Prima noastra experienta la plajă a fost langa Pao de Azucar, la plaja numita Praia Vermella (Plaja Rosie). Era la vreo 25 de minte de mers pe jos de la hostelul nostru din Botafogo şi auzisem ca e mica, liniştita şi incantatoare, aşa că am decis sa ne începem turul de plaje cu dansa.

Şi oh, ce fericiti am fost ca am făcut-o! Ne-am simţit atât de bine acolo, nu numai pentru ca era liniştit şi neaglomerat, dar avea un simt cu totul special… Era înconjurata de dealuri si nisipul era diferit de toate altele pe care le mai văzusem, părea si se simtea ca si cuartul zdrobit si nu ni se lipea deloc de piele. Ce altceva ne-am mai putea dori de la nisip? 

Plaja urmatoare pe care am explorat-o a fost Ipanema, preferata localnicilor si cea dupa care toata lumea părea să fie innebunita. Am vrut să vedem ce e atat de special despre ea si am aflat curând: 1USD pentru utilizarea toaletei publice, o multime de gringos (straini) în jur şi de asemenea o multime de hoti in aşteptarea doar unui moment de neatentie pentru a te desparti de lucrusoarele-ti de valoare.

Din nefericire am avut si noi o experienţă directa de genul acesta. In afara de camera foto a Bocai nu luasem nici un alt lucru sau document de valoare cu noi la plaja, asa ca tot ce aveam la noi erau ceva banuti necesari pentru ziua respectiva. Naivi, neatenti şi fara a gândi prea mult, am pastrat toti banii intr-o borseta a Bocai … şi la un moment dat am descoperit ca borseta nu mai era. Dispăruse pur şi simplu si nu aveam nici o idee când şi cum se întâmplase. Am fost suparati la inceput si ne-am invinuit pentru cat de neatenti am fost cu toate ca stiam mai bine de-atat. Boca a fost cea mai suparata dintre toti pentru ca purta borseta respctiva cu ea in ultimii cinci ani si avea o valoare sentimentala puternica pentru ea. Dar precum am invatat atat de bine in timpul dezvoltarii noastre din ultimii doi ani, si mai ales ultimele cinci luni, fiecare experienta pe care o avem este menita sa ne invete ceva. Astfel ca dupa ce am analizat ce anume aveam de invatat din toata povestea asta am fost pregatiti sa renuntam la invinuire si de asemenea la bunurile pierdute. Dupa 20 de minute de plimbat pe plaja, Boca a fost si ea pregatita sa renunte la borseta ei. 

Urmatorul lucru la care trebuia sa ne gandim era cum să ne întoarcem acasă cu literalmente nici un ban în buzunar. Ne astepta o plimbare de două ore sau mai mult. Eram hamesiti şi obositi si mersul pe jos două ore era ultimul lucru pe care vroiam să-l facem … dar aveam de ales?

Iesind de pe plaja tineam in mana ultima noastra mancare, un pachet de napolitane. Am trecut pe langa un individ ce zacea in nisip… aduna doze goale pentru dus la reciclat si parea infometat si obosit si el. S-a uitat la noi si ne-a cerut sa-i dam napolitanele… noi ne-am uitat la om, apoi ne-am uitat unii la altii si am recunsocut cu usurinta ca aveam toti 3 aceeasi privire pe fata si aceeasi decizie in ochi. I-am intins omului napolitanele. El le-a apucat imediat si a inceput sa le infulece cu aer. Noi am inghitit in sec (nu mai aveam nimic altceva de inghitit), dar ne-am simtit inimile crescand oricum, fiind convinsi ca facusem ceea ce trebuie.

Imediat ce am pasit pe trotuar si ne-am luat slapii in picioare am vazut ceva stralucind in jurul nostru. Am strans in jur de 50 de centi de pe jos. Nici pe departe destul pentru biletele de autobuz pana acasa (7.5 reais penru toti 3), dar o confirmare incantatoare ca facusem intr-adevar ce trebuia.

Am început sa mergem înspre casă, capabili inca sa facem glume despre cum ne-a fost ziua si despre ce tocmai se intamplase. La un moment dat am văzut doi poliţisti în faţa noastră, stand în picioare langa maşina de politie şi examinand împrejurimile. Am avut instantaneu o imagine în mintea cum eram escortati inapoi la hostel într-o maşină de poliţie si nu am putut să ne abtinem râsetele. Suspectam că nu vor putea să-si părăsească postul, dar am decis sa le cerem ajutorul oricum, asa cum bine am fost invatati de către părinţii noştri că nu există nici un rău în a intreba.

Aşa că m-am apropiat de cei doi şi intr-o portugheza aproximativa le-am explicat ce se întâmplase pe plajă, cum ca nu avem nici un cent în buzunar şi trebuie sa ne intoarcem cumva in Botafogo. Ei au dat din cap tot timpul cat am vorbit şi nici macar nu au clipit când au auzit de furt, ca si cum auzeau povesti de genul asta de un milion de ori pe zi. După ce le-am descrie situaţia noastră i-am intrebat daca pot să ne indice cea mai scurtă cale de mers pe jos pana acasa. Fără să gândeasca prea mult, unul dintre poliţişti a pasit în mijlocul traficului (evident oprindu-l brusc) si a oprit un autobuz chiar acolo, în mijlocul drumului extrem de aglomerat. L-a intrebat pe sofer daca merge la Botafogo, apoi ne-a semnalat sa i ne alaturam si apoi sa urcam în autobuz. L-a instruit pe sofer să ne duca la hostel, ne-a spus la revedere si s-a intors pe trotuar, permiţnd traficului sa-si continue cursul. Ne-a luat un timp sa procesam ce tocmai s-a întâmplat, dar doar o secunda sa incepem sa ne simtim vedete: toti oamenii din autobuz se holbau la cei 3 gringos ce primisera o calatorie gratuita cu autobuzul dupa ce un politist oprise traficul si ii urcase in autobzul lor. Asta-i ceva ce probabil nu se vede in fiecare zi… sau cel putina asa suspectam.

E destul de uşor de înţeles de ce nu am mai simţit niciodată nevoia să ne întoarcem la Ipanema după aceea. In toata sinceritatea chiar nu am vazut ce e atat de special la plaja respectiva şi nu am avut dorinta de a reveni intre mulţimea de acolo. Am mers în schimb sa exploram în sfarsit o dată pe celebra plaja Copacabana şi am descoperit că ne place mult mai mult decât Ipanema. A fost surprinzator pentru ca majoritatea altor calatori întâlniti ne spusesera ca in zilele astea Copacabana nu e nici pe departe la fel de buna ca Ipanema şi nu le-a placut deloc acolo. Nu am înţeles niciodata de ce, dar nu ne-am preocupat prea mult cu intelesul si ne-am bucurat in schimb de momentele petrecute acolo.

Activităţile noastre favorite in Copa (în afară de a sta cu burta la soare si o carte buna in mana) erau: volei pe plajă, admiratul de caractere interesante prin vecinatate, plimbatul pe întreaga lungime a plajei după apusul soarelui si privindu-i pe cariocas şi gringos jucand volei sau alte sporturi pe plaja, povesti si rasete la o bere sau caipirinha, ascultatul de muzică live fredonand pe langa cantareti… Zile si seri minunate au fost, chiar au fost!

Am fost pe trei alte plaje cat am stat in Rio: Leblon, o plajă foarte elegantă într-o parte foarte eleganta a orasului. Am gasit ca oamenii de pe aceasta plaja erau foarte diferiti, pareau mult mai stilati si de asemenea in forma fizica mai buna decat pe alte plaje. A fost atât de interesant sa studiem diferenţa! Cealalta plaja a fost Flamengo, doar pentru o dimineaţă, ne-a părut mult mai relaxata decat celelalte si ne-a plăcut destul de mult. În final, Leme, chiar înainte de plaja Copacabana. Am fost acolo în timpul Cupei Mondiale a Jocurilor Militare, astfel ca plaja era impanzita de militari de prin toata lumea, toti in forma fizica deosebita. Nu e privelistea tipica de acolo, cu siguranta  , dar preferata noastra a ramas tot Copa.

În concluzie, nu e cu siguranta deloc lipsa de plaje in Rio de Janeiro! Nu sunt genul pe care le găsesti în Thailanda, dar sunt cu siguranta impresionante pentru plaje într-o metropola.