“Where are you from?” este una dintre primele doua intrebari pe care o adresezi/ti se adreseaza atunci cand te afli intr-o tara straina – cealalta intrebare e desigur “What is your name?”.
Luand in considerare globalizarea in care ne scaldam, raspunsul pe care il primim la prima intrebare ne va lasa de multe ori cu gura cascata – asta pentru ca infatisarea nu corespunde absolut deloc cu imaginea pe care o avem despre tara respectiva.

Am iesit recent la o ladies night (un alt lucru pentru care sa iubesti tara asta sunt “ladies nights”, in care curg gratuit rauri de sampanie/alte bauturi pentru doamne si domnisoare – o modalitate de a atrage masculi in localurile respective ce se pare ca functioneaza, si aparent e si profitabila). Inainte sa ajungem, Natasha mi-a spus entuziasmata: “Oh, you’ll get to meet my friends Ana from Brazil and Amy from New Zealand”. M-am bucurat ca voi avea ocazia sa-mi pun in folosinta portugheza ruginita si mi-o si imaginam pe Ana, inalta, bronzata, cu par lung si negru, cu haine colorate si cu un singur cercel in urechea stanga. In ceea ce o priveste pe Amy, nu am cunscut indeajuns de multi oameni din NZ incat sa am asteptari bine definite – tot ce ma asteptam era sa fie alba.

Am ajuns la intalnirea cu fetele si singurele persoane pe care nu le stiam erau doua asiatice, foarte micute si fragile, asa ca m-am gandit ca Ana si Amy nu au ajuns inca. Nu mica mi-a fost mirarea cand Natasha s-a dus tinta la ele si mi le-a prezentat cu cel mai mare entuziasm – “Iunia, please meet Ana and Amy!”

Povestile lor: parintii Anei s-au nascut in China si au emigrat in Brazilia acum multa vreme, iar ea s-a nascut acolo. A mers la universitate in China iar acum se plimba prin Asia si nu stie inca unde vrea sa se stabileasca. Se prezinta “I’m from Brazil”.
In ceea ce o priveste pe Amy, ea e nascuta in Honduras din parinti chinezi si a locuit in Noua Zeelanda vreo 15 ani. Cand e intrebata de unde e, ea raspunde “I’m from New Zealand”.

Ieri am cunoscut inca 3 brazilieni: Luciana, o tipa ce arata exact cum ma asteptam eu sa arate (vezi descrierea de mai sus), Marlene, despre care la prima vedere am crezut ca e de prin Suedia/Finlanda (m-au pacalit cu totul parul blond inspre alb si pielea alba ca laptele), si Hilton, un tip cu infatisare asiatica. Am aflat apoi ca Hilton e nascut in Brazilia din parinti japonezi si numele lui de familie e Kim – ce e de fapt nume corean. Tot ieri am aflat ca in Brazilia se afla cea mai mare comunitate de japonezi din lume (dupa Japonia evident) si ca in Brazilia exista un mix extraordinar de oameni, de toate culorile si rasele si genezele posibile. Se pare ca pasaportul brazilian e cel mai scump pe piata neagra, pentru ca efectiv oricine poate sa fie brazilian.
Astfe ca Hilton se prezinta “My name is Hilton, I’m from Brazil”. Si in 90% dintre cazuri reactia e “You’re kidding me, right?”

Acestia sunt oameni mai mult sau mai putin nascuti in tarile de unde spun ca provin, deci e normal sa spuna ca sunt de acolo. Mai interesanta e insa e o alta situatie…
La o petrecere acum ceva vreme am cunoscut un tip ce arata a chinez, dar avea un accent mai mult sau mai putin fortat american. Cand l-am intebat de unde e, mi-a raspuns “From the US”. Am ramas mirata nu datorita infatisarii, ci datorita accentului, pentru ca imi era clar ca nu e cu totul vorbitor nativ de engleza. Si atunci l-am intrebat ce si cum, de cand e in Asia si cum ii arata arborele – nu m-a surprins sa aflu ca e de fapt nascut in China, parintii lui au emigrat cand el era mic, au locuit acolo vreo 15 ani si in urma cu 7 ani s-au intors inapoi in Asia pentru ca parintii lui au primit ceva oferte de nerefuzat la Mercedes in Singapore. Asa ca e si el in Singapore de 7 ani, e nascut in China din parinti chinezi, dar el inca raspunde “I’m from US” cand e intrebat de unde e. Sa fie oare dragostea fata de patria adoptiva? Sa fie faptul ca inca e mult mai “trendy” sa spui ca esti din America decat din China? Sa fie oare intr-adevar o stare de confuzare interioara profunda a tanarului respectiv?

Poate va mai amintiti povestea din China, cand acel taximetrist din Hangzhou m-a luat aproape pe sus de la gara. Impreuna cu mine mai era o familie ce la prima privire parea o familie de chinezi – mama, tata si copil. De indata ce m-a vazut, tatal mi-a spus intr-o engleza foarte buna dar cu accent destul de puternic: “30 from you, 30 from me, he gets himself 60 RMB”. M-a intrebat de unde sunt, am raspuns Romania si i-am intors intrebarea. Raspunsul a venit prompt: “I’m from the States, from Chicago”. Ha?? Ermmmm… n-oi fi eu vorbitoare nativa de limba engleza, dar pot macar sa recunosc un ne-vorbitor nativ atunci cand intalnesc unul. Am inceput sa sap si am aflat ca se mutase in America in urma cu 5-6 ani!! Sotia lui nu vorbea absolut deloc engleza, dar ei erau din America… Nu-mi reveneam, eram sigura ca intrebasem “Where are you from?” si nu “Where are you coming from?”. Omul era plecat de-abia de 6 ani din patria mama in care traise vreo 30, dar deja vorba despre chinezi folosind pronumele “they”.

Mi-am imaginat atunci diferite scenarii cu romani ce raspund cu la fel de multa nonsalanta “I’m from Italy”, “I’m from Spain”, “I’m from Canada”, “I’m from America”… o fi oare la fel? Ce mai inseamna nationalitatile in ziua de azi?

Ieri am fost la un eveniment moderat de Radu. La un moment dat eram vreo 20 de internationali pe scena si trebuia sa spunem fiecare de pe unde suntem. Langa mine era Melody, nascuta in China dar cu studiile facut in Canada; a petrecut 5 ani acolo si de un an e in Singapore. Cand a venit randul ei, a raspuns “Canada, slash China”. Am suferit din nou un mic soc – se pare ca dupa 5 ani petrecuti in Canada la studii devii canadian get-beget! Cand a venit randul meu m-am gandit sa fac un mic experiment si am spus “I’m from Taiwan!”. Timp de cateva secunde a fost o liniste totala, dupa care intreaga adunare a izbucnit in hohote de ras – mai putin Melody care s-a intors inspre mine si mi-a adresat un taios “That’s not even a country!”. Oups!!:D Chiar nu facusem chestia respectiva cu intentie, a fost primul nume ce mi-a venit in minte pe moment. Si nu mi-am dat seama cum am sarit cu ambele picioare inainte in taramuri mlastinoase.

Peste cateva ore ne-am mutat in zona din Singapore cu cei mai multi expati pe metru patrat, un complex de puburi si cluburi unde o bere costa exchivalentul a 5-6 pranzuri intr-un restaurant de cartier. Nu am pierdut ocazia sa experimentez o sedinta gratuita de masaj in plina strada, in cel mai incredibil scaun de masaj pe care mi-a fost dat sa-l vad vreodata; in timp ce ma aflam in Rai, tipul de pe scaunul de langa m-a intrebat de unde sunt. Am raspuns Taiwan, iar Louis din Lisabona, desi sceptic la inceput – “You don’t look very taiwanese to me” – s-a lasat convins pana la urma ca fac parte din grupul de minoritati din Taiwan.

Deci, dragii mei, intr-un final “where are we all from”?

Poate cel mai bun raspuns e cel pe care bunul meu prieten Alex ce s-a nascut in Germania, a crescut in Mexic, a emigrat apoi in Spania si a studiat in Australia il ofera la aceasta intrebare alunecoasa: “I’m a child of the world!”