Si iata-ne in sfarsit, cateva zile inainte de a părăsi Argentina. Nu aveam nici cea mai vaga idee ce urma să facem în Salta, dar ne placea gandul de a merge acolo şi eram încântaţi sa ajungem în nord, inspre locurile despre care auzisem de la diversi tovarăşi de drum.

Am ajuns la Salta în jur de cină, şi pentru ca eram încă cu Daniela am savurat o delicioasa lasagna vegetariana împreună. Ne-a fost servita de către un ospătar Uruguaian ce avea o fosta prietena nemtoaica si o fosta soţie italianca, şi trăise în Spania timp de 11 ani. Era atat de entuziasmat sa povesteasca în spaniolă şi (câteva cuvinte) germană cu Daniela incat uneori chiar uita să ne serveasca mancarea – statea doar acolo cu mana stanga proptita pe masă şi o lingura în mâna dreaptă, la jumătatea distanţei dintre farfuriile noastre şi tava din care ne servea, in timp ce noi salivam din ochii aproape inlacrimati de foame. Alteori apuca sticla de vin şi uita ca de fapt ar trebui să transfere conţinutul acesteia în paharele noastre, aşa că o ţinea doar la piept şi continua sa povesteasca nonsalant despre neveste şi gagici. Ah, ne-a placut la nebunie! (poate mai mult după ce am avut mancarea in farfurii totusi hahaha).

Când ne-am întors la hostel ne-a întâmpinat o altă surpriză: 3 fete cu care ne tot intalnisem pe drumuri in ultima săptămână, prin autobuze, pesteri sau alte locuri aleatoare. Şi acum, aici erau din nou, în hostelul nostru din Salta. Ne-am gandit ca deja e suspicios cu atat de multe “coincidente”, aşa ca dupa ce am interacţionat putin cu ele le-am invitat să ni se alăture a doua zi pentru o vedere panoramică a oraşului.

Una dintre ele a venit şi apoi a ajuns sa călătoreasca impreuna cu noi pentru urmatoarele 10 zile, până când a trebuit sa se intoarca inapoi in Marea Britanie pentru aniversarea de 50 de ani a căsătoriei bunicilor ei. Ne-am simtit atat de confortabil cu Jess, era ca şi cum ar fi fost în mod natural al 4-lea backpacker:).

Am petrecut o zi grozavă urcand cele 1070 trepte pe Cerro San Bernardo, de unde am vazut toata Salta, apoi am devorat niste empanadas divine la prânz, şi apoi ne-am delectat cu niste pură inghetata argentinian. Am lăsat-o pe Boca sa ne pacaleasca cu asta – pe baza cercetării ei se pare că vinul, gratarul si inghetata sunt 3 lucruri ce nu trebuie ratate în Argentina. Ei, noi am experimentat 2 din 3, şi mulţumiti cu asta am si fost. 

Punctul culminant al zilei a fost totusi vizita la Muzeul MAAM (http://www.turismosalta.gov.ar/internacional/in/reco_maam.asp). Când Silviu ne-a spus că a văzut un documentar despre el pe National Geographic am stiut ca suntem pe cale sa vedem ceva cu totul remarcabil … şi asa a si fost! Muzeul e centrat în jurul a 3 mumii de copii Inca (6, 7 şi 15 ani) ce au fost înmormântati de vii cu 500 de ani în urmă pe varful Vulcanului Llullaillaco din Argentina. Au fost pusi in mormant împreună cu o colectie mare de obiecte Incase într-o ceremonie pe care noi am considera-o acum barbara, dar care la acea vreme era văzută ca privilegiu suprem deoarece însemna reunirea celor mici cu strămoşii şi creatorul lor. Erau trimisi intr-o lume mai bună pentru a deveni mesagerii lui Dumnezeu, şi onoarea de a fi alesi pentru aceste ceremonii era una rezervată doar copiilor perfecti.

Locul de innmormantare a celor 3 copii e la 6739 m altitudine, si dezgroparea lor in 1999 a devenit cea mai inalta descoperire arheologica din lume, precum şi cea mai importanta dintre cele ‘recente’. Datorită frigului si altitudinii mari, corpurile celor 3 Incasi au fost pe deplin conservate (organele interne intacte, sânge în inima, par si piele nedeteriorate) şi constituie acum o vedere foarte emotionanta – arata cu adevărat mai mult a copii dormind decât a mumii. Numai corpul băiatului e prezentat publicului în acest moment… Privindu-l mi s-a parut ca sunt dusa înapoi în timp şi m-au luat fiorii cand am realizat cum erau oamenii mei abia acum 500 de ani. A fost o vizită pe care cu siguranta nu o vom uita prea curand!

Am încheiat acea zi speciala cu un lung proces de decizie a modului în care ne vom deplasa înspre Nord. Hmmm, de fapt nu-i adevărat, am încheiat-o cu bere neagra Salta şi traditionalul vin roşu Dar înainte de asta ne-am plimbat în sus şi-n jos prin orasel comparand preţuri şi decizand între a ne alatura unui tur organizat (ce era super scump) sau a inchiria o masina pentru o excursie de două zile până in localitatea cea mai nordică din Argentina. Fara surprindere, ideea inchirieri masinii a câştigat.

Explodam de entuziasm seara când am verificat micul si negrul Wolswagen Gol (nu, nu lipseste nici o litera asa cum am crezut iniţial, e doar … Gol) pe care oamenii de la compania de închiriere ni l-au adus pentru a doua zi. Au trebuit să-l ia înapoi totusi atunci când ne-au spus că nu e sigur să-l parcam în stradă în timpul nopţii – am vrut să dormim liniştiti, aşa le-a spus sa-l aduca mai bine înapoi în dimineaţa următoare.

Ahhh… ce zile uimitoare aveau sa vie…  .

Oh, ca notă separată, după 4 luni pe drum am inceput sa realizam ce obositi eram de a raspunde la aceleasi intrebari repetitive de fiecare data cand intalneam pe cineva nou (De unde eşti? Ce faci in viata? etc, etc). Aşa că ne-am gandit sa condimentam treburile putin răspunzand unul pentru celalalt, iar mai tarziu chiar inventand raspunsuri. Ultima strategie a fost ceva spontan aplicat de Boca unui tip austriac ce tocmai sosise la hostel şi cu care povesteam trivialitati în bucătărie. Cand a intrebat-o pe Boca ce job avea în Singapore ea s-a uitat la el foarte serioasă: “Eu… ceva job aleator. Şi ea … ea matura podelele în McDonalds”, a raspuns îndreptandu-si braţul în direcţia mea. “Oh … ok “, a replicat individul după şocul iniţial, în timp ce încearca din rasputeri să-şi asume o figura ce zicea “Nu te judec deloc”. Nu i-a prea iesit, dar a fost cu siguranta super distractiv! 🙂