“Aveam tot ce visasem vreodata, dar nu eram fericita. Apoi mi-am dat seama ca acelea nu erau cu adevărat visele mele. Erau visele celor din jurul meu, si le-am trăit pentru ei. Acum e timpul să-mi dau seama care sunt ale mele şi să incep in sfarsit sa le implinesc. Pentru a putea fi fericita”. (calatoare)

Eram aprox 25 de voluntari în parc, cu excepţia personalului permanent, şi foarte curând am început să împărtăşim poveşti şi sa ne conectam unul cu altul. Silviu a povestit putin din experienta lui cu 7th Path Self-Hypnisis cu unii dintre ei si destul de repede oamenii au început să ne întrebe dacă putem să-i invatam si pe ei. În decursul unei seri s-a adunat un grup de 11 şi am avut privilegiul sa petrecem un alt week-end predand din nou, aşa cum sperasem cu putin timp inainte. A fost un grup cu adevărat special, şi am ştiut că nu e întâmplător că exact acei oameni s-au adunat în exact acel parc, exact în acel moment (credem foarte mult ce zice Maestrul Oogway în inteleptul film Kung Fu Panda: ‘Nu exista accidente!”). Eram cu toţii acolo pentru mai mult sau mai puţin aceleaşi motive (pentru a afla despre noi înşine, a creste, a elibera trecutul pentru a putea imbrăţişa viitorul), asa ca a fost un mediu grozav în care oamenii s-au simţit în siguranţă sa se deschida şi sa fie vulnerabili. A fost frumos de tot! Silviu a petrecut timp invatandu-i pe unii dintre ei tehnici de masaj, asa ca am fost foarte fericiti ca am putut să împărtăşim câteva dintre cunoştinţele şi abilităţile noastre cu toti acei oameni fantastici.

Planificasem să stam în parc pentru doar două săptămâni, dar în cele din urmă eu şi Boca am stat 18 zile şi Silviu … Silviu a hotărât să stea chiar mai mult. Marele guru Hare Krishna venea in Parc pentru o convenţie de 3 zile, asa ca, după ce a citit suficiente scripturi, Silviu a vrut să-l întalneasca şi sa interacţioneze putin cu el. Aşa că a rămas şi si-a continuat drumul uimitor de învăţare şi creştere, continuand sa-i invete pe doritori tehnici masaj, sa se trezeasca la 5, sa faca yoga si meditatie, sa împărtăşeasca cu alţii şi sa se pregăteasca pentru venirea Gurului. A ajuns sa stea în parc 31 de zile ce ar spune el cu siguranţă ca au fost pur şi simplu transformatoare pentru viaţa sa. Şi noi putem depune mărturie pentru asta  .

Când am plecat din parc am simtit ca plecam dintr-o familie, şi nu a fost o afacere fara lacrimi. Am fost uimiti despre cum relatii atat de stranse pot fi create într-un timp asa de scurt, si cat de mult am putut învăţa de la oamenii şi interacţiunile cu ei în parc.

Persoane de pe toate ‘drumurile vietii’ intrau pe poarta parcului aproape în fiecare zi, unele cu un plan clar despre cât timp aveau de gând să fie acolo, alţii în căutare de ceva si sperand sa-l/o găseasca acolo. Alţii fugind de ceva şi sperând că vor găsi motive să se oprească. M-a uimit cat de multe dintre povestiri au fost repetitive, şi de câte ori le-am auzit in ultimele 4 luni de călătorie:

“Mi-am dat demisia si am acum călătoresc pentru ca vreau sa aflu ce vreau cu adevarat să fac în viaţă.”

“Eram obosit de viaţa mea patetica şi aveam nevoie de o schimbare pentru a mă face sa ma trezesc şi să ma bucur de viata din nou.”

“Ma caut pe mine insumi. Trebuie să mă găseasc, pentru că înainte de a ma gasi pur şi simplu nu pot fi fericit. Dacă nu stiu cine sunt cu adevarat, nu pot şti ce ma va face să mă simt împlinit, să simt cu adevărat ca imi traiesc scopul.”

“M-am trezit plangand intr-o dimineaţă şi-mi amintesc gândindu-ma că viata mea e o fraudă. Eu sunt o fraudă, pentru ca nu trăiesc viaţa pe care mi-o doresc doar pentru că îmi e frică. Frica sa fac ceva sa o schimb, frica de ce altii vor crede despre mine, frica de ceea ce as crede eu despre mine daca mi-as părăsi sotul si cariera pe care mi-am construit-o… tot ceea ce m-a făcut in trecut atat de mândra, dar ce acum imi provoca sila. A trebuit să plec, că sa pot sa fiu fericita… Si a fost cea mai buna decizie a vietii mele “

“Lucrurile pe care le-am făcut în ultimele două luni … Nu m-as fi gândit niciodata ca aş fi capabila să le fac. In trecut gândeam că nu ar fi caracteristice mie. Dar acum, privind înapoi, simt ca am trăit viaţa altcuiva in ultimii 35 de ani. Simt că am fost adormita toată viaţa şi m-am trezit doar cu 2 luni în urmă, când am început această călătorie. Şi acum, pentru prima dată în ultimii multi ani, sunt fericita. Cu adevărat fericita! “

N-am putut sa nu observ asemănările din toate aceste poveşti, impreuna cu lait motivul “Vreau să fiu fericit/ă. Şi pentru asta am nevoie să mă găsesc pe mine insumi/insami intai”. Unii oameni simt nevoia de a se duce ‘pe lume’ pentru a realiza cine sunt cu adevarat si care-i scopul lor in viata, pentru ca au nevoie de o schimbare de peisaj si de un mediu prielnic. Altii nu au nevoie sa iasa nicaieri, ci se gasesc pe ei la ei acasa. Importanta e realizarea ca oricat de departe ne-am duce, singurul loc unde ne putem gasi e in noi, adanc inauntrul nostru. Si vestea buna e ca nu plecam nicaieri, suntem mereu acolo, gata sa fim gasiti in orice moment  .

O altă lecţie în parc a fost aceea de a da fără a aştepta nimic în schimb. Nu e nici o nevoie să aşteptam “recompensa” pentru ca va veni cu siguranta, e felul in care functioneaza lucrurile – e legea de a da şi a primi. Nu va veni atunci când sau de la cine ne aşteptam, asta e sigur, aşa ca aşteptarea asta nu va duce la nimic decat frustrare, aşa cum se întâmplă de obicei cu aşteptările neîmplinite. Ceea ce noi am invătat in trecut e ca ceea ce dai ti se va intoarce inzecit din surse si in moduri cu totul neaşteptate. O ilustrare simplistă în acest sens e un exemplu din parc: Paula a invata-o spaniola pe Carmen, care i-a tuns parul la Valerie, care a făcut o brăţară pentru Julie, care ne-a dat mie si Bocai un pulover, iar noi am învăţat-o pe Paula 7th Path Self-Hypnosis. Mecanismele de genul asta se misca în moduri neaşteptate, dar noi avem certitudinea ca se mişcă într-adevăr!:)

Am scris cu ceva vreme in urma un articol detaliat despre aspectul asta, daca doriti puteti arunca o privire aici: https://iunia.ro/blog/78-de-unde-vine-norocul.html

Am dat peste o carte in parc: “The Voice of Knowledge” (Vocea Cunoasterii) de mexicanul Don Miguel Ruiz. Dacă există o carte pe care o recomand mai mult decât oricare alta, e aceasta! As putea scrie la nesfarsit despre ea, dar răspunsul scurt la intrebarea “Despre ce e vorba?” e acesta: adevărul. Adevărul despre vieţile noastre, adevărul din vieţile noastre. Si intr-adevar… adevarul ne elibereaza  .