iunia.ro

A doua zi am iesit putin la plimbare in localitate respectiva, am luat micul dejun specific locului si apoi ne-am intors pentru ca din nou caldura era de-a dreptul ametitoare. In drum spre casa mamei lui Raj am trecut pe langa o scoala si elevii erau la ora de educatie fizica. Malaezia e tara musulmana, asa ca femeile poarta val. Nu e chiar ca in Arabia de exemplu, unde mereu trebuie sa poarte burka ce le acopera din cap pana in picioare, dar valul il poarta mereu (chiar daca sunt imbracate in blugi de exemplu). In schimb uniformele scolare sunt niste robe pana in pamant, cu maneci luni si esarfe imense. Esarfele sunt prezente si la ora de eduatie fizica, iar pe caldura mare fetele fug cu capul invelit de valul sufocant. Nu mi-a venit sa cred....

Dupa plimbarea prin satuc, mama lui Raj a insistat sa-mi dea un saree cadou (nu mi-a venit sa cred ca imi da un saree, ma cunostea de cateva ore abia) si apoi ne-am strans lucrurile sa plecam. Pentru ca statia de autobuz era la vreo 20 min de mers pe jos, mama lui Raj a rugat-o pe o prietena de-a ei sa ne duca pana acolo. Dar prietena asta a ei nu a venit cu o masina, cum imi imaginasem eu, ci cu un scuter!! Extraordinar! Asa ca l-a dus prima data pe Raj, l-a lasat acolo si s-a intors dupa mine. Eu nu-mi aduc aminte cand am fost ultima data pe asa ceva, cu atat mai putin cu o persoana pe care nu o cunosteam absolut deloc (si cu care nu puteam nici macar sa comunic). M-am cocotat pe scuter, mi-am pus casca si m-am prins cu putere cu mainile de parte din spate a scuterului. Am strigat un ultim salut din mers pentru mama lui Raj si apoi m-am concentrat asupra drumului... a fost ingrozitor la inceput, aveam impresia ca o sa cad la fiecare curba si imi venea sa urlu din fundul plamanilor de fiecare data. In plus, de fiecare data cand dadeam intr-o groapa saream de pe locul meu si iar ma panicam ca o sa cad si iar imi venea sa urlu. Imi pusesem ochelarii de soare si s-au dovedit foarte de ajutor, pentru ca la un moment dat mi i-am dat jos ca sa vad mai bine privelistea si au inceput sa-mi fluture genele intr-un asa hal incat n-am mai fost in stare sa vad nimic. Cand am ajuns la drumul mare tipa a inceput sa accelereze si la un mom dat prinseseram o viteza considerabila; atunci mi-am oprit putin gandurile panicate, m-am uitat la mine de pe marginea drumului si am inceput sa rad efectiv in hohote, nu stiu ce o fi crezut tanti despre mine. Dar imi imaginam cum aratam toata crispata cu mainile inclestate pe scuter, cu rucsacul in spate si pletele-mi iesite pe sub casca fluturand in toate directiile, cu ochelarii de soare pe nas si zambetul pana la urechi... am inceput sa ma bucur de plimbare si sa savurez fiecare secunda!! A fost grozav!!!

Am ajuns in statie exact cand autobuzul nostru pleca. Desigur ca pe el scria ca merge la Seramban dar dupa ce ne-am urcat soferul ne-a spus ca de fapt trebuie sa schimbam la un moment dat. Ca de obicei ne-a facut semn cand a venit vremea si ne-a aratat cu degetul autobuzul pe care trebuia sa-l luam. Deja nu mi s-a mai parut bizar ca am coborat din autobuz in plin trafic, am fugit printre masini pana pe banda cealalta si ne-am urcat intr-un autobuz ce mergea in directia opusa, adica in directia de unde tocmai venisem. Soferii au oprit unul in dreptul celuilalt si au schimbat cateva vorbe; nu e exclus sa fi fost despre "the white girl with the crazy guy wearing fairy slippers". Dar cred ca nu vom sti niciodata:P.

Autobuzul in care ne-am urcat era plin de elevi ce mergeau acasa de la scoala. Bietii copii s-au holbat la mine tot drumul, lucru pe care l-am gasit extrem de amuzat. Eu in schimb m-am holbat la padurile de palmieri printre care treceam si la vegetatia tropicala absolut superba. Cand treceam prin localitati strazile erau pustii din 2 motive: caldura si vremea de rugaciune. In zilele de vineri intre orele 12 si 14 toate magazinele sunt inchise si e pustiu peste tot pentru ca e vremea de rugaciune...

Am ajuns la Seramban unde am gasit repede un autocar inspre Johor Bahru, cu un sofer tiran ce a tinut sa ne informeze de la inceput ca in autocarul lui "there'll be no eating, no drinking, NO GARBAGE!". Si uitandu-te la el, n-ai fi indraznit sa-i incalci regulile. A inceput din nou sa ploua si la nici 10 minute ne-am oprit la un peco sa alimentam. Eu eram la geam fix in dreptul pompei si l-am vazut pe sofer cum tinea umbrela cu o mana, furtunul de benzina cu cealalta si in gura avea o tigara aprinsa. Sfintele sfintilor!!!! S-a trezit drama queen din mine si am inceput sa-i turui lui Raj cat de iresponsabil e individul, nu-si da seama ca ne-ar putea arunca pe toti in aer, cum poti sa iti aprinzi o tigara intr-o benzinarie, si mai ales in timp ce alimentezi, etc etc. Si plina de naduf i-am zis ca imediat ce ajungem in Johor o sa ma duc la sofer si-o sa-i spun domnule sunteti un iresponsabil si stiti ca puteati sa ne aruncati pe toti in aer si etc si etc. La care Raj s-a uitat la mine foarte serios si a zis: "Sure you will. I'm going to be right there by your side when you say it, and this is what i'm going to hear coming out of your mouth: Terimah kasih!! (multumesc!!)". Am inceput sa rad in hohote dandu-mi seama ca are dreptate si apoi m-am intors la admirat palmieri pentru urmatoarele 3 ore.

Comments

Comentariu nou Cautare

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."