iunia.ro

Prima noapte in Ubud. La 2.30am fix, m-au trezit batai usoare in usa. Era Komang: “Miss, it’s time!”.

Jumatate de ora mai tarziu eram intr-un minivan impreuna cu doi francezi, indreptandu-ne spre rasarit – rasarit ce urma sa-l vedem de pe varful vulcanului activ Batur.

Dupa mai mult de o ora de motait in masina am ajuns la punctul de pornire, pe un intuneric inca adanc. Acolo ne-au intampinat Wayan si Made, ghidul nostru si respective furnizorul nostru de bauturi.

Afirmatia asta necesita o explicatie: balinezii sunt oameni foarte saraci – stau mult mai bine decat locuitorii altor insule ale Indoneziei sau altor tari din Sud-Estul Asiei, dar dupa standarde vestice sunt inca foarte foarte saraci. Cele 3 modalitati principale prin care oamenii isi castiga existenta sunt:
- cultiva orez
- sunt implicati in turism (un fel de agroturism ar fi, cu camere ce fac parte din casele lor – cei mai instariti au case speciale – amenajate pentru turisti)
- confectioneaza obiecte de arta (in principal sculpturi de lemn, dar de asemenea picturi si alte artefacte specifice zonei).

Agricultura este vazuta ca ocupatia claselor de jos, astfel ca multi dintre barbatii care nu sunt implicati in cultivarea orezului vor sa arate lumii lucrul acesta lasandu-si unghiile de la maini sa creasca. Unii isi cresc toate cele 10 unghii, altii isi cresc fie unghia mare fie cea mica – obicei dezgustator pe care l-am intalnit mult in China si pe care il intalnim si pe la noi. In Bali asta e modul in care barbatii arata ca fac parte dintr-o clasa superioara.

Revenind, din cauza saraciei lucie, oamenii inventeaza tot felul de ocupatii, in principal in turism. Un exemplu de astfel de ocupatie este caratul de bauturi in varful vulcanului pentru a-i servi pe turistii care se aventureaza intr-acolo. Dar e un sistem foarte interesant: turistii nu au permisiunea de a urca pe munte neinsotiti de ghizi, astfel ca atunci cand un grup rezerva un ghid, rezerva automat si un carator de bauturi. Si omul respectiv are in geanta cate o sticla de coca-cola sau sprite pentru fiecare dintre turisti, plus doua sticle pentru el si ghid. Si in momentul in care ajungi sus trebuie sa cumperi bauturile de la el, la niste preturi absolut ridicole. In plus te roaga sa le platesti si lui si ghidului cate o coca-cola. Binenteles ca nu poti refuza pentru ca intreaga situatie e mult prea ridicola, si dupa ce a transpirat mai mult de doua ore urcand pe bolovani nu-i poti spune omului respectiv “I don’t drink Coke” sau “I did’t ask you to carry those for me”. Si oricum banii platiti pe suc (aprox 2 euro pe o sticla de sfert) valoreaza infinit mai putin pentru tine decat valoreaza pentru ei. Pentru mine s-a meritat cu atat mai mult cu cat caratorul nostru de bauturi m-a tarat practic de mana ultima jumatate de ora de urcus, pentru ca s-a dovedit a fi mult mai solicitant decat banuisem si imi atarna limba de doi coti, in timp ce curgeau apele pe mine siroaie. Fara ajutorul lui chiar nu stiu cum as fi ajuns sus inainte de asfintit.

Ce e interesant totusi e cu cata mandrie oamenii astia iti prezinta “marfa” atunci cand ajungi sus: “It is Coca – Cola, from America. It is really good stuff!”. Si uite asa, cum nici nu credeai, cultura Americana a ajuns sa infesteze si micul Paradis din cealalta parte a globului.

Dupa un asfintit spectaculos si un mic dejun simplu dar gustos, ghidul ne-a spus ca sunt trei modalitati de a ajunge jos: “the long way (1.30h), the medium way and the short way (1h)”. Pe care o vrem?

Ne-am decis la long way si am pornit la coborat prin cenusa, oprindu-ne din cand in cand sa ne incalzim la gurile de abur fierbinte ce ieseau din adancul vulcanului.

Am admirat toate cele 5 cratere si am aflat despre eruptiile din 1917, 1926 si ultima din 1949, iar dupa mai mult de jumatate de ora ghidul din nou ne-a spus din nou ca sunt 3 modalitati de a ajunge jos “the long way (1.20h), the medium way and the short way (1h)”. Stiam deja ca pentru balinezi timpul si distantele sunt relative, asa ca pentru siguranta am zis “short way”, chiar dorindu-ne sa ajugem jos inainte de pranz si nu de cina.

Comments

Comentariu nou Cautare

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."