Cum nu auzisem/citisem nimic interesant despre portiunea dintre San Pedro de Atacama si Santiago, am decis sa luam autobuzul de 24 de ore ce conecteaza cele doua orase. Am hotarat sa folosim Couch Surfing in capitala (www.couchsurfing.org – probabil cel mai interesant mod a călători, in special cand ai buget limitat). Urma sa fie prima noastră experienţă CS de cand în America de Sud, si Dao avea sa gazda noastra pentru câteva zile. Eram incantati! 
Călătoria a fost mult mai suportabila decat anticipasem, şi am ajuns acolo seara. Dao, fratele lui si colegii de casa sunt toti muzicieni, iar trupa fratelui sau urma sa aiba un concert în noaptea respectiva. Muzica lor e Cumbria şi eram foarte entuziasmati sa mergem sa-i vedem, dar când ne-a spus ca trupa lor intra pe scena doar la ora 3 ne-am dat seama că s-ar putea să nu fie cel mai deştept lucru de făcut după o noapte de 2 ore de somn şi ultimele 24 de ore petrecut pe autobuz.
Am petrecut a doua zi explorând părţi din Santiago. Am fost surprinsi de cât de puţini oameni erau în stradă, de cât de mulţi dintre ei se sărutau pătimaş în mijlocul străzilor (eh, sange latin ce mai), şi din nou de cât de mulţi câini vagabonzi (care nu arata deloc a vagabonzi – sunt toti de rasa, mari si bine hrăniti) am vazut fluturandu-si cozile prin jur. Am petrecut obisnuitul timp intinsi de iarba intr-un parc, printre palmieri, lecturand si povestind.
Duminica ne-am întâlnit cu Anthony, un Couch Surfer din New York ce a pornit într-o excursie cu bicicleta in jurul Asiei acum 2.5 ani şi e încă pe drumuri si azi, doar pe un alt continent. Intrarea la muzeele din Santiago e libera duminica, astfel ca ne-am gândit ca o vizita la muzeu ar fi chiar un lucru destept de facut. Am încheiat seara povestind pe langa cupe pacătoase de îngheţată până la miezul nopţii. Ne-a dat o mulţime de sfaturi, site-uri si aplicaţii de IPhone foarte utile, ne-a spus despre diverse festivaluri şi ne-a încântat cu poveştile lui grozave de călătorie. A fost o seara nu doar educationala, dar si foarte placuta!:)
httpv://youtu.be/dVViIRqoVY8
Am simtit ca Santiago nu are mult din ceea ce doream, asa ca nu am aveam de gând să rămânem acolo mai mult decât necesar. Hermano Tahuiro ne daduse datele de contact ale Matildei, o cunostinta din Chile, asa ca i-am scris sa o întrebăm dacă ar dori sa ne intalnim. Nu ne-a venit sa credem entuziasmul cu care s-a oferit sa ne gazduiasca la ea in Vina del Mar. Asa ca luni după-amiază i-am spus la revedere lui Dao şi ne-am urcat în autobuzul spre orasul unde Matilde şi fiica ei Jen ne asteptau cu bratele deschise.
