Din pacate nu am simtit mai deloc Pastele aici. E logic, inconjurata de musulmani, budisti, hindusi si ocazional catolici, anglicani sau metodisti, marea sarbatoare ortodoxa a trecut neobservata pentru 99% dintre singaporezi.

Am simtit ca a fost Paste cam 3-4 ore. Nu ma asteptam la mare lucru, stiu trei romani aici si ma gandeam ca o sa vopsesc niste oua cu coji de ceapa si o sa ciocnim un ou si un pahar de vin, sa zicem macar un “Hristos a inviat”. Norocul a facut ca in sambata de Paste, lui Emil, unul dintre romani, i-a venit o prietena din Romania care a adus oua rosii si cozonac, asa ca atunci seara ne-am strans si ne-am infruptat din bunatati. Am auzit dupa aceea cum ca ar fi aici un preot ortodox ce organizeaza slujba de inviere, asa ca desigur am hotarat sa mergem. Eram patru romani, o tipa din polonia, una din grecia, una din franta, una din rusia, un tip din egipt (10% din populatia egiptului sunt ortodocsi ei el e unul dintre ei) si o tipa din singapore, care nu e ortodoxa, dar a vrut sa vina cu noi sa vada ce presupune slijba de Inviere. Aflasem de la niste greci ce au primit un email de la consulatul Greciei cum ca in data D la ora H la locatia L se oficiaza slujba de Paste. Si-am pornit cu elan intr-acolo.

Dupa multe eforturi de organizare si coordonare am ajuns la biserica la ora 23.15… ca sa ne dam seama ca adresa era gresita! Adica acolo unde ajunsesem nu era nici o biserica, nici un preot, nici o slujba. Ne-am adunat intr-un final noi 10, din 6 directii diferite, si am petrecut o bucata de vreme incercand sa ne dam seama ce sa facem in continuare si cum sa aflam unde e de fapt adunarea. Stand acolo si contempland, au mai ajuns 2 taxiuri cu oameni (in principal greci) care cautau aceeasi biserica. Ne-am pus cu totii la sfat si unul dintre ei a scos in buzunar o hartie cu emailul de la ambasada, unde era si numarul de telefon al lui Father Daniel. Asa ca ne-am pus sa-l sunam pe Father Daniel, care desigur ca nu raspundea la telefon pentru ca era in mijlocul slujbei. Intre timp a ajuns un alt grec ce avea un prieten care era deja acolo, la biserica, dar nu putea sa ne explice cum sa ajungem acolo. Se pare ca toti taximetristii cu care am venit noi ne-au dus in acelasi loc, la adresa gresita. Eram la nr 132 si habar nu aveam cum sa ajungem la nr 450, unde se intampla de fapt minunea. Asa ca stateam pierduti in strada, intreband pe unul si pe altul si toti spunandu-ne ca nu exista nr 450 pe strada aceea. Aveam pe cineva “in interior”, asa ca stiam ca slujba se intampla undeva, dar nu stiam cum sa ajungem acolo. Ne-am strans o gasca de vreo 20, unii aveau lumanari, asa ca pana la urma am zis ca in caz de nevoie incropim noi o slujba la miezul noptii, in mijlocul strazii.

Am inceput sa mergem in directia in care crestea numarul caselor, dar dupa 10 minute eram de-abia la 190. Asa ca ne-am cam despartit, unii s-au urcat in taxiuri, altii au continuat mersul pe jos foarte dezorientati. Intr-un final eu cu Yulia si Hazem ne-am urcat intr-un taxi si i-am spus soferului sa ne duca la nr 450. S-a uitat la noi foarte nedumerit si ne-a spus ca nu poate sa ne duca la nr 450, pentru ca habar nu are unde ar putea fi. Sa-i spunem ce altceva e pe acolo prin jur. Noi, pentru ca nu aveam nici o alta informatie, i-am spus doar dand din mana “Uncle, just drive”. Stiam noi ceva despre o benzinarie, asa ca dupa nici 5 minute de mers am vazut o benzinarie si i-am spus soferului sa ne lase acolo. Era nr 520. Am pornit pe jos inapoi, si peste o vreme am inceput sa urcam o colina. Deja era miezul noptii.

Cand am inceput urcusul am vazut de la departare in varful colinei lumini aprinse si oameni adunati, asa ca ne-am dat seama ca da, am ajuns unde trebuia! Am grabit pasul, si de la departare ni s-a parut ca vedem niste scari pe-o scurtatura, asa ca am taiat-o prin iarba ca sa ajungem mai repede. Cand ne-am apropiat insa ne-am dat seama ca de fapt ce vazusem nu erau scari, ci un fel de canal micut din ciment ce cobora de pe dealul respectiv. Asa ca ne-am pus sa urcam dealul prin iarba, asta dupa 45 de minute de umblat in nestire intr-o caldura infernala (cu toate ca era miezul noptii), uscati de sete dar uzi pana la piele. Deja auzeam vocea preotului, si intr-un final, intr-o scena de Golgota, am ajuns sus exact in momentul in care preotul chema lumea sa ia lumina. Cu picioarele tremurand de efort, cu apele curgand siroaie pe fetele noastre si cu inimile plina de fericire si recunosinta ca am ajuns, am luat lumina si am multumit pentru moment si pentru rasplata…

Am intrat apoi in biserica, si rand pe rand am vazut fetele celor de care ne despartiseram pe drum; toata lumea ajunsese intr-un final intr-un fel sau altul. Din slujba in sine nu am inteles mai nimic, cu toate ca era in engleza, auzeam din cand in cand cate un “resurection” si “Jesus is risen”, dar nu mai mult de atat. Simplul fapt ca eram acolo era insa de ajuns!

Hristos a inviat!