Nu am stiut cat de pe bune e chestia asta pana cand am fost invitata la cina de catre o chinezoaica de aici. M-a dus cu masina la ea acasa, am mers pe niste stradute super inguste cu masini parcate aiurea si cu o gramada de gunoaie peste tot in jur, am ajuns in fata blocului gri si darapanat, am urcat la etajul 4 (fara lift desigur) pe niste scari ingrozitor de murdare, peretii din scara blocului erau toti desenati si stampilati cu numerele de telefon ale instalatorilor ce vroiau sa-si faca reclama, o minunatie! Ma asteptam sa intru intr-o darapanatura de apartament cu ciment pe jos si cu o masa si-un scaun, fara candelabre si perdele… dar cand a deschis usa am avut impresia ca transced lumea asta si calc intr-o cu totul alta lume. Cum ar veni Matrix stuff. Un apartament luminos, cu gresie si faianta de ultima generatie, covoare luxoase, sistem soround si tot ce ti-ai putea inchipui. Am ramas cu totul fara cuvinte!! Cand am plecat era deja intuneric si numai eu stiu cum m-am chinuit sa cobor cele 4 etaje intr-o bezna totala, pentru ca desigur ca nu se putea pune problema de curent pe scara blocului. Un contrast fenomenal, si cu totul socant.

Legat de aruncatul gunoiul pe strada (strada nu e “curte interioara”), inca raman masca de usurinta cu care fac lucrul acesta. Daca mergi linistit pe strada ai toate sansele sa-ti aterizeze un cotor de mar in cap sau sa calci pe o coaja de banana. Scot pachetul de tigari din buzunar, iau ultima tigara si apoi fac pachetul mototol si Pac! cu el in orice directie. Nu o data mi s-a intamplat sa trec pe langa vreun restaurant si sa-mi zboare prin fata un servetel, hartie sau alte minuni. Cu toate astea in majoritatea zonelor nu e excesiv de murdar pentru ca sunt gunoieri chiar destui (doar oamenii au nevoie de slujbe, nu?) si mai ales sunt gunoieri voluntari – o gramada de oameni isi castiga existenta din dus sticle si cartoane la reciclat. In prima zi in Shanghai eram pe malul raului si aveam o sticla de suc in mana ce inca nu era goala. A venit un tip la mine “Hi hello” si-a aratat spre sticla. Eu evident am crezut ca imi cere sa bea suc, abia apoi mi-am dat seama ca imi cerea sticla sa o adauge la sacul aproape plin pe care-l avea in spinare.

Cersetorii sunt destul de agresivi aici, in special daca vad ca esti strain. Vin dupa tine “Money, money!” si-ti zdrangane paharul de monede langa ureche pana le dai bani. Aproape ca pun mainile pe tine si nu te lasa sa treci pana nu le dai. Si daca la inceput ti se rupe sufletul si iti vine sa le dai cate un ban la fiecare, de la o vreme atat te saturi incat te uiti la ei si zici pe un ton ridicat “Meio (nu am), seriously!!!!”, pentru ca atunci cand esti atat de obosit si agresat si transpirat si murdar si frustrat si afumat, aceasta combinatie de chinezo-engleza e prima chestie care iti vine in minte… sau cel putin mie…

Conform acestui principiu de “courtyard view”, atunci cand indivizii sunt cu familia/prietenii si iau cina sau beau ceai impreuna, atmosfera este super linistita si au chiar grija sa nu vorbeasca prea tare ca sa nu ii deranjeze pe ceilalti. In schimb atunci cand sunt in public trebuie neaparat sa iasa in evidenta! Daca vorbesc la telefon vei sti cu siguranta fiecare detaliu ar convorbirii, si daca stai suficient de aproape poti chiar sa auzi ce zice si interlocutorul. Apropos de vorbit la telefon, ma amuz copios cateodata mergand pe strada pentru ca in chineza “bine” se zice “hau”. Si au parca un fel de tic sa zica mereu “bine bine bine bine bine”, ceea ce pentru mine suna a “hau hau hau hau hau” :)). Sau cateodata spun numai “ha”, si atunci ii aud “ha ha ha ha ha ha ha” – cum poti apoi sa nu “haha”-uiesti de numa cand ii auzi?

In supermarketuri e mereu un vacarm de nedescris, pentru ca sotul isi striga de pe culoarului de lactate sotia care e pe cel de fructe: “Vrei iaurt de capsuni sau de caise?”. Tipele de la casa nu au nevoie de microfon sa cheme pe cineva de pe nush ce raion, pentru ca au direct difuzoare in gat si le aude pana si tipul ce matura strada afara. De obicei cand ajung acasa dupa vreo plimbare la magazin am nervii intinsi la maxim de la toate urletele ce mi se invart inca in cap.

Cel mai fascinant e insa modul cum se cearta – nu au absolut nici o jena sa faca scene in public, dar urat de tot! In prima saptamana de stat aici am asistat la trei scene in plina strada, dintre care la doua s-a lasat chiar cu politia (poate si la a treia pana la urma, dar n-am stat eu gura-casa). Desi si acesta e sport national, sa stai gura-casca la certurile unora pe strada. Se opresc pur si simplu si se uita, si se face cerc in jurul celor ce se cearta dar nimeni nu intervine, toata lumea savureaza. Daca ai niste pop-corn cu tine chiar n-are rost sa mai bati drumul aiurea pana la cinema. Doua dintre scenele la care eu am asistat erau intre un el si o ea, deci certuri pasionale. Prima data tipa avea un vatrai in mana si se tot ducea inspre tip si ii ducea vatraiul atat de aproape de cap incat imi tresarea inima, gata, acuma ii sparge capu, gata, de data asta sigur. El insa nu misca nici macar un muschi de pe fata, asa ceva n-am vazut in viata mea… Poate era obisnuit cu scenele ei si stia ca nu-l va lovi. Altfel nu-mi pot imagina cum putea sa stea atat de calm in fata taifunului…