: ora de meditatie în care nu trebuia să ne mişcam deloc mainile sau picioarele. Am avut 3 astfel de ore în fiecare zi, iar la început a fost incredibil de dificil şi dureros. Pe masura insa ce treceau zilele, am fost în stare să petrec mai mult de 2 ore fără sa ma misc absolut deloc. Pentru mine a fost o experienta incredibila, deoarece nu crezusem înainte că e ceva la îndemâna tuturor, ci mai degraba ceva rezervat călugărilor ce-si petrec intreaga viaţa meditând în peşteri şi deserturi. Am înţeles atunci mult mai bine, şi in final am ajuns sa cred, acele povesti despre călugări ce stau în meditaţie ore sau zile în şir, fara sa manance si sa bea. Am trait doar o farama dintr-o astfel de experienta, dar ştiu acum nu numai că e posibil, ci ca e de-a dreptul minunat!



Efectele meditatiei – auzisem înainte de a începe meditaţia câteva lucruri despre efectele pe care le are asupra participantilor. Poveşti despre persoane cu dureri fizice puternice, plâns continuu, vărsături, dureri de cap şi probleme de stomac, etc, etc, tot felul de efecte fizice şi emoţionale. 
Asa ca am fost curioşi să vedem cu care dintre ele ne vom confrunta. În afară de durerile de postura si cele câteva zile in care fata mi s-a transformat in cea a unui adolescent la pubertate, eu personal n-am avut nici un alt efect fizic. Dar cele emoţionale au fost destule. 

Primele trei zile au fost ok, urmatoarele doua au fost si ele rezonabile, dar pana in ziua a 8a eram deja atat de iritata, nelinistita si practic o epava nervoasa incat în dimineaţa zilei a 8a aproape am plecat din ashram. Am mers în sala de meditaţie la 4 dimineaţa ca de obicei, şi după câteva minute nu ştiam ce să mai fac cu mine însami. Simţeam că nu pot continua cu “nebunia asta fara sens” care “probabil nici nu e pentru mine oricum”, şi nu înţelegeam de ce fac toate lucrurile alea în primul rând. Trebuia sa fac ceva sa-mi schimb starea aşa că am iesit afara, am respirat adânc de cateva ori, m-am uitat la stele, am povestit cu ele, am intrat inapoi în sala si am avut cea mai grozava meditaţie din toate cele 10 zile. Totul a devenit mai roz dupa aceea, si ultimele 3 zile le-am încheiat „pe val”. 
Asta a fost desigur doar experienţa mea, şi fiecare participant la curs a avut şi va avea o experienţă diferită. A ta va fi si ea complet unica.


Mi-a părut interesant modul în care gândurile mi s-au schimbat de la ziua unu la ziua zece. Dacă la început erau în mare parte supărătoare si legate de evenimente din trecut, recente sau nu, după două sau trei zile s-au transformat în gânduri despre ceea ce făceam la momentul respectiv, şi foarte curând la gânduri despre viitor. 
Am avut grămezi de ganduri si intuiţii despre ce voi face o dată ce ajung acasă, ganduri despre visele si planurile mele de viitor. Erau atât de detaliate incat nu mi-a venit a crede, de la cafeneaua în care ma voi reuni cu prietenii pana la coperta, prima şi ultima pagină a primei mele carti. Mai târziu am aflat ca Boca avusese exact acelaşi tip de gânduri despre viitor, inclusiv cele despre scrisul cartii ei. Acesta a fost motivul pentru care am decis sa petrecem inca 2 săptămâni în ashram o dată cursul s-a terminat – pentru a incepe în cele din urmă scriul cartii pe care o aveam în minte in ultimii ani.



Vorbind cu alţi participanti după sfârşitul cursului am realizat ca au fost două lucruri despre care toată lumea avusese gânduri multe si intense: ex-iubiti şi, pentru cei dintre noi care călătoream, intorsul acasă. Ne-a parut grozav de interesant ca indiferent de cat timp calatoream sau cât de departe eram, am simţit cu toţii un impuls puternic de a merge… acasă. 

Per total a fost o experienta unica si speciala, pe care o recomandam cu siguranta tuturor!

httpv://youtu.be/9ai87nP9RN0

Cine ar trebui să faca asta?
 Oricine simte că e timpul pentru o schimbare în bine. Oricine e nefericit şi nemulţumit de viaţa aşa cum este acum. Oricine caută pace, fericire şi eliberare. Oricine vrea o nouă perspectivă. Oricine se teme de viaţă. Oricine doreşte nu numai să depăşească aceasta frica, dar chiar sa îmbrăţişeze şi să se bucure de viata la maxim. Oricine simte că exista ceva mai mult. Oricine simte că a venit momentul  .

Cum puteţi să o faceţi?
Mergeti la http://www.dhamma.org/, găsiti un timp şi loc ce vi se potriveste si inregistrati-va. Apoi recompensati-va pentru primul pas.

În sfârşit,
 dacă aveţi întrebări specifice cu privire la orice aspect al cursului, va rugam sa ne scrieti, ne-ar face mare plăcere să ajutam în orice fel. 
Oh, şi precum ar spune Goenka “fie ca toti sa-mi impartasiti pacea, bucuria şi fericirea”. Pentru totdeauna:).