Stiam foarte putine lucruri înainte de a ajunge în parc, dar eram siguri ca yoga ne va fi pe plac, şi asa a si fost. Una dintre instructoare, Ximena, practica yoga artistică de la o varsta foarte frageda si asta ne-a invatat si pe noi in parc. A fost pentru prima dată când eu personal am fost expusa la acest acest tip de yoga si a fost dragoste la prima practica! Takur avea stilul său propriu şi cu toate ca sesiunile erau dure, erau in acelasi timp foarte distractive! Ne corecta cu atenţie cand nu făceam o postură în mod corect şi de multe ori se limita la rade in hohote vazand pozitiile interesante ale unuia sau altuia. Avea câteva expresii specifice pe care le asteptam de fiecare dată în timpul clasei şi am chiar început sa le utilizam în afara clasei de yoga: “Încet, fără tensiune, relaxat, fără a forţa” (cele mai multe ori pentru poziţii pe care noi le gaseam orice numai nu relaxante), “Postura următoare e la fel. Numai altfel”, şi” Oh, nu am făcut această postură de 7 ani”. Ii placea sa se concentreze pe meditaţie şi noi nu aveam nimic impotriva – era cu siguranta extrem de binevenita după 4 ore de muncă fizică zilnica. Aveam inca vreo 2-3 instructoare de yoga, “maicile” din ashram (‘Madres’, cum le spuneau ei), toate cu stiluri diferite, asa ca ne-am bucurat de varietate.

Unul dintre lucrurile despre care nu eram siguri cum va fi înainte de a ajunge acolo a fost mâncarea. Dar indată ce ni s-a servit prima masă ne-am linistit complet – avea sa fie unul dintre cele mai bune lucruri legate de sederea în parc! Se gatea mancare vegan (cum ar veni ‘de post’) aproape tot timpul, cu câteva excepţii când folosau lapte sau brânză. Am pierdut cu totul numărul expresiilor de genul ‘Oh, n-am mai văzut/mâncat chestia asta niciodata pana acum” şi omniprezentul “Of Doamne, mancarea asta e din Rai!”. Cele mai multe dintre legume veneau din gradina ecologica proprie, deci erau toate organice si hrănite cu dragoste – cu siguranţă asta facea o diferenta la gustul mancarii! Favoritele noastre erau chiflele integrale facute in cuptorul de lut exact înainte de micul dejun, de le mancam aburinde. Impreună cu merele coapte şi ceaiul de lamaie / menta / eucalipt erau cu siguranta un mod minunat de a intampina ziua! Boca a lucrat în bucatarie câteva zile şi a incercat pe cat posibil sa fie atenta la toate detaliile şi să identifice toate secretele (se pare ca unul dintre ele era curry haha). Alte persoane luau notiţe şi scriau despre fiecare masă în jurnalele lor de zi cu zi. Curata nebunie in jurul mancarii!

Oh, şi apoi era seara de pizza… o seara deosebita, clar! Era mereu vinerea şi toată lumea o aşteapta cu nerăbdare ca si cum ar fi fost o zi de gratar in mijlocul Postului Pastelui. Pizza asta era cu siguranta un motiv puternic pentru a gândi “Doamne-ajuta ca-i vineri!” – chiar şi carnivorii impatimiti au mărturisit că era una dintre cele mai gustoase mancate vreodată. Era gătita special pentru noi de către unul dintre vecini şi făceau întotdeauna portii uriase ca sa fie siguri că nu va ramane nimeni nesatisfacut. Era o noapte păcătoasă rau, într-adevăr …

Un alt lucru palpitant in privinat mancarii era ferma ecologica de lactate din spatele parcului de yoga. Avea, fara nici o exagerare, cel mai bun iaurt pe care oricare dintre noi (nu numai noi 3, dar literalmente toata lumea in parc) l-a mâncat vreodată! Şi dacă era combinat cu niste dulce de leche (un tip de caramel specific zonei) pentru o gustare de dupa-amiaza, nu mai aveai nevoie de nimic altceva de la viaţă. Proprietarii erau niste oameni absolut adorabili, am făcut o dată o “excursie” acolo, vreo 14 dintre noi, şi soţul era singur acasă. Ne-a spus ca soţia lui e de obicei cea care le ofera vizitatorilor un tur, dar cred că si-au amestecat rolurile pentru ca omul nostru a petrecut 2 ore plimbandu-e în jurul intregii ferme, explicându-ne procesele în detaliu şi răspunzand la toate întrebările pe care le-am avut. Parea ca se născuse exclusiv cu scopul asta şi am fost cu totul inspirati de pasiunea si dragostea aratata pentru ceea ce făcea – si asta pe deasupra cunostintelor noi acumulate despe vaci, lapte şi produse lactate. O excursie foarte educativa şi plăcuta! 

httpv://youtu.be/3qWjOjBwmlQ

Parcul era practic un ashram Hare Krishna şi credinţele, ritualurile şi practicile nu ne erau străine mie si Bocai pentru ca venisem în contact cu ele înainte fie in India sau în Singapore. Silviu părea a fi cel mai fascinat de ele şi foarte repede a început să studieze tot ce a putut despre Hare Krishna, începând cu Bhagavad Gita. Citise Biblia, Coranului, Talmudul, Alba ca Zapada si cam orice alta carte de povesti, iar acum era foarte încântat sa puna piesele împreună într-o poveste mare care avea sens perfect pentru el. Trebuie să recunosc, a venit cu niste idei foarte interesante nu numai despre modul în care toate vorbesc despre acelasi lucru dar din perspective diferite, ci o gramada de alte teorii si idei pe care poate le va imparti cu lumea la un moment dat sau altul, fie prin acest blog sau oricare altul.

Trei zile după ce am ajuns acolo Silviu a decis să se radă in cap. Am fost fericite cu decizie asta pentru ca si-asa il amenitam cu foarfecele de ceva timp, dar decisesem să-l crutam pana cand ajungeam la vreme mai caldă (a fi chel în Patagonia nu e probabil cea mai deşteapta idee). Ziua de dupa s-a trezit la 5 dimineaţa pentru sesiunea de meditaţie. De data asta am început sa fim putin ingrijorate si ne-am gandit ca in ziua urmatoare va începe sa poarte roba portocalie şi ziua de după ne va spune la revedere şi va disparea în India pentru câteva luni … sau ani. Din fericire nu a trecut la faza cu haine portocalie dar a continuat trezirea la 5 dimineata pentru intregul timp cat am stat acolo. ”Ne bucuram pentru tine!” a fost tot ce am avut de spus.