Duminica, ultima mea zi in Shanghai, am hotarat sa merg de dimineata intr-un orasel de langa, Zhujiajiao, la care ei ii spun “Shanghai Venice”. E la o ora departare si e de pe vremea dinastiei Ming, fiind pastrat exact ca pe atunci. E inca locuit, si e grozav de vizitat. Cand am ajuns acolo am platiti taxa de 10RMB la intrare, si nici n-am pasit bine inauntru cand am auzit o voce din spate “May I be your guide today?”. M-am intors si era un tanar la vreo 20 de ani, imbracat foarte curat si decent, cu postura impecabila si cu o borseta sub brat. Mi-a spus ca agentia taxeaza 180RMB, dar el se ofera sa fie ghidul meu pentru 50RMB (5 euro). Sunt sigura ca as fi putut sa negociez pana si acel pret, dar nici nu mi-a trecut prin cap sa fac asta pentru ca stiam ca banii aceia inseamna mult mai mult pentru el decat inseamna 15 roni pentru mine. Asa ca am acceptat si ne-am pornit la drum. Pe masura ce mergeam imi explica ‘”Asta e de pe vremea aia si asta e veche de 600 de ani si etc etc”. Mergea cu mainile la spate, cu pieptul inainte si cu borseta sub brat, exact cum merg unii primari la noi la sat. Mi s-a parut adorabil!! Engleza lui nu era super avansata, in special in ceea ce priveste vocabularul, dar avea un dictionar electronic pe care si-l cumpararse din Shanghai si il tot scotea sa caute cate un cuvant pe care nu il intelegea. Sau daca vedeam diverse chestii mai bizare, inainte ca eu sa apuc sa-l intreb si fara ca macar sa observ, scotea dictionarul, cauta cuvantul si imi arata uite, asta e varza chinezeasca. Astia sunt creveti. Asta e nu stiu ce planta. Am inceput sa povestim de una alta si printre altele l-am intrebat daca are vreo prietena si planuri seriose de insurat. Si mi-a zis “First i make money, then i get married”. L-am intrebat cum vrea sa faca bani si mi-a raspuns “”projects”, dar nu am inteles ce a vrut sa spuna cu asta asa ca a scos iar dictionarul, a scris ceva si apoi mi-a aratat ce inseamna in engleza. Si cand m-am uitat scria “antreprenor”. Doamne, cat de dragut!!

La un moment dat am trecut pe langa un magazinas si l-am intrebat care e e inghetata lui favorita. Si mi-a aratat “Asta”. “A ta?”. Si am zis ca iau si eu ce a vrut el. Eu vroiam sa-i cumpar o inghetata si sa stam sa povestim pe-o bordura, dar pana sa-mi dau seama ce se intampla a scos banii din borseta si a platit pentru ambele inghetate. M-am luptat cu el dar nu a vrut sa ia banii de la mine. Nu-mi venea sa cred, ma impresionase cu adevarat. In final ne-am asezat undeva sa povestim si l-am intrebat cat din cei 180RMB primeste o persoana care lucreaza pentru companie. Mi-a spus ca e un salariu de baza de 1000RMB pe luna, deci daca nu au deloc clienti primesc 1000, iar apoi pentru fiecare client primesc 30RMB. “Pai nu e mai avantajos asa?”l-am intrebat. “Pentru ca daca esti independent ca si tine (si apoi am petrecut 10 minute sa-i explic ce inseamna independent) atunci daca nu ai clienti intr-o luna nu faci nici un ban”. El a zis da, asa e. “Pai si atunci nu e mai bine la companie? Si daca nu sunt clienti macar stii ca primesti niste bani, dar asa pot fi luni cand nu faci nici un ban.” Si raspunsul lui a fost “Da asa e. Dar eu sunt independent!”. Mi-a venit sa-l strang in brate de numa pe copil! Oricum, angajatii aici sunt tratati sub orice critica. Curata exploatare. Am fost de exemplu intr-o zi la un foot massage si am platit in jur de 6 euro pe doua ore de masaj. Am aflat apoi ca persoana care mi-a facut masajul primeste 1 euro din cei 6. Doua ore transpiri si te rupi in doua de efort ca sa primesti 3 Roni, si esti tratat si ca un sclav pe langa. Esti complet la dispozitia companiei, si faci tot ce se vrea de la tine daca doresti sa-ti permiti un bol de taitei azi.

Revenind la Shi Ming Zheng, cand mi-a spus prima data numele lui mi-am dat seama ca imi va fi imposibil sa il retin fara sa il repet de 100 de ori, si ma gandeam sa-l intreb daca nu are cumva un nume englezesc (cum au toti elevii de aici). Nici nu am apucat sa-mi termin gandul cand el a zis “You can call me… ” si atunci am avut o tresarire de fericire pana cand si-a incheiat propozitia cu “Shi Zeng”. Da, mare diferenta intr-adevar, si infinit mai usor de retinut. Oricum, cand auzi un nume pronuntat e mult diferit de ceea ce vezi scris, asa ca e infinit mai greu sa-l retii.

Tot vorbind a spus ca vrea sa-mi arate unde a lucrat el pana in 2004, la un magazin de dulciuri. Am ajuns langa si m-a intrebat daca imi place mai mult dulce sau sarat. Am zis sarat si din nou pana sa-mi dau seama deja platea pentru o punga de biscuiti specifici zonei, pe care apoi mi-a dat-o si desigur ca din nou n-am avut nici o sansa sa-i dau banii pe ea. Daca inghetata fusese doar 4RMB pentru amandoi, biscutii au fost vreo 15, de ajungeam aproape la cei 50RMB pe care trebuia sa-i dau eu pentru serviciul de ghidaj prestat. Nu-mi venea sa cred ce face micul antreprenor! Imi facusem de mult ganduri sa-i dau mai mult decat ne intelesem, si dupa lupte seculare a acceptat. I-am fost atat de recunoscatoare pentru ziua incantatoare pe care mi-a oferit-o in satucul inghetat in timp!