|
Sâmbătă, 09 Februarie 2008 00:00 |
|
 Anul Nou Chinezesc e un eveniment foarte complex, ce tine 15 zile cu totul. Ii spune practic “Spring Festival”, iar noaptea efectiva de an nou e doar parte din acest festival al primaverii. Anul acesta noptea de revelion a fost 6-7 februarie, dar sarbatorirea anului nou propriu-zis s-a incheiat in 21 februarie. Cele mai importante sunt zilele din preajma noptii de revelion si sunt zile speciale pentru diverse evenimente. Chinezii sunt niste oameni gozavi de superstitiosi, au tot felul de chestii hilare: printre obiceiurile si credintele pentru ajun ar fi:
- nu ai voie sa-ti tunzi parul/tai unghille sau orice alta actiune care te-ar schimba fizic pentru ca atunci in anul nou sufletul tau nu te va mai recunoaste
- nu ai voie sa maturi pentru ca iti maturi norocul
- nu ai voie sa te imbraci in negru pentru ca considerat nenoroc, rosu si auriu sunt culorile recomandate (acestea sunt culorile “norocoase” pentru chinezi), dar poate sa fie si portocaliu, galben sau astfel de culori aprinse si vesele
- nu trebuie sa dormi noaptea de anul nou pentru ca daca nu dormi parintii tai vor trai mai mult.
In ajun intre 6 si 8 seara e pustiu pe strazi pentru ca cina de ajun trebuie obligatoriu sa o iei cu familia ta. Apoi a doua zi si zilele urmatoare sunt zilele de vizite, cand de dimineata pana seara mergi si vizitezi familie si prieteni. Gazdele trebuie neaparat sa serveasca musafirii cu portocale, iar acestia trebuie sa duca in dar gazdelor 2 sau 4 portocale (sau mai multe, important e sa fie numar par, altfel aduc nenoroc), iar gazdele trebuie sa le dea inapoi acelasi numar de portocale din cele pe care le au acasa. Citricele sunt foarte importante de Chinese New Year, oamenii tin 2 portocale sau mandarine pe birou cu vreo 2-3 saptamani inainte de anul nou. Ce simbolizeaza? Sweet - pentru ca anul care vine sa fie dulce si viata lor la fel, si Golden - adica verzishori.
Inca o traditie interesanta e Red Packet - red packet e un pliculet in care se pun bani ce se duc la diverse evenimente: nunta, botez, absolvire etc, si la anul nou. De obicei persoanele casatorite dau astfel de pachetele celor nacasatorite. Asa ca in general copiii asteapta cu mare nerabdare perioada asta a anului pentru ca acum au voie sa manance niste prajituri foarte bune pe care le mananca doar o data pe an si, in plus, primesc multe red packeturi in vizitele pe care le fac cu parintii.
Legat de mancarea specifica perioadei, o componenta foarte speciala e o salata de cruditati (inclusiv peste crud) care se mananca doar in perioada asta a anului si care e plina de simboluri. Fiecare ingredient simbolizeaza ceva (pestele pentru prosperitate, biscutii galbeni pentru bogatie, sosul dulce pentru viata dulce, sosul acrisor pen tru a-l balansa pe cel dulce, diferite feluri de taitei pentru diferite "bogatii"). Toate ingredientele se aseaza intr-o ordine perfecta pe farfurie, iar apoi persoana care a pregatit salata adauga condimentele si sosurile in timp ce face tot felul de urari de an nou. Apoi, dupa ce toate ingredientele au fost adaugate, cei care iau cina trebuie sa amestece foarte bine toate ingredientele cu chopstick-urile, dar fac asta ridicand mancarea cat mai sus in aer. Cu cat mai sus, cu atat mai bun va fi anul ce urmeaza. Si se creaza un haos de nedescris acolo, cad bucati pe langa farfurie, masa e plina toata de un taitel si un biscuite si o bucata de morcov ras. Am auzit povesti cand salata ajungea imprastiata pe jos pe langa masa... oamenii aia chiar vroiau sa aiba un an nou cum nu s-a mai pomenit!
Inca un obicei traditional de anul nou e "hot pot", o cina ce trebuie sa tina foarte mult, vreo 4 ore. Pentru ca singaporezii lucreaza foarte mult, nu se prea intalnesc cu familia si prietenii, asa ca asta e un prilej bun sa se puna la curent cu ce s-a mai intamplat cu fiecare. Este o oala speciala in mijlocul mesei pusa pe un fel de resou ce se baga in priza si se incalzeste si in jur sunt o gramada de boluri cu legume, peste si fructe de mare. Totul crud! Si lumea ia ce vrea de prin boluri si isi gateste pe loc ce vrea. Uimitor e cat de repede fierbe totul, pana si pestele e gata in mai putin de 10 min. Traditia spune ca trebuie sa stai acolo pana manci tot ce e pe masa. :0)
Calendarul chinezesc e foarte diferit de al nostru, ei au 12 ani ce se tot repeta (cum avem noi zodiacul) – anul maimutei, dragonului, tigrului etc. Anul aceste este anul sobolanului (grrrrrrr), asa ca peste tot se gasesc decoratii cu soareci si soricei, o gramada de Mickey Mouse si Minnie peste tot. In noaptea de revelion se organizeaza festivitate mare, cu parade de dragoni si cantece si dansuri si alte cele. Si anul asta fiind anul sobolanului in parada a fost plin de Mickey Mouse si Minnie, dar si prietenii lor nesobolani. Asa ca i-ai putut vedea pe Winnie the Pooh, Bambi, Donald, Zana Maseluta si o gramada de alte animalute, printese si pirati. Ceea ce nu mai seamana deloc a anul sobolanului, dar ce sa-i faci, globalizarea asta…:P.
|
|
|
Vineri, 25 Ianuarie 2008 00:00 |
|
In ziua cu Thaipusam, dupa ce s-a incheiat parada, am mers la un ceai cu noile mele cunostinte. Din voba in vorba i-am intrebat pe cei prezenti daca stiu cumva pe cineva care se casatoreste anul acesta - unul dintre lucrurile pe care vroiam neaparat sa le experimentez aici era sa particip la o nunta locala (fie ea chinese, malay sau indian), asa ca imi faceam temele in sensul asta. Reactia lui Raj a fost imediata - "ha!! auzi la ea, o nunta anul asta?? una dintre prietenele mele foarte bune se marita peste 2 ZILE!".
Va inchipuiti reactia mea.
A doua zi am fost la cumparaturi cu Raj si Mumtaz, care m-a si ajutat sa imbrac saree-ul inainte de nunta. Saree-ul e de fapt o bucata mare de material, sub forma unei paturi, iar secretul sta in legat - si clar ai nevoie de cineva care stie sa faca legatura... :)
Dupa cumparaturi am mers sa mancam ceva si la recomandarea lui Mumtaz am luat o chestie care arata ca un cort rotund in miniatura, gol pe dinautru, si trebuie sa-l intepi ca sa iasa aerul din el. Apoi devine un fel de clatita pe care o mananci cu un sos ce vine intr-un mic bol. O mentiune ce merita facuta e ca aici nu se folosesc cutite, ci se foloseste lingura pentru taiat. Asa ca am luat lingura si furculita si am inceput sa ma lupt cu bestia, dar Mumtaz mi-a spus sa folosesc linistita mainile - ei de fapt asa mananca de obicei. Am purces la ruperea clatitei si la un momentat l-am auzit pe Raj urland: "what the hell are you doing? you can't use both hands!!!". Ideea e ca e deosebit de nepoliticos sa mananci cu amandoua mainile, din cel putin 2 motive (importante!!): indienii nu folosesc deloc hartie igienica, de aceea fiecare baie este echipata cu un furtun special. Si cand ei merg la toaleta folosesc mana stanga pentru .... you know.... asa ca pe mancare poti sa pui doar mana dreapta cu care nu... you know.
Al doilea motiv e ca daca cineva iti ofera ceva sau trebuie sa pui mana pe un pahar sau o farfurie, ai nevoie de o mana curata. Ceea ce e perfect logic si adevarat, doar ca e grozav de dificil sa rupi dintr-o bucata de aluat cu o singura mana. Mi-a luat mai mult de jumatate de ora sa manac o clatita... Raj s-a luat cu mainile de cap si a inceput sa indruge deznadajduit "i'm a dead man, i'm a dead man, tomorrow i'll be doomed". Asa cum am spus, nuntile se tin in templu iar mancarea se mananca cu mana de pe o frunza de banana. Si fiind nunta sud-indiana e mult orez, asa ca Raj isi inchipuia o blonda imbracata intr-o patura superba mancand orez cu o singura mana de pe o frunza de banana, si i s-a facut rau cand si-a dat seama ca el e insotitorul acestei blonde. Mumtaz mi-a mai dat niste sfaturi de supravietuire, printre care: dupa ce termini de mancat impaturesti frunza de banana inspre in afara, pentru ca invers se face doar la inmormantari. Intr-adevar, nu ar fi fost un gest prea dragut sa o impaturesc in directia gresita...
Nunta s-a dovedit a nu fi nici pe departe la fel de dezastruasa precum ne-am imaginat. S-a tinut intr-o joi pentru ca la ei nu exista chestii de genul nuntile se tin in weekend. Data nuntii este fixata de preot in functie de ce spun astrele - si se alege ziua cea mai favorabila pentru cei doi, auspicious day cum spun ei. Nunta in sine tine vreo 7 zile si sunt o gramada de vizite si pregatiri pe care trebuie sa le faca mirii - au zi de sarbatorit cu prietenii si pictat mainile cu henna, zi de ales bijuteriile, zi de vizite la socrii mici, vizite la socrii mari etc etc. Nunta cu invitati in templu e doar o mica parte. Si fiind intr-o joi, zi de lucru, urmata de o alta zi de lucru, a fost mai scurta decat de obicei si oamenii nu au fost la fel de aranjati si super imbracati cum se intampla de obicei.
Cu toate astea, pentru mine a fost o super noutate si eram in permanenta cu gura cascata. Am intrat in sala "de casatorii" si mirii erau asezati pe jos pe un fel de scena in fata, cu preotul langa ei si inconjurati de membrii familiei ce stateau in picioare in spatele lor. Sunt tot felul de proceduri ce trebuie facute, dintre care: au ghirlande de flori la gat si trebuie innodate de 7 ori, de fiecare data de o alta persoana; trebuie sa inconjoare "altarul" de 7 ori, apoi lumea trebuie sa arunce cu orez colorat (pe care noi am ajuns de fapt sa-l mancam pentru ca avea un gust tare interesant); mirele trebuie sa-i puna miresei un "colier" special la gat si un inel pe degetul de la picior; fiecare invitat trebuie sa mearga pe scena sa faca poze cu mirii, apoi la sfarsit mireasa trebuie sa planteze un copacel in curtea templului in care s-au casatorit. Pe toata perioada ceremoniei preotul face tot felul de incantatii in sanscrita si latina...
Apoi lumea merge la masa (si ca regula generala mancarea la nunti e foarte buna), iar apoi daca nu e zi de lucru lumea sta mult si povesteste, pentru ca astea sunt practic ocazii pentru ei de a se intalni si a povesti. Uneori se mai joaca diferite jocuri sau poate se canta. De dansat nici nu poate fi vorba, in special la nuntile traditionale. Din cate am inteles la nuntile moderne a inceput sa se practice dansatul, dar multi parinti nu sunt deloc de acord cu lucrul asta.
Apropos, treceam in ziua cu nunta prin Little India si la un moment dar am trecut pe langa un magazinas din care se auzea la maxim "we are the cheeky girls, you are the cheeky boys", asta printre diverse fragmente de muzica Bollywood si alte "manele" indiene. No comment :p
|
|
Marţi, 22 Ianuarie 2008 00:00 |
A doua zi dupa ce am ajuns in Singapore, Tristan (colegul meu de casa din Anglia, cel de la care am aflat initial mai multe despre Singapore decat “e un punct pe harta la capatul lumii”), m-a dus la plimbare in Little India. La un moment dat am intrat intr-un templu hindus si eu eram foarte curioasa ce inseamna aia, cealalta, ce fac acuma, ce zic, de ce etc etc. Tristan fiind chinez si in plus si crestin nu prea stia sa-mi raspunda, asa ca am identificat repede doi turisti si un indian (Raj) ce le explica niste chestii cu multa dedicare. Tristan a mers pur si simplu la el si l-a rugat sa-mi raspunda si mie la niste intrebari, asa ca am intrat in vorba si am aflat ca se cunoscuse cu cei 2 turisti in urma cu jumatate de ora si acum le facea un tur al "cartierului". Ceilalti 2 erau intr-o excursie in jurul lumii, un englez si un columbian. Binenteles ca am petrecut restul serii impreuna cinand, band bere indiana si admirand travestitii din Red Light District-ul cartierului.
Atunci seara am schimbat adrese de mail cu cei 3, dar nu am apucat efectiv sa ne scriem. Acum 10 zile insa a fost o zi mare pentru indienii din toata lumea, sarbatoarea Thaipusam. Si am primit un sms de la Tristan in dimineata respectiva ca Raj a acceptat sa fie ghidul nostru pentru parada de Thaipusam. Eu nu stiam de dimineata ca voi merge acolo, asa ca exact in ziua respectiva s-a intamplat sa fiu imbracata cu o fustita galbena pana la genunchi pe care am cumparat-o in Romania dar e Made in India si are iz asiatic. Binenteles ca Tristan a intarziat ca de obicei asa ca eu am indurat 20 de min in statia de metrou priviri patrunzatoare de la diversi indivizi pasionati de par galben si piele alba + fusta facuta in India. Aici mi se intampla extrem de rar ca cineva sa se holbeze la mine (evident ca de claxonat, fluierat, "papusheee" s.a.m.d nici nu se pune problema), dar in Little India mi se intampla mai mereu ca lumea sa se uite mai insistent la mine. Insa atunci a fost mai mult decat de obicei si m-am simtit foarte privata de intimitate (ca sa nu ma exprim mai plastic).
Am reusit intr-un final sa ne intalnim cu Raj, care era cu inca 3 prieteni (Karthik, Mumtaz si Marie) foarte de treaba, am devenit prieteni instantaneu. Pe scurt despre sarbatoarea Thaipusam: e de fapt o oportunitatea pentru hindusii care s-au rugat la diferiti zei sa li se implineasca un anume lucru sa multumeasca zeilor daca acel lucru s-a indeplinit. Cu o luna inainte postesc, iar sarbatoarea tine aproape 2 zile in care acesti oameni fac un drum de la un tempu de aici la un altul... "drumul" asta e foarte special pentru ca  trebuie sa fie ceva foarte greu si dureros, ei trebuie sa multumeasca zeilor prin suferinta fizica pentru bucuria ce li s-a facut. Astfel ca femeile merg de la acest templu la altul carand vase cu lapte (laptele semnifica puritate), unele chiar isi taie parul sau se supun altor sacrificii. La barbati... aici e mult mai complicat. Femeilor nu li se da voie sa faca ce fac barbatii. Pentru ca ei se mutileaza. Adica se inteapa cu o tija de otel dintr-o parte in alta a obrazului - le trece printr-un obraz, prin gura si apoi iese prin celalalt obraz; sau poate fi prin limba si buza de jos; sau amandoua variantele impreuna. Apoi isi prind carlige in piele si de partea libera a carligului sunt atarnate lamai ca sa le traga pielea in jos si sa le provoace suferinta. Si pe drumul catre templu trebuie sa cante mereu, sa danseze si sa sara pentru ca sa ii doara cat mai tare. Acestia sunt cei mai "mici". Cei care au multe de multumit cara in spate un fel de colivie/coviltir de metal cu cateva nivele - inainte mergea pana la 18, acum am vazut unul cu 6 cred, in rest cu 3-4. Asta pentru ca guvernul a inceput sa restrictioneze festivalul in tot felul – inainte se mergea pe mijlocul drumului, acum au o sectiune speciala ingradita pe marginea drumului; inainte tinea pana dimineata, acum trebuie sa se termine imediat dupa 12; inainte coviltirele puteau avea oricate etaje, acum nu li se mai da voie decat cu 3-4; inainte cantau si faceau o galagie de nedescris, acum trebuie sa pastreze un anumit nivel al zgomotolui; inainte nu ii supraveghea nimeni, acum e plin de politisti de-a lungul drumului intre cele doua temple. In celelalte tari din Asia unde se sarbatoreste Thaipusam hindusii inca au libertate deplina in a-si organiza evenimentul. Dar, din nou, toata prosperitatea si avansul economic vin cu un pret.
Coviltirul pe care oamenii astia il poarta in spate e decorat cu felurite simboluri si e foarte greu, iar ei trebuie sa-l poarte 4-5 ore in spate de la un templu la altul. Barbatii sunt la bustul gol si coviltirul le e prins de mijloc cu o centura, dar pentru stablitate si pentru mai mare durere e prins direct de pielea omului cu tiije - adica omul e intepat peste tot cu tije si carlige. Astia sunt un tip, iar al doilea tip sunt cei care trag dupa ei un fel de altar sub forma de caleasca ce nu e prinsa cu centura, ci e prinsa cu carlige direct de pielea de pe spatele omului. Apoi mai este mersul pe carbuni incinsi, pe care nu l-am vazut, dar am inteles ca cei care fac lucrul asta nu au apoi absolut nici o urma pe talpi, nici macar o arsura... La fel si cu intepatul tijelor, foarte interesant este ca nu sangereaza. Adica isi trec o tija de dimensiunea unui creion si chiar mai mare prin obraji si-si fac o gaura cu diametru de juma de centimetru si nu curge picatura de sange. Explicatiile ar fi mai multe - faptul ca au postit inainte, faptul ca folosesc pudra cu potasiu, faptul ca zeii ii ocrotesc. Nu stiu care dintre ele o fi cea reala, dar ideea e ca nu e sangeros...
Deci oamenii respectivi merg de la un templu la altul carand coviltirele in spate si au imprejurul lor familia si prietenii, care ii sustin. Pe margini sunt privitorii, adica gura-casca. Evenimentul asta e o oportunitate pentru femei sa-si etaleze cele mai frumoase saree-uri si ultima moda in materie de machiaj, asa ca mie imi fugeau ochii de numa in stanga si dreapta dupa saree-uri care de care mai frumoase.
Cand am ajuns acolo, Raj (care e extreeeeem de neconventional, artist haha) mi-a spus imediat ca doar nu o sa stam pe margine sa ne uitam, ci cand trece urmatorul ne prefacem ca il cunoastem si mergem cu parada. Si exact asta am facut. O tipa alba blonda in parada cu indieni trebuie sa fi batut putin la ochi, dar a fost absolut genial! De-a lungul drumului erau corturi cu bauturi pentru cei din parada asa ca numai bine am experimentat niste chestii ciudate indiene de baut... brrrr. Am fost foarte aproape de unii dintre cei plini de carlige si tije prin buze-obraji, dar trebuie sa spun ca nu m-a inspaimantat nici pe jumatate cat credeam ca ma va inspaimanta. Poate am eu stomac mult mai tare decat banuiam:-)
Din cate am inteles, cei care aleg sa participe activ la parada intra in transa in momentul in care incep sa li se puna carligele si tijele in piele. Si sunt in transa pe toata durata paradei, de aceea sunt in stare sa suporte durerea si extenuarea fizica.
In tot timpul asta cat am fost in parada si mai ales dupa, la scoaterea tijelor, cred ca si eu am fost intr-un fel de transa… pentru ca eram foarte putin constienta de orice altceva se petrecea in jurul meu.
|
|
Joi, 17 Ianuarie 2008 00:00 |
|
In Singapore sunt 4 limbi oficiale – engleza, mandarina, malaeziana si tamil (unul dintre dialectele indiene). Asa ca la metrou si peste tot semnele sunt in cele 4 limbi. Se pune un accent grozav pe buna intelegere si comunicare intre etnii si sunt programe guvernamentale in sensul asta... insa la nivel ne-oficial si in mentalitatea oamenilor lucrurile nu sunt asa de roz si de simple. Desi unii nu o recunosc. Facand o paralela, si desigur la nivel mult redus, chinezii sunt intr-un fel albii din America si ceilalti sunt negrii. Sunt si majoritari ca si populatie, e adevarat, dar in general malaezienii (malay), indienii, nepalezii, arabii si ce-or mai fi, sunt mai putin educati, au slujbele mai prost platite si mai putin prestigioase. In slujbe „de jos" gen vanzator, femeie de servici, chelner, maturator de strada oricum nu vei gasi cetateni singaporezi, sunt doar imigranti. Pentru ca singaporezii nu accepta slujbele astea. Datorita accentului deosebit pus pe educatie si pe resursa umana dupa 1965, majoritatea au avut parte de o educatie care nu le da voie sa mature strada. Singurele cazuri sunt batranii sau eventual persoanele cu anumite deficiente/dizabilitati – surzi, muti etc.
Populatia tarii este 4,5 milioane, iar peste 1 milion dintre locuitori sunt expati - internationali veniti sa lucreze aici. Europenii/americanii/australienii vin aici pe joburi in pozitii foarte inalte; se practica foarte mult „importul de creier" pentru ca fiind atat de concentrati pe servicii e mare cerere de personal cu anumite calificari si competente, cerere pe care nu o pot acoperi localnicii. De aceea internationalii sunt in general foarte bine platiti si isi permit sa stea in locuinte de lux si in zone centrale si luxoase. Dar este si greu sa obtii o slujba aici ca international, trebuie sa fii intr-adevar foarte bun in ceea ce faci.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
Duminică, 06 Ianuarie 2008 00:00 |
|
Pana in 1819 Singapore (Lion City) a fost un amarat sat de pescari cu cateva zeci de mii de locuitori, ce apartinea Maleziei. In 1819 marea British East India Company a realizat ce punct strategic e insula asta si s-a gandit sa o foloseasca pe post de punct comercial. In 1824 a devenit oficial colonie Britanica si a inceput sa se tranforme intr-o insula “moderna”.
Initial politica a fost de nerestrictionare a imigratiei, asa ca au inceput sa apara pe insula o gramada de chinezi si indieni care si-au dat seama ce potential neexploatat exista aici. Ei au devenit comercianti si bancheri, in timp ce malaezienii indigeni au ramas in majoritate pescari. In timpul celui de-al doilea razboi mondial Singapore a fost sub ocupatie japoneza timp de 3 ani, timp in care japonezii au comis niste atrocitati de nedescris (cum de altfel au facut in atatea tari din Asia). Dupa capitularea japonezilor in 1945 britanicii au reluat posesia asupra insulei, dar in 1959 Singapore a inceput sa se guverneze singura (inca sub BritishEmpire insa).
Independenta si-a castigat-o abia in 1965 si cu toate ca nu mai era satul amarat de pescari, situatia nu era roz deloc pe atunci. Fara resurse naturale, spatiu de locuit limitat, somaj, diferente rasiale enorme, presiune politica din Malaezia – deloc o situatie fericita. Lee Kuan Yew, primul ministru de atunci ce a ramas in functie timp de 31 de ani, este si acum considerat parintele tarii si este deosebit de respectat de toata lumea. E inca sfatuit si mentor pentru guvernul de acum, al carui sef este chiar fiul sau. Practic Lee Kuan Yew a deschis tara investitorilor straini (o politica de genul “veniti aici, deschideti-va fabrici pentru ca nu va cerem taxe si impozite”) si daca la inceput orice fel de fabrici si uzine erau acceptate, pe parcurs au inceput sa faca o selectie impunand taxe si impozite mari industriilor pe care nu le vroiau. Gradual au ajuns sa accepte in principal companii de servicii, de aceea au ajuns sa fie acum centrul bancar al Asiei de Sud-Est.
O alta componenta majora in dezvoltarea tarii a fost educatia – neavand alte resurse pe care sa se bazeze, s-au concentrat pe dezvoltarea resurselor umane. Este momentan una dintre cele mai elitiste tari din lume si sistemul de invatamant este printre cele mai dure si apreciate din lume.
In prezent Singapore este a 6a cea mai bogata tara din lume din punct de vedere al PIB/locuitor. Oficial este republica parlamentara, dar cum de 50 de ani sunt condusi de acelasi partid, e de fapt o mica dictatura aici; se pare insa ca funtioneaza foarte bine, asa ca singaporezii nu se plang prea tare. Spun "prea tare" pentru ca asta e unul primele lucruri pe care il afli dspre ei, si anume ca se plang in continuu. Asta pentru ca iau for granted toate lucrurile grozave pe care le au aici si pana nu ies pana in Malaezia, Indonezia sau oriunde altundeva in Asia nu stiu sa aprecieze ceea ce au. Mica asta dictatura se exprima printre altele prin lipsa libertatii presei si prin multe multe reguli care chiar sunt respectate pentru ca pedepsele sunt de-a dreptul descurajatoare - pedeapsa cu moartea pentru trafic de droguri, amenzi de sute de euro pentru aruncat gunoi pe strada si trecere neregulamentara. Importul de  guma de mestecat e interzis - aici e foarte cald si pe vremea cand lumea mesteca guma si apoi o arunca pe jos se lipea de pantofi, sau ti se lipea de maini in autobuze etc. Asa ca pur si simplu e interzisa comercializarea. Amenda pentru scuipat pe jos nu stiu exact cat e, dar e de-a dreptul usturatoare. Toate aceste reguli se pare ca functioneaza si Singapore este intr-adevar o tara incredibil de curata, cum nu mi-am imaginat ca ar putea fi. Una dintre cele mai amuzante reguli este legata de fructul lor national, durian. E un fruct ce arata ca un arici pe din afara dar inauntru e o pulpa galbena, cremoasa. E un fruct controversat despre care se spune ca fie il adori, fi in detesti. Ideea e ca stii de la distanta impresionanta cand te apropii de un stand unde se vinde durians pentru ca emana un miros atat de puternic si de dezagreabil incat nu stii cum sa fugi mai repede in directia opusa. De aceea oamenii care mananca durian in general nu il iau acasa, ci il mananca acolo pe loc. Faza amuzanta e ca la metrou si peste tot sunt semne cu interzis mancarea si bautura, interzis fumatul, interzise substantele inflamabile si... interzis durian. Cand am vazut prima data am ras cu lacrimi pentru ca e asa bizar sa vezi un panou cu obiecte interzise si langa substantele inflamabile sa vezi un fruct amarat:)))). Despre relatia mea cu fructul asta, dupa prima “experienta durian” am descoperit ca sunt din categoria celor care nu sunt fani impatimiti. E cu siguranta un fruct cum n-am mai intalnit, dar nici nu tin neaparat sa am un copac cu duriani in curtea casei…
Totul e grozav de dinamic aici, singaporezii sunt intr-adevar in secolul vitezei. Lucreaza grozav de mult, 50-60 de ore pe saptamana e considerat normal. De asta totul e foarte la indemana, nu trebuie sa te deplasezi mai deloc pentru a face rost de ceva ce ai nevoie. Mijloacele de transport circula impresionat, metrourile la 5-7 min, autobuzele la 10 minute. Asta ar trebui sa fie un lucru bun, in schimb a dus la crearea unei natiuni exagerat de comode. Daca-i spui unui singaporez sa mearga pe jos 10 minute sa va uita la tine de parca ai fi innebunit. Am vrut intr-o zi sa merg pe jos pana la un supermarket despre care stiam ca e la o statie de metrou departare (deci 10, max 15 min de mers pe jos), dar nu stiam in ce directie sa o iau, asa ca am intrebat pe cineva pe strada. Cand am zis ca vreau sa merg pe jos tipa s-a schimbat la fata si aproape plina de panica mi-a spus “you CANNOT WALK to Mustafa!”. Nu aveam deloc nervi sa incerc sa o conving ca 15 min pentru mine e PUTIN, asa ca am ajuns sa iau metroul pentru o statie amarata. Partea nasoala e ca aceasta comoditate pare a fi molipsitoare.... oups!:p
|
|
|
Inainte
sa ajung in China, aceasta tara conducea de departe in topul meu de
"tari de cacao pe care le-as huidui la scena deschisa". Ajunsa aici
insa mi-am dat seama ca ei, chinezii, sunt de fapt oameni normali.
Aproape foarte normali…
