Cautand cea mai buna cale de a ajunge la Rio

Iguazu Falls a fost chiar ultimul locas pe care l-am explorat în Argentina, aşa că eram acum gata sa ne indreptam spre muuuuult aşteptatul Rio de Janeiro. Am verificat autobuzele si am realizat ca urmatorul din Puerto Iguazu (430 de pesos) era 3 zile mai târziu. Nedornici de a aştepta cateva zile, am căutat alternative: Foz de Iguazu (oraşul brazilian cel mai apropiat de frontiera), pentru 580 de pesos, 2 zile mai târziu, şi Ciudad del Este (oraşul paraguayan cel mai apropiat de frontiera), pentru 265 Pesos, în ziua următoare. Ca tot veni vorba de diferenţe de preţ imense!

Drumul de 5 ore de la Ciudad del Este spre Puerto Iguazu ne era încă foarte proaspat în minte, dar preţul combinat cu faptul că era singurul pentru a doua zi nu ne-a dat de ales. Aşa că am petrecut ziua respectiva langa piscina hostelului (dap, hostelul avea chiar o mica piscina!!), relaxandu-ne, scriind şi bucurandu-ne de o zi “libera” după un timp inlungat de mutat non-stop. Autobuzul din Ciudad del Este spre Rio de Janeiro era a doua zi la ora 14, aşa că am planificat sa luam autobuzul de 9 dimineata din Puerto Iguazu inspre Paraguay.

Vamesii paraguaieni facand pe dificilii

Un fapt amuzant atunci când mergi din Argentina in Paraguay sau invers e că treci prin Brazilia, dar fără să te opresti. Nu ti se pune nici o ştampila în paşaport, asa ca e ca şi cum nu ai fi fost niciodată acolo. Destul de misto idee. Oricum, la prima călătorie din Paraguay către Argentina nu am avut probleme la frontieră, dar când am mers in cealalta directie ofiţerii de la vama din Paraguay au refuzat să ne puna stampila de intrare în ţară. Motivul: nu aveam stampila pentru ieşirea din Brazilia. Împreună cu noi erau doua alte cupluri de backpackeri si am primit cu totii aceeasi poveste, apoi am fost trimisi la frontiera cu Brazilia sa ne luam ştampilă de ieşire.

Asta ar fi însemnat sa ne coborâm din autobuz cu toate bagajele, sa luam un taxi înapoi inspre Brazilia şi apoi sa ne întoarcem in Ciudad del Este. Era ridicol, cu atât mai mult cu cat făcusem mica asta excursie cu doar câteva zile înainte, dar în direcţia opusă. Celelalte două cupluri au plecat, dar noi am refuzat sa ne dam batuti şi am continuat sa sublinem faptul ca e ilogic sa avem nevoie de ştampilă de iesire din Brazilia din moment ce nu avem nici macar una de intrare!

Şoferul de autobuz era cu noi şi a încercat să ne ajute putin, dar curând a renunţat. Am fost şocata de treaba asta pentru că precis a mai asistat la astfel de situaţie înainte, nu? Face treaba asta în fiecare zi, iar dacă până acum nu au existat probleme înseamnă că nu ar trebui să fie nici acum, iar pe de altă parte, dacă asta s-a mai întâmplat înainte, atunci ar fi trebuit să ştie cat de cat cum să o abordeze pe cea de acum. Cel putin asa ti-ai imagina. Dar evident ca imaginaţia mea nu a avut nimic de-a face cu realitatea.

Ofiterul de la vama ce părea a fi şeful era foarte hotarati sa nu ne puna ştampila de intrare, asa ca ne-am dus la subordonatul lui şi i-am explicat foarte clar situaţia. Din nou. În final am primit nenorocitele de ştampile si in timp ce ne intorceam la autobuz i-am întâlnit pe cei 4 companieri ce se indreptau deja spre frontiera cu Brazilia. Le-am spus sa mearga înapoi inauntru sa-si ia stampilele şi doi dintre ei si le-au luat pe loc, iar ceilalti 2 au trebuit să se întoarcă mai târziu, dar în final totul s-a terminat cu bine pentru toata lumea. Lecţia învăţata (sau mai degrabă reiterata): nu renunta niciodata la drepturile tale, în special atunci când ştii ca nu ai gresit cu nimic.

Prieteni facuti pe drum

Şi asa am ajuns sa-i cunoastem pe Jack şi Carrie: povestind despre toata nebunia asta când am urcat inapoi in autobuz. Ne-am dat seama ca se indreptau si ei spre Rio pe acelaşi traseu ca si noi, asa ca am devenit tovarăşi de călătorie pentru următoarele 20 de ore. Cei doi erau intr-o calatorie de 6 luni in jurul lumii si Rio era ultima lor oprire; ne-am bucurat mult sa-i avem ca si companie, cu natura lor vesnic plina de zambete si viata. Pe autobuzul spre Rio am întâlnit alti 3 britanici, Lewis, James şi Laura, şi chiar dacă iniţial aveam cu totii planuri diferite despre in ce parte in Rio vrem sa mergem, pana când am coborat din autobuz eram decisi sa mergem cu totii in Botafogo, la un hostel despre care cei 3 auzisera lucruri bune.