iunia.ro

Excursia in Malaezia am inceput sa o planificam in urma cu 2 luni, cand am aflat ca Raj are familie acolo. Si atunci noi l-am "anuntat" ca merem in Malaezia. Daca la inceput am fost un grup de vreo 5-6 ce trebuia sa mergem, pana la data plecarii am ramas doar eu si Raj; desigur ca el a incercat sa se tot eschiveze pana i-am spus ca tu faci ce vrei, eu tot ma duc. Cand s-a convins ca intr-adevar sunt in stare de asta s-a panicat foarte tare, asa ca mai mult de nevoie si-a facut bagajelul si intr-o dimineata frumoasa de sfarsit de aprilie am pornit la drum...

Binenteles ca nu am vrut sa ajung in Kuala Lumpur (sau KL cum ii spun ei pe-aici) in varianta "turist", adica sa ma urc intr-un autocar luxos in Singapore si sa ma dau jos in KL dupa 4 ore de admirat Malaezia din confortul unui scaun pufos. In schimb am ales varianta hard core, varianta pe care o aleg localnicii. Inainte sa plecam, partenerul de business a lui Raj (un tip la 55 de ani pe nume Rama, un om nemaipomenit) mi-a tinut o cuvantare despre cum sa-mi tin banii si ce sa fac/sa nu fac, ce sa mananc/sa nu mananc, ce sa fac la vama daca imi cer bani (a.k.a. mita), mi-a dat nr lui de telefon pentru cazul in care Raj o sa ma piarda pe acolo si cred ca dupa ce am plecat s-a dus la templu sa spuna cateva rugaciuni pentru mine pentru ca nu avea incredere ca Raj se poate descurca intr-o tara straina:)). Ultima data cand Raj a fost in Malaezia a fost acum 15 ani si Rama saracul chiar era disperat si se baza pe faptul ca eu nu o sa-l pierd pe Raj, nu invers. In fine, am plecat din Singapore pe la 11 dimineata. Am luat un autobuz pana la vama, am trecut cu bine (nu mi-a cerut nimeni mita) si de acolo cu acelasi autobuz am ajuns in cea mai apropiata localitate din Malaezia, Johor Bahru, locul unde singaporezii se duc la cumparaturi pentru ca e mult mai ieftin decat Singapore. Sau cel putin era pana s-au prins malaezienii si-au ridcat preturile fantastic de mult.

Am ajuns acolo si-am zis sa facem o plimbare de juma de ora sa vedem ce e in zona inainte sa ne continuam drumul spre KL. Dupa 10 minute de umblat s-a pornit din senin cea mai puternica ploaie la care am asistat vreodata. In 3 minute apa imi era pana la glezne si umblam ca intr-un rau pe strada. Nu-mi venea sa cred, aveam o singura umbrela si in decurs de 5 minute am fost amandoi uzi pana la piele. Cu toate astea radeam din toata inima si ma bucuram la maxim de situatie; intotdeauna am stiut ca imi place ploaia dar niciodata nu mi-am dat seama cat de mult:)).

Am ajuns intr-un final la "autogara" de unde urma sa luam urmatorul autocar. Cum funtioneaza lucrurile: sunt autcare ce merg in toate directiile la ore mai mult sau mai putin fixe, dar biletele nu le iei de la sofer direct ci de la diversi intermediari care sunt vesnic acolo si fac ceva ciubuc din intermedierea asta. Asa ca de indata ce vad un turist sar pe el sa-i vanda bilete. Cred ca sunt zeci astfel de indivizi si atunci trebuie sa te perinzi pe acolo si sa vezi care e cel mai avantajos pret. Ne-am luat inima in dinti si ne-am indreptat inspre locul cu pricina, unde evident ca am fost depistati de la distanta si au inceput unii si altii sa sara pe noi si sa ne intrebe unde mergem. In general a fost ok in sensul ca ziceam unde, ne ziceau pretul si noi multumeam si ziceam ca mergem sa luam pranzul si ne intoarcem. Si functiona. Dar a fost un anumit individ cu care nu a functionat. Tipul s-a tinut dupa noi ca scaiul si nu-i tacea gura o secunda, turuia intr-una si vorbea tare si repede, era ca o caseta din aia dereglata care repeta intr-un acelasi si acelasi lucru. Primele 3 min a fost ok dar de la o vreme a devenit atat de enervant incat am avut un impuls puternic sa ma intorc si sa-i spun "dude, shut the %!$# up!!!! we just don't want it!!!!". Norocul a facut sa nu fie nevoie pentru ca a incetat la timp, s-a prins ca isi raceste gura de pomana. Intr-un final am luat bilet, ne-am urcat intr-un autocar super decent si am inceput drumul de 4 ore pana la urmatoarea destinatie, Seramban.

Inca uzi leoarca ne-am urcat in autocarul puternic climatizat si am tremurat din toate incheieturile aproape intregul drum pana la destinatie. Eu practic habar n-aveam unde mergem si care era planul pentru ca Raj s-a ocupat de toate treaba asta (sau cel putin asa credeam eu). Am ajuns in Seramban fara incidente majore pe la ora 6 seara. Aici trebuia sa ne intampine un nepot de-al lui Rama pe nume VJ si sa ne duca la matusa lui Raj, undeva in afara KL. Numai ca nepotul asta credea ca ajungem acolo pe 2-3 dupa-masa, asa ca venit dupa noi la ora aia si fiindca nu ne-a gasit a plecat inapoi acasa, undeva la vreo ora departare. O lipsa de comunicare pe care am reusit sa o rezolvam dupa ce ne-am luat o teapa cu o cartela pe care n-am reusit s-o facem sa functioneze, dupa ce am incercat vreo 20 (si nu exagerez!!!) de telefoane publice defecte, si in sfarsit am gasit unul ce ne-a inghitit o gramada de monede pana sa ne spuna nepotul lui Rama sa luam un alt bus pana intr-o alta localitate de unde urma sa ne recupereze. Asa ca am asteptat cuminti busul respectiv, a venit, pe el scria fumos numele localitatii, ne-am urcat, am platit biletul si apoi soferul ne-a spus ca pentru a ajunge acolo trebuie de fapt sa coboram la un moment dat si sa luam un alt bus. "Dude, scrie fix aici ca mergi la destinatie". "Nu, trebuie sa schimbati busul". Mda, ok, pana la urma nu era ca si cum aveam de ales... Dupa o ora in busul respectiv soferul ne-a facut semn ca am ajuns la statia unde trebuie sa coboram si sa schimbam.

Era deja intuneric, vreo 8 seara. M-am uitat pe fereastra si mi s-au inmuiat picioarele; era o statie cam in plin camp, singura chestie de acolo era o "cafenea" unde o sleahta de barbati beau ceai.. sau bere... sau ce-o fi fost. Am intrebat daca sigur aici e, ne-a facut semn ca da si am coborat ca sa vedem urmatorul mijloc de transport: un fel de microbuz din acela galben de prin 1700 primavara ce se folosea pentru transportul copiilor la scoala. Mic si intr-o stare jalnica, ma intrebam daca o sa porneasca macar... Dupa ce ne-am asigurat ca era ceea ca cautam am platit un alt bilet si am urcat in vehiculul in care mai erau doar 2 pasageri: 2 femei, localnice. Ne-am amuzat 5 minute de starea jalnica in care se afla, am facut niste poze spre mirarea localnicelor ai apoi am asteptat cuminti. Si am asteptat. Si am asteptat. Si soferul nu mai venea. Pana la urma ne-am dat seama ca asteapta sa se umple microbuzul, asa ca am incercat sa-l sunam pe VJ sa-l intrebam unde exact ne dam jos si sa jucam putin teatru sa dam impresia ca suntem asteptati de cineva, nu suntem singuri pe lume. Am rugat un localnic sa ne imprumute telefonul si a fost super dragut si ne-a ajutat. Intre timp a inceput sa ploua puternic si intr-un final microbuzul s-a umplut... de muncitori tailandezi. Am inghitit in sec si am pornit la drum, iar la urmatoarea statie cele 2 femei au coborat. Asa ca privelistea era urmatoarea: ora 9, intuneric afara, furtuna, eu singura femeie si alba pe deasupra intr-un microbuz gata sa se dezmembreze, plin cu muncitori tailandezi, pe drumuri de campie in Malaezia. Ploaia imi batea in fata si imi intra in ochi pentru ca desigur ca geamurile nu se inghideau, iar eu savuram din plin intunericul de afara si zumzetul din fundal. Raj a zis ca a auzit de cateva ori cuvantul "ang mo" ce inseamna "strain" (de fapt "red hair”, adica “alb”)... ma intreb despre cine vorbeau.

Dupa vreo 45 de minute soferul ne-a anuntat ca am ajuns la destinatie si dupa inca 10 minute eram in Hyundai-ul lui VJ, cu inima usoara si cu un profund sentiment de recunostinta pentru omul asta pe care il vedem pentru prima data in viata. Ne-am oprit sa bem un ceai si prima propozitie pe care mi-a adresat-o a fost "how on earth did you have the courage to come to KL with this idiot? Look at him, he came all the way to Malaysia wearing lady slippers!!". Si asta nu e o gluma, Raj chiar purta slapi de dama pentru ca Mumtaz l-a calcat intr-o zi pe papuci si i-a rupt, asa ca i-a cumparat prima pereche pe care au gasit-o si s-a intamplat sa fie papuci de dama... negri cu o floare imensa pe care Raj nu a vrut sa o dea jos din respect pentru Mumzi. Asa ca ii poarta si acum asa. Va dati seama bietul om cand l-a vazut cu papucii respectivi a zis ca nu e de bine... La un moment dat l-a sunat sotia si l-am auzit spunand: "yes, i found them, we're now having tea. I cannot imagine how the white girl trusted him to come with him to Malaysia". Ne-am amuzat inca o tura pe treaba asta, VJ si Raj se mai intalnisera de cateva ori asa ca mistourile erau permise.

Apoi VJ a zis ca vrea sa ne arate KL by night si ne-a plimbat prin oras, ne-a aratat locurile semnificative, ne-am pozat cu Turnurile Petronas (sunt cele mai inalte turnuri din lume, si noaptea arata absolut superb) si apoi am mers la un restaurant vegetarian grozav pentru o cina tarzie. VJ nu ne-a lasat sa platim si apoi ne-a dus sa ne gaseasca un loc de cazare pentru noaptea respectiva (era prea tarziu sa mergem la matusa lui Raj). Ne-a dus intr-o zona centrala unde era plin de hoteluri si hosteluri; noi fiind budget travelers am cautat ceva mai pentru bugetul nostru. Initial am intrat intr-un fel de Backpackers Inn ce parea ok, dar lui Raj nu i-a placut pentru ca nu avea baie in camera. Asa ca am petrecut urmatoarea ora plimbandu-ne in cerc si evident ca am ajuns sa stam in primul loc pe care l-am vazut. Chiar si fara baia in camera. Intre timp am vazut niste locuri cu chiriasi neplatitori (a.k.a. gandaci) si Raj are fobie de gandaci, apoi la un moment dat ne-a taiat calea un sobolan imens si eu am fobie de sobolani, asa ca pe la ora 2 cand am ajuns sa ne punem in pat eram amandoi rupti de oboseala dupa o zi luuunga si terifiati fiecare de imaginile cu fobiile proprii.

Comments

Comentariu nou Cautare

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."