Pe drumul spre Ciudad del Este am citit urmatoarele în cartea noastră:

“Spune-ce-vrei-si-ei-o-au! Străzile centrale din Ciudad del Este sunt ca o piaţă uriaşă si ponosita de produse electronice. Iniţial botezat după fostul dictator, oraşul se luptă inca să se scuture de reputaţia de unul dintre orasele cele mai corupte din America de Sud.”

Când am fost bombardati de barbati cu borsete oferindu-ne servicii de schimb valutar la coborarea din autobuz am început să ne dam seama ce înseamna. Fata de la biroul de informaţii a fost draguta, dar total in ceata despre tot ceea ce am întrebat-o … singurul lucru pe care am reuşit să-l scoatem de la ea a fost că hostelurile din centrul oraşului sunt mai scumpe decat cele de langa autogara şi că putem incerca unul chiar în spatele staţiei.

Am inceput sa mergem inspre acolo şi pe drum am vazut inca doua hosteluri: primul costa 70.000 de Guarani pe noapte si era complet ocupat. Când am întrebat-o pe proprietara despre hostelul pe care il căutasem initial si-a dat ochii peste cap cu dispreţ şi a zis rapid: “No, no, aquelo no…”. Evident nu am ştiut de ce a reacţionat asa, dar am avut sentimentul că poate acel hostel e “pentru alte scopuri”. Ne-a recomandat un altul foarte aproape şi când am ajuns acolo am vazut ca era mai mult o casa veche ce avea niste camere extra construite în jurul ei. Doamna s-a uitat la noi din cap pana-n picioare si a zis: 100.000 gurani. Am crezut initial ca se refera pe persoana, dar aparent era preţul pentru toti patru! Cand am văzut camera – curata, fara gandaci, şobolani sau alte insecte şi animale, aer condiţionat şi baie cu apă caldă – am convenit imediat!

Ne-a placut locul si mai mult când proprietareasa s-a oferit sa ne găteasca cina atunci cand a auzit ca nu mancam carne. Ne-a spus că nu vom gasi mancare vegetariana decenta in zona si ca ne poate face omleta de cartofi cu salata pentru 8.000 Guarani (USD2) fiecare. Am fost de-a dreptul încântaţi si atunci când a sosit mancarea am fost cu de acord ca e cea mai buna omleta de cartofi pe care am mâncat-o vreodată! (chiar daca in loc de salata a venit cu orez şi fasole).

Am iesit la o mica plimbare în seara respectivă şi am trecut pe langa hostelul pe care il cautasem initial – intr-adevar, urla a bordel! Nu ne-a venit a crede ca fata de la informatii chiar ni-l recomandase… Oricum, era în jur de 7 seara şi se intuneca. Dupa mai puţin de 5 minute de mers eram deja destul de nelinistiti de împrejurimi, era întuneric peste tot şi erau câini, barbati zgomotosi la bustul gol şi magazine de bautura pretutindeni. Eram pe o strada cu magazine şi tot al doilea vindea doar alcool. Stiam ca zona din jurul autogarii nu e cea mai sigura, aşa ca mai ales la vederea ‘peisajului’ ne-am asigurat ca nu petrecem acolo nici un minut mai mult decât a fost necesar.

Un lucru amuzant s-a intamplat in timpul plimbarii, am mers la un magazin sa cumparam ceva pentru micul dejun si aveau acolo si brânză. Tanara ne-a dat putin sa gustam şi am decis să nu cumparam pentru ca era un tip foarte tradiţional şi nu ne-am simţi tare atrasi de ea. Am spus “Nu, mulţumim”, ea a zambit, a înfăşurat întreaga bucata din care tăiase (cam 300 de grame) intr-o punga şi ni l-a pus intre celelalte cumparaturi. Am repetat că nu dorim să o cumparam, iar ea a raspuns: “Cadou, e un cadou”. Wow… ok.. i-am mulţumit frumos şi am parasit magazinul inca minunandu-ne.

A doua zi la micul dejun am fost şocati de cât de delicioasa ni s-a parut acceasi branza! Nu stiu care e explicatia pentru diferenta enorma de parere de la seara la dimineata, dar in orice caz am hotarat sa ne întoarcem a doua zi sa mai cumparam. Individa ne-a recunoscut (ceea ce nu putea sa fie foarte dificil pentru ca părea să fim singurii turişti din partea accea a oraşului) şi ne-a salutat cu un zâmbet mare. I-am spus ca ne-a placut mult brânza şi dorim să mai cumparam o tura. Ea a parut foarte fericita si ne-a tăiat imediat o bucată similara cu cel din ziua precedentă. Apoi a pus fructele si tot ce mai cumpărasem într-o pungă si ne-a zis preţul pentru tot.

Ne-am dat seama imediat că era mult prea mic, asa ca i-am spus ca trebuie sa fi omis ceva. “Nu, nu, nici o greşeală”, a raspuns ea, şi apoi ne-a spus ca brânza e din nou gratuita. “Pentru că v-ati întors aici”, a spus ea. Am ramas de-a dreptul stupefiati! Ne dadea brânză pe gratis din nou doar pentru că ne-am întors la ea in magazin?

Am văzut niste bomboane mici pe pult şi m-am gândit ca ok, hai sa mai cumparam ceva atunci, aşa că am întrebat-o cât e o bomboana. A spus “500 Guarani” şi în timp ce încă ma gândeam câte sa cerem ea a bagat mana in castron, a scos un pumn plin de ele şi le-a dat drumul în rucsacul meu deschis, înainte sa am şansa sa reacţionez. “Cadou”, a spus ea din nou, “cadou”. Am încercat să plătim pentru ele dar nici vorba sa reusim, asa ca am plecat repede din magazin de frica sa nu ne mai dea o gramada de alte lucruri cadou.

Am iesit afară şi nu puteam crede ce tocmai se întâmplase. “Oare suntem singurii turişti care au intrat vreodata in magazinul asta?” am întrebat. “Cred că suntem singuri turişti care au venit vreodata în oraşul asta”, a fost răspunsul lui Jess. Ne-am prapadit putin de ras apoi am decis să mergem înapoi la magazin şi să facem o poza cu tanara respectiva, dupa care sa scriem despre ea pe blog. Ceea ce facem chiar acum. Daca treceti prin Ciudad del Este aveti grija sa-i faceti o vizită. Puteţi găsi magazinul pe o strada din spatele autogarii, la aprox 7-10 minute de mers pe jos; e la capat de strada şi chiar vizavi de un fel de restaurant de hamburgeri. Numele domnisoarei e Lilly şi arata asa:).

Lucrul cel mai semnificativ de facut în Ciudad del Este (dacă nu sunteţi interesat de cumpărături binenteles) e de a vedea barajul din apropiere. E la vreo 30 km şi e foarte uşor accesibil cu autobuzul. E o construcţie destul de impresionanta, mai ales pentru un inginer as crede. Din cate am fost informati barajul acesta furnizeaza 90% din electricitate Paraguayului şi 25% din cea a Braziliei (ceea ce e enorm). E un proiect binationa şi nu stim ce parere au brazilienii, dar paraguaienii sunt extrem de mândri de ce-au construit. Au si un marketing destul de bun, înainte de a începe turul am fost duşi într-o cameră unde ni s-au arătat vreo doua filmulete ce ne-au surprins în termeni de calitate şi profesionalism. Barajul în sine … ei bine… nu ne-a parut nimic remarcabil din punct de vedere estetic, dar adevarul e ca este impresionant ca si construcţie.

Merita sa vii in Paraguay doar ca să-l vezi? Depinde ce fel de chestii te fac fericit, dar răspunsul pentru noi 4 ar fi “Nu”. Mai ales dacă aveţi planuri sa vedeti Cascadele Iguazu din apropiere (lucru pe care l-am făcut două zile mai târziu). E pur şi simplu incomparabil!

Am fost bucurosi sa plecam din Ciudad del Este cât mai curând după ce am vazut barajul, aşa că am încercat să ne dam seama cum putem ajunge la El Paraiso. Numai atunci am realizat ca aveam niste informaţii greşite şi locul era la o oră distanţă de Asuncion, nu de unde eram noi acum. Nu aveam nici pe departe de gând să ne întoarcem 8-10 ore inapoi cu autobuzul, asa ca am decis să trecem direct în Argentina si sa vedem in sfarsit la Cascadele Iguazu … iar ulterior sa intram in Brazilia pentru niste soare pe obraji pentru ca indurasem atâta frig peste tot pe unde fusesem in ultimele 4 luni…

httpv://youtu.be/ss5EEgAwDQc

Ne-am dus inapoi la hostel pentru inca o noapte şi dimineaţa eram in autobuzul spre Puerto Iguazu, sentuziasmati sa vedem ceea ce se spune ca e cea mai maiestuoasa şi spectaculoasa cascada din lume, şi una dintre cele mai uimitoare frumuseţi naturale de pe planeta. Eh, noi nu aveam nici un fel de aşteptări. :p