‘Trebuie ca e… un vis!’ ne-am surprins gandind in timp ce ne pregateam sa adormim in sunetul valurilor ce se spargeau de mal, concert pe care oceanul ni-l oferea in fiecare seara.
Osvaldo ne ajutase sa planuim cele câteva zile pe care le aveam în Uruguay şi am ajuns sa mergem Est, inspre Rocha. Am decis să sărim peste Punta del Este (ce se presupune a fi un fel de Ibitza in timpul verii dar nu e altceva decât un trist orasel de plajă în timpul iernii) şi sa mergem direct in Punta del Diablo – un alt oraş cu plajă, de obicei mai silenţios. Şi în timpul iernii cu atât mai mult! Avusesem de gând să petrecem o noapte în Cabo Polonio, un locas fara maşini şi energie electrică, prin urmare cu un cer de noapte spectaculos. În momentul în care am ajuns in Punta del Diablo am stiut imediat: oricat de mult ne-am fi dorit sa vedem cerul din Cabo Polonia, vom ajunge sa petrecem întregul timp in Punta del Diablo! Ne-a placut cu siguranta Uruguay suficient de mult pentru a dori să ne întoarcem acolo pentru un timp mai indelungat, astfel încât Cabo Polona va trebui doar să aştepte putin.
Cand am coborat din autobuz în Punta del Diablo am văzut niste clădiri colorate chiar în faţa, şi dupa ce am intrebat prin jur am aflat că erau într-adevăr cabane scoase la inchiriat. Fiecare avea o cameră de zi, bucatarie si baie la parter, şi o cameră cu pat dublu la etaj. Pe langa toate astea aveau un balcon cu vedere la ocean şi un hamac pe peticul de iarbă din fata casei. Era peeeeeerfect!
Ne-am nimerit acolo în mijloc de ne-sezon şi eram cam singurii turisti din zona, aşa ca destul de repede tot satucul stia de existenta noastra. Inutil să mentionam ca am petrecut urmatoarele 3 zile nefacand nimic in afara de a citi, scrie, a ne trezi si adormi în sunetul valurilor ce spălau tarmul şi, ocazional, a ne ciupi ca sa ne asiguram că perfectiunea respectiva nu e doar in imaginatia noastra. Când am găsit chivito de peşte intr-unul dintre restaurante am simtit ca deja nu mai putem cere nimic mai mult!
Punta del Diablo e fără îndoială un loc unde am merge din nou si din nou (cu excepţia lunilor decembrie-februarie totuşi, pentru ca nu suntem genul care sa se bucure de aglomeratia nebuna din sezonul de varf la plajă), să ne relaxam, regrupam, reenergizam şi doar … să fim.
Am plecat din Uruguay stiind ca sunt atatea lucruri ramase nevăzute şi neexplorate, dar ştiind în inimile noastre ca vom ajunge pe aceste ţărmuri din nou, intr-o zi. Ne vom aminti pentru totdeauna bunatatea oamenilor şi sentimentul minunat ce ne cuprindea de fiecare data cand ieseam in strada. Am fost cu siguranta fermecate, si cu siguranta nu am avut nimic impotriva! 
