E 3.30am si alarma incepe sa urle. Ma bucur foarte tare, mai ales pentru ca ma culcasem cu mai putin de doua ore inainte. Silviu şi Boca se trezesc primii, şi intr-un final reuşesc si eu sa ma rostogolesc din pat. Cu si mai multa bucurie descoperim ca nu curge nici o picătură de apă în baie, asa ca nu numai ca nu putem sa facem dus, dar nu putem nici macar sa ne spalam cum trebuie pe ochi. Auzisem că unele hosteluri din San Pedro opresc apa uneori… si daca stai sa te gandesti, in mijlocul celui mai arid desert din lume, e de inteles de ce apa e o resursa rara.

Putin dupa ora 4 suntem in microbuzul ce urma să ne ducă până la gheizer, o calatorie de două ore. Când ajungem acolo e încă întuneric şi temperatura de congelare, dar pe cand termina ghidul de pregatit micul dejun (sandwich, cafea, ceai, lapte şi ouă fierte în abur de gheizer) lumina începe să-si faca usor aparitia.

Ne plimbam prin imprejurimi in timp ce ghidul ne spune povestea locului. Suntem şocaţi şi intristati să auzim previziunile: tot campul respectiv nu va mai exista în aproximativ 5 ani de zile. Se pare că a fost exploatat atât de mult încât se aşteapta să se prăbuşească şi să devină un vulcan activ în următorii câţiva ani. Impactul asupra regiunii este enorm, pentru ca unul dintre râurile care ies din munte e acum principala sursă de apă pentru satele din jur şi pentru San Pedro. Pana si cu raul respectiv apa este limitata, asa ca ce se va întâmpla după ce dispare, nimeni nu prea stie.

Sunt mai mult de 80 de gheizere active rasfirate pe cuprinsul campului – abur, apa, noroi. După un tur în jurul regiunii de Nord suntem dusi in Sud, unde ne aştepta pentru scaldat o ‘piscină’ fierbinte. Fusesera -7C când am ajuns la El Tatio. La piscina e putin mai cald, dar cu siguranta nu suficient de cald pentru costum de baie. Ni se spune ca temperatura apei e 25-30C (ceea ce nu e mult deloc), iar dupa o secundă de ezitare ne aventuram totusi in apa, cautand mereu portiunile cu micile izvoare calde.

httpv://youtu.be/5dlZUWzgHAY

Partea cea mai grea vine desigur când trebuie sa iesim afară să ne îmbracam, printre zgomotele ciudate rasarite de peste tot din jur, ‘Uhh’ şi ‘Aaah’ şi ‘Ohh’ si ‘Doamne Dumnezeule’… La un moment dat un tip zice printre gemete: ‘Imi sunt atat de reci picioarele incat ma dor’. Răspunsul imediat al unui alt tip de langa el e: ‘Aşteapta doar un minut, nu ti le vei mai simti deloc’. Un alt individ se holbeaza la el însuşi cu uimire: ‘Uite, aburesc!’. Si chiar abureste omul, la propriu! O zi de pomina, plina de fascinatie!