Iata ca a trecut un an de cand am scris ultima data pe blog… incredibil, dar adevarat. Vestea buna e ca simt ca a venit momentul sa ma reintorc la acest spatiu minunat.

Ahemz.

Pentru mine, anul ce a trecut a fost un an 3 in 1. Am crescut.

Poate topicul din acest articol nu e cel mai potrivit pentru “revenire” sau “revedere”… dar e ceea ce simt acum. Si bloggingul e despre asta:).

Acum 2 luni, daca mentionai unui singaporez despre Romania, poate te intreba daca se mananca cu taitei sau cu orez. Acum insa toata lumea stie despre ce vorbesti. Pentru ca in decurs de o luna Romania a devenit notorie pana si aici, la capat de lume. Cum? Doua incidente similare (nu ca si continut, ci ca si impact negativ): unul ce s-a sondat cu moartea unei persoane si ranirea altor doua, iar altul sondat cu disparitia de bani din conturi singaporeze (nu prea multe, pentru ca sistemul anti-furt de aici chiar functioneaza).

Eu am aflat despre primul incident cam intamplator, de la nenea taximetristul care m-a dus acasa de la aeroport in doi ianuarie, dupa ce fusesem plecata din tara aproximativ 2 saptamani (Laos si Malaezia). Cand m-a intrebat de unde sunt si am raspuns “Romania”, nenea a scos un geamat pe care nu am stiut cum sa-l interpretez. Asa ca la intrebarea mea urmatoare, “Stiti Romania?”,raspunsul a venit prompt: “Stiu…. stiu. Accidentul”.

“Care accident?” Numai bine nenea avea la el ziarul vechi de doua saptamani, asa ca am aflat imediat cum oficialul roman cel mai inalt in grad in Singapore a raportat masina ambasadei furata la trei ore dupa ce a fost implicata intr-un accident soldat cu trei raniti si cu fuga de la locul accidentului. Ziarul era piperat cu amanunte despre martori si mentiunea ca oficialul a parasit tara la doua zile dupa accident, pe motiv ca e bolnav de diabet si avea programat tratament in Romania (no comment, pe bune, nici nu am energie necesara sa comentez).

Amanuntele ulterioare au fost si mai tulburatoare: nimeni de la ambasada Romaniei nu a contactat familia decedatului (care era proaspat casatorit, devenit sot abia cu o luna in urma) pentru a le oferi condolenate sau orice fel de cuvinte de asigurare ca vinovatul va fi descoperit, sau de recompense de orice fel, sau orice fel de atentie. Sau orice! Fel! (no comment la patrat… sau la cub… sau la infinit).

La nici o luna de la data accidentului, Romania a aparut din nou in presa, de data asta datorita faptului ca opt romani au fost prinsi si vor fi judecati pentru frauda la automate singaporeze (indivizi ce, zicea ziarul, au fost recrutati de o retea mafiota internationala – daca zic din nou no comment o sa vi se para ca ma repet…).

Cand am citit articolul m-a cuprins o stare pronuntata de greata, si mi-am adus aminte de dimineata de toamna de cu trei-patru ani in urma, cand fratele meu a intrat vartej in camera mea la 6.30 dimineata sa-mi spuna ca masina parintilor nostri a fost sparta si casetofonul furat, si ca trebuie sa merg eu la politie sa ma ocup de toate formalitatile. Cand am coborat jumatate de ora mai tarziu, si am vazut masina pe care de acum o consideram un membru al familie, mi-au dat lacrimile instantaneu si nu am fost in stare sa ma urc la volan pentru cateva minute. Geamul spart,cioburi imprastiate pe scaun si podeaua masinii, fire iesite si atarnand peste tot in bord… violenta… jale… Viol!

Imi aduc aminte cat de puternic am simtit dezgustul, transformat apoi in mila, pentru indivizii care isi traiesc viata pe spatele altora, mai ales cand acei “altora” nu consimt la aranjament. Sa furi, sa iei cu forta proprietatea altuia pentru care individul respectiv a muncit ca un caine din zori pana in seara, si si-a dat zile din viata, poate printre lacrimi, oboseala crunta, sange si sudoare … lucruri pe care individul le pretuieste pentru ca au devenit parte din viata lui… lucruri pentru care poate a facut multe sacrificii dureroase… si tu sa le iei cu violenta pentru ca “iti trebe si tie”, si nu vrei sa iei calea “grea” de a oferi ceva in schimb pentru a le avea. Toata povestea asta de pura lasitate, lipsa de demnitate, lipsa de respect pentru propria persoana (sa nu vorbim despre respect pentru altii), injosire, slabiciune, dependenta, minte si inima slaba.

Toate sentimentele acestea au revenit cand am citit despre cei opt. Sa vii in tara altora, oameni pasnici care nu ti-au facut niciodata nimic, nici un rau nici tie, nici familiei tale, si nici neamului tau de cand exista lumea asta, ci isi traiesc viata mondena in bula lor (ignoranta ce-I drept, dar fericita), sa vii aici si sa ii “violezi” furandu-le banii pentru care au muncit din greu si de care evident au si ei mare nevoie… sa vii pana la capat de lume ca sa IEI banii altor oameni … inseamna multe lucruri, dar inseamn mai cu seama ca nu ai invatat nimic. Nimic despre lumea asta, despre viata asta, despre altii, si mai ales despre tine.

Adevarul e ca… nu inteleg furtul. Si imi pare rau din strafundul sufletului pentru cei care fura. Pentru ca sunt atat de departe de a intelege cum pot sa aiba o viata implinita pe acest pamant. Imi pare rau pentru ei pentru ca evident nu au nici un fel de cunostinte despre valoarea lor ca indivizi, despre ce pot sa faca cu viata lor, despre cum pot sa daruiasca altora in loc sa-i faca pe altii sa sufere…. Despre ce inseamna sa te bucuri si sa ai satisfactie si fericire adevarata (care e suprema in momentul in care daruim si schimbam viata celor din jur in bine).

La fel de bine nu ii inteleg pe cei care mint si fug de responsabilitate. Nici unul dintre noi nu e perfect, si cu totii gresim, unii mai mult decat altii, unii mai grav decat altii. Dar ceea ce ne face oameni este ce facem dupa ce gresim – fugim si ne ascundem, pentru ca apoi sa nu mai putem privi pe nimeni in ochi, inclusiv pe noi insine, sau stam drepti si ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce am facut, oricat de aspra e pedeapsa. Si apoi invatam din ce s-a intamplat. Nimeni pe lumea asta nu e dator sa sufere de pe urma faptelor noastre. Asa ca daca am produs suferinta, trebuie sa platim pentru asta. Asa e corect! Si nu e altceva decat legea universului: “What goes around, comes around”.

Domnule consul, ati fugit, dar sa nu aveti o clipa iluzia ca ati scapat de pedeapsa. Imi e rusine in acest moment nu ca sunt romanca, ci ca dvs sunteti roman. Noi o sa ne revenim la un moment dat si de pe urma acestei “pete rusinoase de pe obrazul tarii”, dar de dvs imi e sincer mila. Sper ca o sa gasiti la un moment dat o modalitate sa faceti pace cu dvs. Pentru tot.