Deci, ce e Vipassana?

Vipassana e un curs de meditaţie in tăcere, in timpul caruia se practica tehnica ce l-a ajutat pe Siddhattha Gautama (devenit “Buddha”) sa atinga iluminarea sub Copacul Bodhi. Buddha a decis sa se intoarca in lumea cea tulbure si sa impartaseasca aceasta tehnica cu noi toţi, si cu toate ca invăţăturile lui au fost larg răspândite cu 2500 de ani în urmă, ele s-au pierdut câteva secole mai târziu. Pentru 20 de secole au fost atent pastrate de către grupuri selecte, până când a venit timpul să fie din nou răspândite. După cum se spune, timpul acela e acum. Vipassana se poate invata în aproape toate ţările din lume, inclusiv in Romania, şi există mai multe “şcoli de gândire” despre cum se preda. Cea la care am participat noi a fost cursul lui Goenka, profesor originar din Burma dar care acum trăieşte şi predă în India. India e de asemenea tara in care au loc cele mai multe cursuri Vipassana.

Cateva dintre ideile împărtăşite de Goenka sunt urmatoarele:


1. Anicca – legea impermanentei. Totul în această lume e temporar, de la o senzaţie a corpului, la o inimă frantă, la viaţa unei fiinţe. Oricare ar fi situaţia în care te găseşti momentan, aminteste-ţi că si asta va trece, fie ea bună sau rea. În acest fel poţi să-ti păstrezi obiectivismul, realismul, echilibrul. Sanatatea mentala. Anicca.


2. Legea reacţiei – legea reactiei spune ca suferinta noastra nu vine din ceea ce ni se intampla, ci din modul in care noi reacţionăm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. E aversiunea şi dorinta. Deci nu durere de genunchi te face nefericit, ci aversiunea pe care o simţi faţă de ea. Durerea în sine nu face nimic, poate fi doar acolo si tu poti fi prezent la existenta ei, extrem de conştient de anicca. Si intr-un final va trece, ca orice altceva. Acelaşi lucru e valabil pentru dorintă – nu faptul ca nu avem un anumit lucru ne face nefericiti, ci faptul ca ni-l dorim cu disperare. Atât de mulţi oameni sunt fericiţi fără tot felul de dispozitive si obiecte … până când si le doresc. Apoi nu pot fi fericiti din nou până când le au. Si tragedia e ca dorinta nu se opreşte niciodată la un singur obiect, ci merge mai departe şi mai departe, cu dispozitive, oameni si statuturi mai mari şi mai frumoase. Nu ceea ce avem sau nu avem ne face nefericiti. Aceasta e o iluzie. Cu adevarat, starea permanenta de dorinta si aversiune ne face şi ne menţine nefericiţi.


3. Un alt motiv serios de nefericire este ideea de „eu” şi “al meu”. Nu ai plânge niciodata pentru ca iPhonul prietenului tau a fost furat, dar ai vărsa găleţi de lacrimi dacă ar fi al tau. Nu ai petrece un minut plangand pentru relaţia esuata a altcuiva, dar ai petrece o luna de nesomn plangand pentru a ta. Ataşamentul e cel care aduce nefericirea. Şi este ne-ataşamentul cel care aduce eliberarea.



Goenka ne-a împărtăşit multe alte idei transformationale în timpul celor zece zile, printr-un discurs zilnic inregistrat, de o ora si jumatate. A fost amuzant rau, şi in acelasi timp ne-a pus bine pe gânduri. Sunt sigura că ideile lui revelatoare vă vor bucura si pe voi.

De ce ne-am inscris la acest curs?

Toti trei auziseram sau fusesem expusi la Vipassana intr-un fel sau altul înainte de a începe călătoria in America de Sud, asa ca am simtit cu totii chemarea sa facem lucrul acesta. Când am ajuns prima dată în Cusco ne-a placut grozav energia locului, si ne-am gândit ca ar fi locul perfect pentru meditaţie. Asa ca atunci cand am gasit un curs acolo la sfarsitul lui August, ne-a parut ca se va incadra perfect in planurile noastre de calatorie. 

Nu ştiam nicicare prea multe despre Vipassana, dar aveam prieteni care facusera cursul si ne spusesera cât de grozav e şi cat de mult merita. Am fost entuziasmati la gândul de a petrece 10 zile în tăcere absoluta, 10 zile cu noi înşine, neafectati de nimeni si nimic. Astfel de ocazii nu se ivesc prea des, aşa că asteptam cu nerăbdare aceasta experienta.

Ce am facut de fapt acolo?


Daca ar fi să folosesc un singur cuvânt: am meditat. Am petrecut un numar incredibil de ore, 10 in fiecare zi, şezand şi meditand. A fost nebunie, şi simplul fapt că am reuşit să facem asta timp de 10 zile la rand a fost deja o mare realizare, si ne-a schimbat cateva credinte limitative. 

Un alt lucru pe care l-am făcut a fost să fim în tăcere absoluta. Pentru 10 zile am practicat “tacerea nobila”, ceea ce înseamnă că nu am comunicat cu nici un alt participant prin cuvinte, gesturi si nici macar priviri. Avea să fie un timp petrecut cu noi înşine, şi numai cu noi înşine. Adevarul e ca a functionat de minune  .

Programul nostru de zi cu zi arata ceva de genul acesta:

• 4.00 – Trezirea
• 4.30 – 6.30 Meditaţie
• 6.30 – 8.00 Mic dejun si odihna
• 8.00 – 11.00 Meditaţie
• 11.00 – 13.00 Prânz şi odihnă
• 12.00 – 13.00 Discuţii opţionale cu profesoara
• 13.00 – 17.00 Meditaţie
• 17.00 – 18.00 Gustare de seara
• 18.00 – 19.00 Meditaţie
• 19.00 – 20.15 Discursul înregistrat a lui Goenka
• 20.15 – 21.00 Meditaţie
• 21.30 – Stingerea

Astfel că ne trezeam în fiecare dimineata pe când stelele luceau încă pe cer (o priveliste uimitoare in drum spre sala de meditaţie), meditam pentru doua ore, apoi salutam soarele ce rasarea din spatele unui munte in timp ce ne bucuram de micul dejun ce consta in cereale şi ceai. După inca o rundă de meditaţie urma prânzul, unul dintre momentele mele preferate din zi. Nu din cauza mancarii, ce în sine era motiv suficient pentru că era o mancare vegetariana simpla şi delicioasa, preparata cu dragoste de către voluntarii pe care am avut norocul sa-i avem cu noi. Era momentul meu preferat din zi pentru ca eram cu totii imprastiati prin curtea mare, cu bolurile de mancare şi cestile de ceai, bucurandu-ne de prânz într-o tăcere şi separare completă … însă simtindu-ne cum nu se poate mai conectati. Mi-a placut grozav conştientizarea că suntem cu toţii răspânditi prin jur, unii plimbandu-se, unii culcati pe iarba, unii dormind, unii uitandu-se la cer, fiecare facand lucrul lui însă cu totii simtindu-ne atat de împreună. Uitandu-ma în jur la natura incredibila si la noi toti bucurandu-ne atat de fiecare moment, m-am surprins întrebandu-ma… oare asa arata Paradisul?


Dupa pranz ne intorceam in sala de meditaţie, iar la 5 dupa-amiaza era timpul pentru ultima gustare, ce era întotdeauna o portie foarte mica de fructe şi ceai. Nimic mai mult. Iniţial ne temusem ca vom muri de foame in somn, dar adevarul e ca nu am suferit deloc de foame în timpul celor 10 zile. Cred că atunci când focusul nu e pe mancare, foamea nu ne distrage în mod inutil. 

La ora 6 urma o altă rundă de meditaţie, şi la 7 al doilea moment favorit al zilei: discursul înregistrat a lui Goenka. Mi-au plăcut mult momentele acestea in care Goenka isi impartasea învăţăturile cu noi, şi cred că un motiv major a fost accentul lui indian foarte pronuntat. M-a făcut să mă simt ca si cum as fi fost inapoi acolo, în ţara mea de suflet. Discursurile lui au fost amuzante şi pline de poveşti si idei provocatoare. Pe multe dintre ele le mai auzisem, multe erau noi, multe erau logice, pe multe a trebuit sa petrec ceva timp analizandu-le. Per total au fost impartasiri minunate, şi probabil mintile noastre au avut ce să proceseze în timpul nopţii. 

Ziua se incheia cu o ultima si scurta runda de meditaţie, în general cu instrucţiuni despre cum tehnica avea sa evolueze a doua zi. Cei care aveau întrebări le puteau adresa profesoarei imediat după, şi stingerea se dadea la 21:30. Pana la momentul acesta eram deja epuizati, asa ca picam într-un somn adanc de indata ce capul ne atingea perina. Eu in general nu am nici o problema cu somnul, dorm bine cam in orice conditii si imprejurari, dar nopţile din timpul Vipassana au fost marcate de un somn extrem de profund şi odihnitor. Trezirea la ora 4 nu a fost deloc efortul care mă aşteptam să fie, si am fost cum nu se poate mai fericita despre treaba asta!

 Despre provocarile ce ne-au incercat in cele 10 zile, in postarea urmatoare  .