Mancarea chinezeasca figureaza chiar sus in topul celor mai bune bucatarii din lume. Si sanatoasa, si gustoasa, tot ce vrei. Pentru mine insa e uneori o adevarata provocare sa iau masa aici pentru ca nu mananc alta carne in afara de peste, iar ei au o definitie foarte bizara pentru cuvantul carne. Inainte sa vin aici am invatat cum se spune “Nu vreau carne” in chineza si eram fericita ca gata, stiu tot ce trebuie sa stiu. Aveam sa aflu destul de curand insa cat de amarnic m-am inselat.

Eu aici mananc la cantina scolii in fiecare zi, ceea ce ma scuteste de foooarte multe batai de cap. Norocul meu e ca Aileen are exact acelasi tip de dieta (vegetariana + peste) ca si mine, astfel ca bucatarii erau deja obisnuiti cu conceptul acesta de la ea. La bucatarie oricum nimeni nu stie o boaba de engleza; li s-a spus in prima zi ca eu nu mananc carne si cand am mers la cina au sunat-o pe una dintre asistentele mele sa o intrebe daca mananc pui – pentru ca puiul pentru ei nu e carne, cum nu e nici rata de altfel (doar sunt pasari, nu animale). Ok, am rezolvat-o atunci usor, iar peste doua zile eram la pranz cu aceeasi asistenta si cand mi-au adus mancarea am vazut ceva dubios in farfurie. Am intrebat-o “Peggy, asta e carne?” iar ea mi-a raspuns foarte convinsa “Nu, nu e carne.” “Aaa, deci e facuta din soia.” “Nu, nu e nici soia?” “Ok, atunci ce e?” Pentru ca nu stia cum sa-i spuna in engleza a scos dictonarul, a cautat si mi-a aratat – era ficat de porc!! Si ii spun “Peggy, dar e ficat de porc, asta e carne!” Iar ea super mirata: “Serios? Asta numesti tu carne?” Deci la ei daca e dinauntrul animalului nu e carne. Dupa acelasi rationament: “Nu e carne, e burta de vaca”, “Nu e carne, e untura” si “Nu e carne, e supa din sange de rata”. Acuma, la drept vorbind, sangele de rata chiar nu e carne…

Pentru chinezi totul se intampla la masa. Orice sarbatorire, orice intalnire, orice eveniment. Nu e ca la noi “Hai sa merem la o tuica”, ci e “Hai sa merem sa ne indopam si sa ne delectam in acelasi timp si cu o tuica, doua, paispe”. Nu am folosit intamplator cuvantul indopam – mesele din restaurante sunt construite cu picioare seriose ca sa poata sustine zecile de farfurii incarcate de toate carnurile si legumele posibile. Alcoolul si mancarea sunt complementare, adica in general nu se bea alcool fara sa se si manance…da-i drept ca e complement serios, nu asa. La o masa traditionala curg valuri valuri de vin chinezesc, ce e practic un fel de rachie care te lasa inconstient dupa primul pahar daca nu esti obisnuit cu bauturile spirtoase. Valurile astea se revarsa toate in paharele barbatilor, pentru ca femeile nu beau aproape deloc. De curand au inceput tinerele sa mai bea cate o bere, dar asta se intampla doar in pub/club sau atunci cand sunt cu prietenii, nici vorba la masa cu parintii si familia.

Restaurantele si obiceiurile la masa sunt o adevarata minunatie. In primul si-n primul rand, lucrul pe care nu poti sa-l ignori este plescaitul. Au un stil incredibil de a manca, cu gura deschisa si cu cat mai mare zgomot cu atat mai bine! In restaurantele traditionale sunt fete de masa de unica folosinta si toate resturile de mancare sunt depozitate direct pe masa. Se fac munti de oase si resturi si la sfarsit se strange fata de masa si se arunca cu totul. Asta e in cazurile fericite, cand resturile nu se arunca direct pe jos – pentru ca si aceasta este o practica frecventa. Cred ca in zilele noastre se intampla in principal in orasele mai mici, pentru ca prin orasele mari n-am avut imensa placere sa experimentez lucrul acesta. Sau cel putin nu prin zonele centrale, pentru ca din cate am inteles in suburbii e inca la ordinea zilei.