Din Rio Branco in Assis


Am ajuns in Rio Branco la ora 11, ştiind deja că datorita intarzierii de 5 ore pierdusem autobuzul de 10 spre Puerto Maldonado. Am aflat repede ca exista un singur autobuz pe zi, si din moment ce timpul ne era limitat si nu ne permiteam sa aşteptam până a doua zi n-am avut de ales si am luat un taxi spre Assis, oraşul de la graniţa cu Peru. Iar de acolo un altul spre Puerto Maldonado.

Tipul cu taxiul ne-a taxat 25Reais pe fiecare şi trebuia să ne paseze altcuiva la jumătatea drumului, dar în cele din urmă am fost suficient de norocosi nu numai că ne-a dus el tot drumul, dar că a si oprit pe drum pentru ca sa putem noi sa ne bucuram de un ultim prânz de feijao – a fost un bufet şi mancarea a fost printre cele mai bune experimentate in Brazilia!

Localnicii nu au nevoie de ştampilă în paşaport la trecerea frontierei, asa ca a trebuit sa fim atenti sa oprim la granita. Nu cred că prea mulţi turişti trec pe acolo pentru că oamenilor de la frontiera au fost foarte animati in a povesti cu noi. După ce am primit ştampilele am fost predati unui peruan ce avea sa ne ducă pana in Puerto Maldonado pentru 35Soles. Acesta a fost momentul în care creierul meu mi-a arătat o dovadă a puterii sale: în decurs de câteva minute a trebuit sa schimb între 4 limbi diferite si am facut-o fara sa simt ameteli sau sa ma ia cu lesin – Portugheză cu brazilianu., spaniolă cu peruvianul, română cu Silviu şi engleză cu Boca. Şi probabil o combinaţie a celor de mai sus cu mine însami. Ce victorie! 

In timp ce asteptam ca soferul nostru sa-si rezolve treburile si sa plecam, am petrecut cateva momente cugetand la sentimentele ce ne incercau la reintoarcerea in Peru. Destul de interesant, toti am simtit acelasi lucru: ca ne-am intors acasa. Ne simteam atat de bine inapoi in tara care ne captivase cu totul inimile din primul moment…

De la Assis la Puerto Maldonado


Taxiul nostru era un microbuz de 12 locuri şi am fost încântaţi ca suntem singurii pasageri când am pornit la drum. Trei minute mai tarziu am cules două doamne şi un copil de la frontiera, apoi am oprit la casa cuiva şi am mai luat două doamne şi un copil. Cei 3 păreau să se mute cu totul, pentru că aveau bagaje suficient pentru a umple intreaga masina. Printre bagaje era si un sac ce fusese pus aproape de picioarele noastre, şi din cand in cand se misca într-un mod ciudat, ca si cum ar fi avut viaţa proprie. Spre final am aflat ca avea. Cea a unei gaini!

Ne-am inghesuit cat de bine am putut, şi inainte sa iesim din Puerto Maldonado ne era deja clar că va fi o calatorie de 3 ore aglomerata. In plus soferul nostru chiar parea a fi un maximist pentru ca a continuat sa culeaga autostopisti pe toata durata drumului, chiar şi atunci cand ne-am gândit că nu are cum sa mai incapa nimeni altcineva in vehicol. A găsit insa întotdeauna o cale, şi am aflat mai tarziu ca asta e norma în Peru – fiecare loc, aşezat sau în picioare, trebuie să fie ocupat pentru ca o maşină să fie considerata plina. Unele dintre aceste plimbari s-au dovedit mai tarziu a fi destul de distractive:).

În ceea ce o priveşte pe cea de fata, a fost orice numai o calatorie de 3 ore nu. Trebuia să ajungem in Puerto Maldonado la 6 seara, dar la ora 8 treceam inca rauri fara pod. Era deja noapte când am ajuns la râul dinainte de Maldonado, iar podul de acolo e încă în construcţie aşa că a trebuit să folosim feribotul, cum se face de obicei pe toate râurile fara poduri. 

Am asteptat la coada o jumătate de oră tinandu-ne respiratia de fiecare dată când o maşină urca la bord, pentru ca rampa nu era altceva decat 2 scanduri subtiri de lemn. Era întuneric bezna şi o greşeală cat de mică ar fi găsit cu uşurinţă maşina şi şoferul acesteia în apă. Am fost recunoscători ca toate masinile pe care le-am văzut au ajuns cu bine la bord (nu fără emotii totusi), dar atunci când am ajuns pe partea cealalta am văzut o masina de toata frumusetea scufundata la mal. Parea ca se întâmplase cu o vreme înainte şi acum era abandonata. Un lucru e sigur, nu ne-am fi dorit deloc sa fim proprietarul acelui vehicol.


Puerto Maldonado pe seara si pe zi
Când am ajuns in Puerto Maldonado era seara târziu, picura de cald şi oraşul părea foarte animat. L-am întrebat pe şofer daca ştie vreun hostel ieftin acolo şi omul ne-au dus la unul. Arata cel putin dubios, şi tipul de la receptie avea de gând să ne taxeze 70 Soles pentru o cameră. Când l-am întrebat dacă este internet şi mic dejun a raspuns cu un râset urmat de rânjet: “Dacă doriţi micul dejun şi internet, sunteţi bineveniti sa mergeti la hotelul de vis-a-vis”. Nu am stat acolo, şi următoarele două hosteluri pe care le-am vazut, din fericire la doar câţiva metri distanţă, păreau chiar mai dubioase. În final am găsit un locas decent unde am plătit 50 Soles pe noapte si am avut chiar baie privată. “Curat” era tot ce ne asteptam, si am fost fericiti ca a fost. Despre pat, după 3 nopţi petrecute pe autobuz, orice unde ne puteam intinde la orizontala avea sa fie „patul perfect”.

Ne-am trezit devreme a doua zi sa luam un autobuz catre Cusco cât mai curând posibil. Ne astepta o calatorie de 10 ore şi pentru ca era deja 30 august, aveam doar o zi pentru ajunge la destinaţie. Am dormit excelent şi când alarma a sunat la 7 dimineata eram proaspeti şi gata de calatorie din nou. Ne-am pregătit de iesit şi o jumătate de oră mai târziu, în hol, am zărit ceasul de pe perete: 6.30! Cum e posibil, ne-am gandit, sa ne trezim la 7 şi sa mergem înapoi în timp în timp ce ne pregăteam? Misterul a fost rezolvat în curând: neglijasem să luam în considerare diferenţa de fus oras de o oră de la Rio Branco la Puerto Maldonado, aşa că am sfârşit prin a fi oameni de super-dimineaţă.

Am adorat sa ne gasim pe străzi in timp ce orasul se trezea şi sa ne începem ziua cu pâine proaspat coaptă şi băutura de quinoa (cereala specifica zonei, foarte sanatoasa) pe strazile din Puerto Maldonado. Până la 8am când ne-am întors la hostel deja luasem micul dejun, gasisem autobuzele spre Cusco, decisesem cand mergem şi ne si cumparasem bilet, gasisem în cele din urmă bancomatul cautat, bausem 3 pahare de suc proaspat de portocale pentru 1USD si gasisem o spălătorie unde ne-au spus ca ne pot returna hainele curate şi uscate în două ore. Nu ne-a venit a crede! De obicei la ora aia numai ce ne intorceam pe partea cealalta, şi acum făcusem toate cele de mai sus şi ne simţeam cu totul grozav! Cata dreptate in “cine se trezeste de dimineata departe ajunge…”  .

Cel mai devreme autobuz spre Cusco era la ora 17, si am înţeles cu usurinta de ce. Era atât de cald in timpul zilei incat am fi vrut să ne ascundem într-o gaură racoroasă şi să nu mai iesim de acolo pană la apusul soarelui. Sa fii pe un autobuz fără aer conditionat pe asa o vreme cred ca ar fi putut face pe cineva capabil de sinucidere. Cred că acel cineva ar fi putut cu uşurinţă să fiu eu.

Am petrecut restul zilei în oraş, pe internet (după 5 zile pe autobuz aveam de recuperat), şi într-o cafenea ce partea a fi locasul de iesit al gringorilor. E in Plaza de Armas şi au băuturi de fructe delicioase. Au si wireless , dar din pacate nu funcţionează întotdeauna. Opriti-va pe acolo daca aveti ocazia, are o atmosferă plăcută iar proprietarul este ce mai amabil om!


Ingrozitoarea calatorie cu autobuzul spre Cusco
Am urcat în autobuz cu un prânz/cină la pachet de la un restaurant vegetarian pe care il gasisem în drum spre terminal. A fost o provocare sa terminam de mancat pentru ca drumul era cam plin de gropi, asa ca am fost aproape de a manca efectiv din poala. Cu supa a fost cel mai „usor”, pentru ca o pusesera intr-o punga asa ca am ajuns sa o mancam cu… paiul. A fost cu adevarat hilar!

Aveam locuri „cu vedere panoramica”, precum le denumise cu mandrie doamna care ni le-a vândut, dar nu a avut prea mare importanta pentru ca in mai puţin de o oră era deja întuneric. Auzisem ca peisajul între aceste două oraşe e spectaculos, dar din păcate nu am avut posibilitatea sa alegem momentul din zi in care să calatorim. Autobuzul a fost plin de la inceput si a fost una dintre cele mai nasoale calatorii din ultimele 6 luni. Autobuzul era murdar si mirosea ingrozitor, şi cel mai apropiat lucru de ideea de aer condiţionat era mica fereastra pe care o puteam deschide aproape de scaunul din faţă. Din pacate era si ea defecta, astfel ca singurele două opţiuni erau deschisa complet, caz in care vantul sufla puternic direct pe noi aducând cu el lacuste uriaşe şi alte insecte ce ne veneau direct în faţă, sau închisa, lăsându-ne cu totul fara aer.

Dacă asta nu ar fi fost de ajuns, soferi au pus un film la televizor şi aparatul era exact langa capul nostru. Era un film extrem de violent şi zgomotului era atât de teribil incat ar fi putut face pe cineva sa-si dea cu capul de fereastră îngrozit. Acel cineva aproape ca am fost eu, dar din fericire Boca mi-a împrumutat dopurile ei de urechi si am reuşit astfel să supravieţuiesc celor 2 ore de tortură. Nu am putut nicicum să ne imaginam nu numai de ce cineva ar viziona ceva atât de oribil, dar mai ales de ce l-ar cumpara pentru a-l arata unui autobuz plin de oameni. Privind în jur, am inteles – bărbaţi se uitau la film fascinati, cu ochii literalmente lipiti de scenele sângeroase. Şi pentru ca majoritatea şoferilor sunt barbati… era normal ca vor alege ceva ce le place lor, gândindu-se ca toată lumea va aprecia. Filmul a fost atat de incarcat de energie negativa incat tot răul din lume a facut dintr-o dată sens pentru noi: dacă cineva se uita in continuu la asemenea mizerii, curand va dori sa si acţioneze în acest fel … şi asta e modul în care ne aflam inconjurat de criminali in serie si psihopati ce se joaca de-a Dumnezeu.

Căldura s-a transformat în curând în raceala şi în cursul nopţii a devenit atât de frig încât chiar si jachetele s-au dovedit insuficiente in a ne tine de cald. “Am ajuns deja?” era primul lucru ce ne venea în minte ori de câte ori autobuzul încetinea şi părea că ne vom opri. Am ajuns în cele din urmă la Cusco înainte de 5dimineata şi ne-am impleticit afara din autobuz fericiti ca am ajuns la destinaţie sănătosi fizic si mental.

În cele din urmă la destinaţia finala


Ni s-a spus in autogara că e periculos să mergem spre centru atât de devreme dimineaţa pentru ca poliţia nu a iesit incă pe strada, si in plus nimic nu e deschis încă, aşa că e mai bine sa aşteptam acolo până la 7am . Am decis sa ascultam sfaturile aşa ca la 7 fix am luat un taxi inspre Plaza de Armas, piata omniprezenta în aproape fiecare oraş din Peru in care mergi. Cand am ajuns acolo am fost imediat abordati de către Jimmy, un proprietar de hostel care a fost foarte incantat sa întâlneasca pe cineva din Ungaria si Romania pentru prima dată în viaţa lui. Ne-a spus ca restaurantele se deschid doar la 8, dar putem merge la pensiunea lui sa folosim wireless-ul pentru 1,5 Soles dacă dorim. Am fost de acord, şi pe drum ne-am oprit la o brutărie ce ar fi fost imposibil de găsit dacă nu ştiai unde e ascunsa. Am cumpărat nişte pâine crocanta delicioasa, proaspăt scoasa din cuptor, şi ne-am bucurat de un mic dejun de pâine caldă şi gem de căpşuni pe acoperisul-terasa al pensiunii lui Jimmy. In plus a fost extrem de amabil si ne-a servit cate un ceai de coca deoarece, cu cuvintele lui: “Sunteti voi tineri, dar suntem totusi la 3500metri inaltime”. Am apreciat cu adevarat ajutorul şi ospitalitatea acestui individ.

Trebuia sa ajungem la Ashramul Valle Sagrada în Calca, locul unde avea loc cursul nostru Vipassana, înainte de ora 14. Am aflat ca dureaza cam o ora jumate sa ajungem acolo, asa ca am luat un al doilea mic dejun la o cafenea din Plaza de Armas si apoi am pornit din nou la drum. In timp ce mergeam spre statia de autobuz am zarit un individ ce pe langa rucsac avea cu el o pătură, aşa că am banuit ca merge si el in acelasi loc. El ne-a văzut carand o mulţime de hârtie igienică, aşa că si-a dat seama că si noi mergem tot acolo (pătură, perina şi 4 role de hârtie igienică erau lucrurile pe care fusesem instruiţi să le aducem cu noi la ashram). Asa am ajuns sa-l cunoastem pe Steve, un englez cu totul minunat ce avea sa ne devina prieten bun si cu care aveam sa petrecem momente speciale după terminarea celor 10 zile de meditaţie. 

Jumătate de oră după ce am ajuns la Valle Sagrada, o alta surpriză a intrat pe porţile ashramului: Carmen, una dintre prietenele noastre din Parcul Ecologic Yoga din Argentina. Ea si Boca vorbeau pe Facebook intr-o zi pe când ea era în Bolivia, şi cand a auzit ce avem de gand să facem a fost imediat interesata. Era încă pe lista de asteptare cu 2 zile înainte de începerea cursului, dar a urcat totusi in autobuzul de la La Paz spre Cusco pentru că … “numai asa, pentru nici un motiv special”. Când a ajuns in Cusco şi si-a verificat mailul in 31 dimineata a găsit un mesaj ce spunea ca a fost acceptata. Şi uite-asa am pornit cu toţii in calatoria de 10 zile inspre … noi înşine.