In Singapore sunt 4 limbi oficiale – engleza, mandarina, malaeziana si tamil (una dintre limbile principale din sudul Indiei) – asa ca la metrou si peste tot in spatiul public semnele sunt in cele 4 limbi. Se pune un accent grozav pe buna intelegere si comunicare intre etnii si sunt o multime de programe guvernamentale in sensul acesta, insa la nivel ne-oficial si in mentalitatea oamenilor lucrurile nu sunt atat de roz si simple. Desi unii nu o recunosc. Spus intr-un mod plastic si general, superioritatea rasiala creste direct proportional cu deschiderea culorii pielii, iar chinezii fiind cei mai deschisi tend sa aiba un statut diferit decat restul. Sunt si majoritari ca populatie, e adevarat, dar in general cei de rasa malaeziana si indiana sunt mai putin educati, au slujbele mai prost platite si mai putin prestigioase. In slujbe „de jos” gen menajera, constructor, vanzator, chelner, constructor si maturator de strada oricum nu vei gasi aproape deloc cetateni singaporezi, ci doar imigranti (pentru ca singaporezii nu accepta astfel de slujbe). Datorita accentului deosebit pus pe educatie si pe resursa umana dupa 1965, majoritatea au avut parte de o educatie care nu le da voie sa mature strada. Singurele cazuri sunt batranii sau eventual persoanele cu anumite deficiente/dizabilitati – surzi, muti etc.

Populatia tarii este 4,5 milioane, iar peste 1 milion dintre locuitori sunt expati – internationali veniti sa lucreze aici. Europenii/americanii/australienii vin aici pe joburi in pozitii foarte inalte; se practica foarte mult „importul de creier” pentru ca, fiind atat de concentrati pe servicii, e mare cerere de personal cu anumite calificari si competente, cerere pe care nu o pot acoperi localnicii. De aceea expatii sunt in general foarte bine platiti si isi permit sa stea in locuinte de lux si in zone centrale si luxoase. Este intr-adevar destul de greu sa obtii o slujba aici ca international, trebuie sa fii intr-adevar foarte bun in ceea ce faci.

In Singapore sunt in principal patru tipuri de “comunitati” – chinezi, malay, indieni si internationali. Malezienii de aici nu se identifica deloc cu malaezienii din Malaezia, si sunt chiar foarte ofensati daca sunt comparati cu ei. Sunt doua cuvinte diferite in engleza – cei de aici sunt malay, iar cei din Malaezia sunt malaesians. Sunt foarte multi malaezieni care vin sa lucreze aici in slujbele pe care singaporezii nu le vor.

Ceva foarte special sunt cartierele pentru diferite grupuri etnice. Nu e o regula ca de exemplu in Malay Village locuiesc numai malay, dar acolo este piata malay, magazine cu produse specifice, restaurante si localuri cu mancare specifica. Nu inseamna ca in alte parti ale orasului/tarii/insulei nu se gasesc, dar acolo cu singuranta gasesti. Cartierele astea sunt: chinez (China Town), malay (Malay Village), indian (Little India), arab (Arab Street) si “international” (Holland Village). Diferenta intre ele e izbitoare. Curat este peste tot, asta nu se pune problema, dar de la tarabele si restaurantele indoielnice de pe strada araba pana apartamentele luxoase si restaurantele super elegante si grozav de scumpe din satul olandez este o diferenta de la cer la pamant. De exemplu, cu suma pe care am platit-o pe 2 prajituri in Holland Village mancau linistit pe saturate 5-6 persoane in oricare dintre celelalte cartiere.

Ce e si mai interesant e faptul ca guvernul are o politica de repartitie etnica, asigurandu-se astfel ca in fiecare zona din oras este un anumit procent de locuitori de fiecare etnie (pentru a promova buna comunicare si intelegere inter-rasiala). Deci daca esti indian si vrei sa-ti cumperi un apartament intr-o anumita zona poti sa faci acest lucru doar daca mai sunt locuri disponibile dintre cele alocate pentru indieni. E foarte bizara toata treaba cu locuintele aici. Din cauza restrictiei de spatiu (in definitive e vorba de o insula ce poate fi traversata in 2 ore cu masina), daca iti cumperi o casa esti proprietar pentru 99 de ani. Iar apoi copii tai trebuie sa o cumpere din nou daca vor. Si esti proprietar doar al casei, nu si al terenului de sub casa pentru ca terenul apartine statului. In ultimii ani au inceput sa construiasca foarte mult pe verticala, blocurile cu 25 de etaje fiind la ordinea zilei. Sunt construite de guvern, deci exact cum ne-a dat si noua “tatuca” locuinte, singura diferenta e ca acestea nu sunt cutii de chibrituri. Din cate se pare, pentru apartamentele din blocurile acestea esti proprietar pe 999 de ani, nu doar 99 cum e la case sau la apartamentele vechi.

De asemenea, in Singapore nu poti sa-ti cumperi/construiesti casa cand si cum poftesti. Ai dreptul la locuinta doar daca te casatoresti sau, daca nu ai sot/sotie, doar daca ai peste 32 de ani. Asa ca ideea de “sunt major si ma mut de-acasa” nu prea exista pe aici. In plus, daca guvernul decide ca unde ai tu casa acum e un loc bun de contruit un cazinou, atunci in locul casei tale va fi contruit un cazinou. Esti despagubit pentru asta, desigur, dar nu ai dreptul de a alege daca vrei sau nu sa-ti fie daramata casa.

Asa ca mica dictatura functioneaza ea bine economic, dar toate lucrurile au pretul lor intr-un final. Mai ales pentru cetatenii pentru care cuvintele “libertate”, “independenta” sau “libera-alegere” inseamna mai mult decat o insiruire de litere.